Arhive etichete: Juniorii Culturii de sâmbătă

Sabyn Alexandru RUSU – 7,4 miliarde (de mistere)

Sabyn_Rusu

,,Nu trebuie să te iei după tot ce spune ea; fetele nu zic mereu ceea ce cred cu adevărat,  ele pretind că sunt nişte mistere şi aşteaptă să fie rezolvate.”

Într-adevăr, printre marile mistere ale lumii se află şi fetele, undeva, poate, prin top 3, după mitul extratereştrilor şi ,,ce se întâmplă după ce murim?”  Nu sunt un mare detectiv, dar se observă din avion faptul că fetele sunt complicate, însă ele reprezintă acel gen de mister pe care încerci să-l rezolvi iar şi iar, însă tot nu-ţi iese. Pur şi simplu, când crezi că ai aflat totul despre fete, parcă se actualizează toate simultan şi tu, nefiind aşa de performant ca ele, încerci să faci un update. Dar, ca la iPhone, cu cât faci mai multe update-uri, cu atât mergi mai prost. Continuă să citești →

Roxana Florentina CLOPOTARU – Scena vieții

roxana_clopotaru-1

Viaţa asta… nici nu ştii cum s-o iei, câteodată parcă ar fi un bibelou de porţelan pe care trebuie să îl ştergi de praf o dată la nu ştiu câte zile. Nu poţi să o laşi aşa pentru că tot o dată la nu ştiu câte zile vrea să fie artistă. Viaţa mea a debutat acum ceva timp, tocmai de aceea îmi permit să pălăvrăgesc un pic despre scena vieţii. Nu ştiu dacă e greu sau nu să vă daţi seama despre ce vorbesc, dar vă lămuresc în rândurile următoare…mai exact, este vorba despre emoţii, destine, clipe, minute, ore, zile, nopţi, glasuri ce se scurg peste noi. Însă cel mai important e să le creăm noi cursul prin care să curgă, la ce oră vrem, numai să fim atenţi să fie totuşi devreme… Continuă să citești →

Cristina ANGHEL – Un pahar cu vin

cristina_anghel

Imaginaţi-vă un pahar de sticlă în care turnaţi vin. Nu îl umpleţi decât pe jumătate. Ce vedeţi? Sunt sigură că toţi o să spuneţi „vinul pe care l-am turnat” şi nimeni nu se gândeşte la aerul care pluteşte deasupra lichidului, umplând jumătatea superioară a paharului. Aşadar, de ce în viaţă tindem să observăm doar jumătatea goală şi nu pe cea plină a „paharelor”? Trăim într-o lume scăldată în grijile materiale, cu o viziune mult prea concentrată pe aparenţe şi suntem gata oricând să atacăm un comportament, o idee, fără a lua în considerare aspectele pozitive. Şi e greşit. La ce bun să criticăm fiecare mişcare din jurul nostru, dacă suntem incapabili de a găsi scopul ei folositor? Cu siguranţă nu ne ajută cu nimic. Si pentru că această critică nu ne ajută cu nimic (doar la scăderea respectului pentru ceilalţi, în consecinţă, la creşterea egoismului), înseamnă că trebuie să fie exclusă din vieţile noastre. Pentru că aşa cum nu luăm în seamă aerul din pahar, aşa e mai bine să ne abatem atenţia de la toate aspectele negative ale lucrurilor. Continuă să citești →

Larisa Ioana MILEA – Amalgam de gânduri

larisa_milea

Condamnăm sisteme. Ce poate fi mai ușor decât să dai vina pe un proces, în loc să-I lași pe cei care controlează procesul să-și recunoască greșeala și să repare sau chiar să se lase ajutaţi în scopul nobil de a remedia unele produse? Fenomenul cauză-efect se aplică în orice circumstanţe. Orice acţiune are în mod automat și incontestabil, un răspuns, respectiv o reacţiune sau consecinţă. În România secolului nostru, în jumătate plus unu dintre cazuri, ele pot fi dezastruoase, dar nu-i bai, prin vene ne curge sânge daco-roman, deci e musai să mergem înainte, căci de… înapoi am mai fost și clar nu ne-a plăcut acolo (dacă ne-ar fi plăcut am fi renunţat la idea revoluţiei). Continuă să citești →

