Radu Jude a luat Ursul de Argint pentru regie la Berlin, învingând (s-a scris) nume grele ale cinematografiei. El a câștigat Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin cu producția „Aferim!”. Premiera mondială a filmului „Aferim!”, în regia lui Radu Jude a avut loc în cadrul proiecțiilor din competiția internațională a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Continuă să citești
–Cum am ajuns aici știu, de unde vin nu-mi amintesc. Iar virtutea o mai ținem și pentru noi… Nu credeți ?
Cuvintele cădeau cu zgomot pe parchetul lăcuit de curând. Dana se întreba cum vor suna replicile acelea în transmisia pe care urma să o facă. Mai rămăsese doar o oră până la ediția de seară a știrilor, Coana Mare i-a sunat și le-a spus că a mai plecat o mașină spre spital, care să-i ajute la emisiunea în direct. Doctorul Maxim a invitat-o pe Dana în cabinetul lui, i-a adus o cafea și, a simțit fata, a început să-i facă un fel de curte, discretă și galantă. Continuă să citești
O POVESTE MAI VECHE
Doi cercetători de la Universitatea din Arizona, susţin că au descoperit care este esenţa sufletului omenesc, ei au elaborat o teorie care ar putea explica acest mister. La baza conştiinţei, regăsită la nivelul celulelor din creier sub forma unor structuri numite microtubuli, ar sta rezultatul unor efecte de natură cuantică gravitaţională. Altfel spus, sufletul este un produs al mai multor interacţiuni ale întregului Univers care se concentrează în celulele vii, precum cele din creier. Asta înseamnă că sufletul ar putea exista şi în afara corpului, adică am Continuă să citești
Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…
Agitația din redacție se încheiase de câteva minute, principala ediție a știrilor se strecurase printre genericele care umpluseră ecranul televizoarelor. Dana Mladin rămăsese în scaunul mare și negru, monitorul din fața ei izolase un fel de imagine lăptoasă, căldura o moleșise de tot și ar fi vrut să închidă ochii și să adoarmă acolo, în încăperea plină de lumini și aparate și cabluri de tot felul. O ușă a scârțâit în spate, i s-a părut că cineva a oftat departe, nu-și putea întoarce nici măcar fața spre locul din care se scurgeau, spre ea, pașii apăsați. Continuă să citești
Se spune că MACBETH aduce ghinion celor care-l montează sau îl joacă. La Teatrul „Tony Bulandra”, din Târgoviște se crede că montarea spectacolului în regia lui Răzvan Mureșan ar putea să fie un eveniment al stagiunii. Nu cred… Din toată „tragedia scoțiană” și din thrillerul shakespearian, plin de pericol și de trădare ( așa cum suntem avertizați) rămâne o senzație de montare eclectică, minimală și, da, de o Continuă să citești
Am văzut de curând filmul unei conferințe despre educație, susținută de Sir Ken ROBINSON. Toată lumea, spune el, este interesată de educație, ea ar trebui să ne ducă spre acel viitor pe care nu-l putem încă înțelege. Copiii au talente mari, dar le risipim noi, educatorii.
Sunt peste 36 de ani de când fac, și eu, educație, sunt atât de multe generații în urma mea, încât le-am pierdut numărul exact. Și totuși… Am tot scris că sunt mândru de mulți dintre elevii mei, de ieri și de azi. Continuă să citești
Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…
A mers încet și liniștit până în marginea scenei, simțea respirația spectatorilor lovindu-i obrajii, dogorind în căldura reflectoarelor.
–Încă o zi, încă o zi care a trecut ! Sărmane Anton ! Ce rușine ! Ce rușine ! Altădată nu eram atât de nenorocit, înainte de a se lumina de ziuă îmi făceam rugăciunile, apoi coboram la fluviu să aduc apă și urcam pe cărarea pieptișă cu burduful pe umeri, cântând imnuri. La ore hotărâte terminam lucrul și, rugându-mă cu brațele ridicate spre cer, simțeam cum parcă din slăvi mi se revarsă în inimă un izvor de milă și îndurare. Acum au secat… De ce oare ? Toți m-au dezaprobat când mi-am părăsit casa și m-am hotărât să devin schimnic în pustie. Continuă să citești
EDIȚIA 56 – 2015…
Am aflat, de curând, că prietenul meu din copilărie nu mai este… Unul dintre băieții lui, care muncește în Spania, m-a rugat să refac istoria poveștii de mai jos. A auzit despre ea, dar n-o mai găsește în arhivă. Dragă Romică, în memoria tatălui tău…
RĂDUCI și jocul de-a copilăria Continuă să citești
Episodul 19 – ultimul
Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața.
3. Am scris odată că părerile noastre despre lumea în care trăim şi despre rostul fiecăruia în această lume nu pot fi căutate decât în sensul pe care noi îl găsim vieţii şi pe care îl dăm propriei noastre vieţi. Acum însă ştiu prea bine că moartea e de preferat unei vieţi lipsite de speranţă. Moarte şi iubire, o misiune pentru doi oameni… Ar trebui să mă uit pe mine în întregime şi să mă dăruiesc Ei, pentru că noi doi am existat doar împreună. Cineva spunea că moartea poate fi un prag absolut, confundat cu neantul sau o existenţă continuă şi Continuă să citești
Ionuţ CRISTACHE este romancier, fondator al Culturii de sâmbătă şi profesor de filosofie la C. N. „Constantin Carabella”.
În fiecare joi, la aceeași oră, nea GHEORGHIȚĂ este la poarta mea. Adună sticlele din plastic, are o tehnică întreagă, le îndeasă în sacii uriași și e vesel. Aruncă un să trăiți șefu, e însoțit de cei doi câini, nelipsiți, pe stradă e hărmălaie, dar nea GHEORGHIȚĂ fluieră ( a pagubă?) și salută pe toată lumea. E un ritual săptămânal și are parfumul ofilit al vremurilor pe care le trăim.
Iată, prin urmare, cele ZECE ÎNTREBĂRI PENTRU NEA GHEORGHIȚĂ… Continuă să citești