N-am întrebat-o niciodată, dar cred că anotimpul preferat al bunicii mele era toamna. Era acel moment al anului în care se bucura de roadele muncii ei, era ocupată și mulțumită de mersul lucrurilor. Continuă să citești
Arhive etichete: eseu
Aura CIOBOTARU – Singurătatea singurătăţii
Am să încerc sa formulez un răspuns pentru toţi filosofii care au considerat singurătatea a fi un privilegiu, al omului superior. De asemenea, am să încerc să răspund celor care, în acord cu o înţelepciune şi capacitate a lor superioară, au ales această atitudine, ca un mod de a se raporta la realitatea socială cât şi la propria persoană, în funcţie de aspiraţiile şi preferinţele lor individuale. A alege cât şi a accepta singurătatea, înseamnă să ai o putere de a face asta. Continuă să citești
Andreea GHICA – O viață formată din mici fericiri muzicale
Nu pot să-mi amintesc zâmbetul bunicului și nici mâinile bunicii când m-au luat pentru prima dată în brațe chiar atunci când m-am născut și nici durerea, iar mai apoi fericirea mamei că a adus pe lume o mogâldeață de 2 kilograme jumătate, dar îmi pot aminti ce a urmat apoi. Au urmat ani petrecuţi la bunici, cu muzică bună, cântată de bunicul atunci când mă dădea în leagăn, alături de mâncărurile delicioase preparate de bunica; ani cu mama și tata, care îmi aduceau cele mai alese hăinuțe pentru vremea respectivă și îmbrățișările urmate de lacrimi când trebuia să plece la serviciu, în Târgoviște. Continuă să citești
Maria STĂNESCU – Ultima pagină
1. Acum te vad, dar mă prefac că nu, iar mâine n-am să mă mai uit de ești. Nu va mai exista deloc un eu și tu, ca doi eroi din poveștile cerute… Continuă să citești
Şerban FOARŢĂ – Păsări albastre
Păsări albastre
ESEU DE VORBOTANICĂ SAU MARGINALII LA MICOLOGIA LUI EMIL BRUMARU – Era o duminică de toată frumuseţea. O duminică de toată frumuseţea e una când plantele (adică florile, cum le numeşte lumea ignorantă, – pentru care păsările nu sunt animale, de unde şi sintagma „păsări şi animale”, în loc de păsări şi mamifere); într-o, deci, duminică splendidă, florile se apucară să tăifăsuiască. Erau atât de vorbăreţe, încât, în mai puţin de două ceasuri, se iviră specii inedite, mai bine-zis: hibrizi sau corciuri, – ca, bunăoară, sindrofilul, pălăvrăsadnicul sau treanca-creanga, în cap cu vorbura, fireşte.Straniu era că se înţelegeau, indiferent de graiul propriu. De fapt, erau, cu toatele, de-acord, că zarvazatul (care, între triasic şi cretacic, se comercializa la aprozaur [!]) e, cu asupra de măsură, exploatat de ciorbagii sau de supişti. (De vegetarieni şi de vegani, legumitorii legumelor, adică, nu mai e cazul să vorbim) Lozinca adoptată fu aceasta: Ciorbă multă, sărăcia pomului! Continuă să citești
Constantin CIUCĂ – Regele cu pene
DUMNEZEU E BULGAR
Există femei cu curul foarte mare care, chiar când te aștepți cel mai puțin, intră în viața ta pe ușa unei toalete anonime și îți redau viața și speranța. Femei al căror cur, dumnezeu să îl binecuvânteze, poate fi încadrat, alături de celebrii câini Saint Bernard, în categoria de salvatori și binefăcători ai celor aflați în nevoie. Continuă să citești
Gabriel ENACHE – Biografii contemporane
George Ioniță sau despre drumul poeziei spre inimă
George Ioniță este poetul candorii poetice, al trăirii poeziei, prin excelență. Este poetul care nu își caută niciodată starea pentru că întotdeauna o are la îndemână, alături și înlăuntrul său. Toate aceste însușiri îmbogățesc și amplifică elocința rafinată, gestuală pe care poetul o așează în cuvinte, în formulările inspirate care îl caracterizează și desigur îi completează imaginea. Continuă să citești
Aura CIUBOTARU – Nostalgie
Astăzi m-am reîntâlnit cu locuri, timpuri şi amintiri care îmi dau o stare de nostalgie. Pentru că niciodată nu va mai fi ceva care s-a încheiat. Dar nostalgia e fiindcă a depins de alegerea mea ca acel ceva s-a sfârşit… Continuă să citești
Andreea GHICA – Fragmente…
CIREȘUL – Bunica are cea mai frumoasă grădină din Câmpulung (de care se ocupa de fapt bunicul, dar ea apare in fotografii, așa că era cinstit să încep cu ea). Iar la poartă, unde e locul ăla liber care mă enervează pe mine teribil, se afla cândva cireșul meu pe care l-au tăiat din nu știu ce motiv, de n-am mai vorbit cu ei câteva ore (asta înseamnă mult timp pentru mine). Dar totuși mă întreb: de ce, Doamne iartă-mă, ai vrea să tai un cireș? Cu ce te încurcă? Mai dădea și cireșe mari și bune! Acum trebuie să le cumpărăm din piață. LATER UPDATE: cireșul a fost tăiat de mai bine de 15 ani, dar eu tot nu am uitat. Măcar mi-au mai rămas grădina și bunicii. Continuă să citești
Alina Nicoleta POLINA – Templul de Aur – Yukio Mishima, un poet al sufletelor chinuite
Romanul este o pledoarie culturală şi filosofică a unui principiu estetic demontat. Frumuseţea este o calitate, este o slăbiciune, este în sens creator o cauză.
Yukio Mishima, cu veleităţi artistice deghizate, cunoaşte şi construieşte o lume în centrul căreia Templul de aur este elementul catalizator, este a priori o utopia a frumuseţii. Dincolo de Continuă să citești