Daria Grațiela ORBOIU – Două tablouri înrămate

daria_gratiela_orboiu_721. Mama… Primele litere învăţate, cel mai important cuvânt. Cine cred eu că este mama? Un înger. Îngerul care ne veghează zilele, nopţile, cea care ne ocroteşte, iar în momentele bune sau rele, e mereu acolo. Ea este unica persoană care te iubeşte necondiţionat, singura care rupe din sufletul ei să ofere tot. În schimb, ea ce poate sa ceară? Doar dragoste, nimic mai mult. Întotdeauna dragostea îi va hrăni acel suflet nobil, acel suflet spart şi lipit la loc de nenumărate ori, și totuşi niciodată deteriorat. Are sufletul pur, cei mai sinceri ochi, faţa blândă, zâmbetul cald, are mereu o vorbă bună pentru tine şi mâinile ridate de muncă. Poate nu îi spun mereu ce simt, nici că este un model pentru mine, dar în adâncul sufletului ei ştie mai bine ca oricine că e cel mai bun exemplu atunci când voi avea copii. Continuă să citești →

Toma MAGERIU – Mama

toma_mageriu_72

Dintr-un fir de sidef aurit s-a născut cea mai frumoasă și iubitoare ființă de pe pământ: mama. Ea s-a născut din bucurie, frumusețe și curaj, toate împletite cu un rubin fermecat de Dumnezeu și un ciob de culori vrăjite, fiecare culoare însemnând ceva în viața fiului ei.

Mama veghează asupra puiului ei în fiecare zi, în fiecare noapte, mama este luna care nu doarme pentru a ști că fiul ei este liniștit. Petru mine, mama este lumina strălucitoare a ochilor mei. Ea este nemuritoare în sufletul meu și mi-aș da și viața pentru ea. Continuă să citești →

Alexandra NEAGU – Primăvara, o reîncarnare verde

alexandra_neagu_72

Dulci pâlcuri de lumină. Adieri de soare. Cânt de păsări singuratice. Reincarnare din nimicul negru, reavăn, aspru. Primăvara – o viaţă repetată la nesfârşit; un veac de reînvieri izvorâte din nevoia de verde, de fragil, de proaspăt; un lung convoi de redescoperiri a frumosului colorat de Bine, de pensula nevăzută a unei naturi bune, care vrea un nou început, sădit în grădina infinită a Universului. Continuă să citești →

Daria STEMATE – Pentru totdeauna

Daria_StemateÎncă îi mai vede chipul apărut pe neașteptate la fereastra cu perdele din dantelă și plante verzi fără flori. Lângă mâinile-i albe, două degetare ruginite și, cât se poate în jurul ei , ramele de lemn ale geamului curat, dar udat tandru de ploaia de noiembrie întârziat. Încă își amintește ochii aceia de un albastru tulbure, încarcerați sub două sprâncene lungi și expresive – pline de mirare la  vederea lui. Îi e proaspătă în memorie cu mâna sub bărbie și cotul sprijinit de pervaz: buzele ei mici și pline stau încă roși și fixate adânc în neuronii lui. Rochia-i albă, prea subțire și prea frumoasă pentru sărăcia aia, mai zăbovește sub fruntea lui netedă, la fel ca vârsta ei fragedă: doisprezece la număr.  Nu are încă sânii crescuți, iar formele ei nu trădează altceva decât imaturitate și o copilărie neterminată. Privirile totuși au o adâncime nefirească, în care el nu se poate uita mai mult de câteva secunde – își amintește prea bine momentul în care a trebuit să-și lase pleoapele în jos pentru că rămăsese locului pe aleea pietruită, uitându-se la arătarea de la fereastră. Își amintește prea bine… Continuă să citești →