1.Mama mare Ioana, fostă baron din Găleteni mă priveşte blând şi îmi spune să am răbdare că şi ea în preajma Prejbii Poieni a avut răbdare când a fost nevoită să fugă de prigoana celor pe care îi botezase şi cununase şi care atunci s-au năpustit în conacul unde avuseseră parte de conacul de la sfârşitul secerişului şi culesului toamnei… parte în parte cum nu vor mai fi avut parte de la cap….Mama mare se plimbă prin curtea din Titu şi acum după ce de atâta timp a murit. Se plimbă prin creierul meu… Continuă să citești →

1.Şi mă cutremur, cum oameni fără coloană vertebrală, vor să acceadă la funcţii, cum oameni fără nici un fel de pregătire vor să ocupe funcţii de reprezentare pentru oameni fără nici un fel de pretenţii şi pregătire…

2.Nu gândesc la evadare, mă gândesc la implicare într-un proiect al Titului tradiţional, patriarhal, fără „venetici”, fără „alogeni „, fără oameni fără nici un Dumnezeu, care să ne dicteze, care să ne impună regulile lor imunde în spaţiul restrâns al oraşului, sau al gării Titului unde au scoborât regi şi regine şi scriitori de renume….Mă cutremur când văd degradarea morală a oraşului meu… Continuă să citești →

1.De ce sunt mândru că am fost profesor (gânduri dintr-un posibil jurnal)… 1 septembrie 2016, începutul unui nou an şcolar. Colegii încep activitatea. Eu mă duc la Târgovişte la Casa de pensie pentru recalculare. Din fereastra maxi-taxiului mă privesc doi ochi albaştri. Mă urc şi Tinica, o fostă elevă mă invită pe o canapea alături.. „Ce mai faceţi domn profesor, vă mai aduceţi aminte de mine?”  Cum să nu îi răspund, plonjând în răstimpul celor 20 de ani de când nu   ne-am mai văzut… O oră de filosofie despre fericire şi un răspuns… impertinent, inocent al Tinicăi… Continuă să citești →

Arheologie…

Cotrobăind prin hârtii, pentru a găsi o mărturie a unei delaţiuni de la CNSAS, am dat peste o… poezie a tatălui meu pe care nu o băgasem în seamă, şi despre  care acum cred că este… un semn. Iată-l:

Mergând încet pe drumul cenuşiu
Credeam că fum eu aş putea să fiu
Gândeam că-n ceaţă aş putea să mă transform
Şi-aşa împrăştiat eu aş putea să dorm… Continuă să citești →

Titu moare! O localitate se stinge în momentul când își uită istoria, când devine abulic. Una dintre casele de referință din Titu este pe cale să devină istorie, să fie demolată de cei care se vor ca și alte personaje sinistre ”ctitori de nimic”, de kitschuri. Este vorba de casa familiei Săvulescu, familie de vechi și valoroși cărturari, devenită prin moartea doamnei Săvulescu, Protoieria Titu. Familia Săvulescu este emblematică pentru Titu, pentru titenii autentici, iar nu pentru veneticii care vor să o dărâme. Continuă să citești →