Astăzi, pentru a nuștiu câta oară mi-am demonstrate mie însămi cât de complicate și de incomprehensibile sunt reprezentantele sexului frumos. Astăzi am înṭeles că într-adevăr uneori nici măcar noi, fetele/ femeile, nu putem să ne deslușim dorinṭele. Probabil acum subiectivismul mă face să fiu atât de convinsă, însă cert este că o adolescentă de doar 17 ani poate demonstra că este o joacă de copil să facă o mică tragedie din orice. Continuă să citești
Arhive etichete: Leontina Grigorescu
Leontina GRIGORESCU – Unde sunt verile de altădată?
Când a trecut timpul? Când, cum și cine a făcut ca anii să treacă de la slow motion la un ritm alert?
În ce moment al existenței noastre am încetat să fim copii și astfel să ajungem în stadiul în care lucrurile pe care le iubeam acum doisprezece ani să ni se pară acum Continuă să citești
Leontina GRIGORESCU – Scrisoare destinată celei care vrea să asculte
Pocahontas, Sacagawea, Maya Ying Lin, Jane Addams? Sună cunoscut? Știm cine sunt ele? Sigur că nu, cu excepția celei dintâi, cu toții știm că e una din desene animate. Ei bine, ar trebui sa ne fie rușine. De ce? Pentru că datorită unor femei precum cele menționate anterior, reprezentantele din ziua de azi ale sexului slab pot adopta liniștite stilul de mahala, atât in ceea ce privește comportamentul, ținuta, dar și limbajul. Mai simplu, mulțumită unor astfel de femei suntem azi libere. Continuă să citești
Leontina GRIGORESCU – GENERAȚIA Y
Oamenii din ziua de azi… De fiecare dată când aud sintagma asta, gândurile mele își atașează imediat aripile uzate și zboară spre tărâmul tragediei, numit degradarea societății noastre dragi. Mă gândesc că de undeva a pornit totul, dar pe cine am putea da vina acesei decăderi? Cine ar trebui sa se facă responsabil de stadiul rușinos pe care l-am atins? Poate nu e așa de îngrijorător faptul ca respectul a ajuns doar un cuvânt frumos, prezent cu predilecție în dicționar și în romane Continuă să citești
LEONTINA GRIGORESCU – Îngheţatǎ
Cum ar fi dacă într-o zi ai vrea ca Universul să fie mai simplu, la fel ca un magazin de dulciuri? Să te duci în fața vânzătorului îmbrăcat în uniformă veselă, imprimată cu inimioare și brioșe, purtând un zâmbet până la urechi și să comanzi o înghețată. Ai vrea înghețată cu vanilie sau cu ciocolată? Poate e greu să te decizi și nu renunți la niciuna, astfel, în cornetul fragil omul din spatele tejghelei îți așază două cupe delicioase: una albă și alta neagră. Continuă să citești
Leontina GRIGORESCU – Dorințe
Uneori, tot ce avem nevoie este un cont bancar cu o suma impresionantă de franci elvețieni, că tot sunt celebrii în ultima perioadă. Ce am face cu banii? Cred că asta e o întrebare retorică. Cred că fiecare a visat cu ochii deschiși cel puțin o dată. Prin urmare, variantele sunt multiple. Am vrea o vilă cu piscină, un bolid în garaj, să zicem ăăăă… un Range Rover ar fi rezonabil. De asemenea, după cum știm, cel puțin în cazul femeilor, diamantele sunt cele mai bune prietene, așa că nu putem să le ținem departe de noi. Continuă să citești
Leontina GRIGORESCU – Vechiul nou
2015. Ei bine, cam asta a fost cu anul 2014! Au trecut Crǎciunul şi Revelionul. Perioada a fost excelentǎ, în special pentru comercianţi. Şi în anul ce tocmai s-a încheiat şi-au mǎrit conturile datoritǎ reuşitei lor de a vinde Crǎciunul. Cam aşa e… Despre ce vorbim? Naşterea Domnului? Parcǎ Moş Crǎciun sunǎ mai interesant. Continuă să citești
Leontina GRIGORESCU – Ce spun geamurile atunci cand tac?
Fereastra se aburește. Stau și privesc aiurită ce se întâmplă pe strada asta ciudată. Multă lume, asfalt imaginar, frig. Nu știu să detaliez. Uită-te și tu pe fereastra ta, poate vei vedea același lucru. E urâtă strada asta, dar îmi place. Îmi place pentru că pot să o fac să dispară. Respirația mea caldă complotează cu geamul rece și îmi dau mie această superputere. Nu se mai vede nimic, nici măcar lumina felinarului. Aș vrea să fie aprinsă mereu. De ce? Nu știu, dar mă face să mă gândesc la povești. Continuă să citești
Leontina GRIGORESCU – Hai, cǎ nu murim!
Mergeam zilele trecute pe stradă și zâmbeam. Obișnuiesc să zâmbesc chiar și atunci când nu am motive. Nu știu, poate e o formă de autoapărare.
Ei bine, da, zâmbeam și de data asta aveam motive. Zâmbeam pentru că era o zi mai drăguță decât ziua precedentă, zâmbeam pentru că în sfârșit vecinul meu nu mai alesese să îmi împărtășească mie și celorlalți oameni din apropiere gusturile sale „deosebite” în Continuă să citești