Arhive etichete: Ovidiu Ivancu

OVIDIU  IVANCU  –  Marele dezgust

Ovidiu_IvancuÎncepusem să scriu aceste povești pe când încă eram în India. Atunci, însă, nu le-am putut publica, din motive evidente. Acum, la ceva ani distanță de la momentele în care ele s-au petrecut, poate că nu vor mai cauza atâtea probleme personajelor. Am scris deja patru povești, însă am abandonat momentan proiectul. Nu pot încă scăpa de senzația că, istorisindu-le, punându-le pe hârtie, comit o impietate.

Toţi eroii următoarei poveşti îmi sunt bine cunoscuţi. Am auzit întâmplarea de la chiar personajul ei feminin. Ceea ce m-a şocat atunci şi ceea ce voi încerca să redau acum este, într-adevăr, marele dezgust cu care ea mi-a fost istorisită. Mi-am adus apoi aminte de un mail pe care l-am primit cu câteva luni în urmă de la o cititoare a blogului meu. Şi ea îmi spunea, de data aceasta cu disperare, aceeaşi poveste. Continuă să citești →

Ovidiu IVANCU – Nu era frumoasă

(textul face parte dintr-un proiect  în lucru)

Ovidiu_IvancuNu era frumoasă. Nu știu pe nimeni care să fi putut spune despre ea că era frumoasă. Sigur, trec peste clișeul frumuseții care stă în ochii privitorului. Cert e că, rugându-i pe bărbații care se îndrăgostiseră de ea să o caracterizeze în câteva cuvinte, niciunul n-ar fi folosit „frumoasă”. Cumva, într-un mod cu totul și cu totul inexplicabil, atrăgea atenția abia atunci când începea să vorbească. Nu c-ar fi spus lucruri interesante sau pline de substanță, însă era în ea o curiozitate naivă, nevinovată, dacă nu sinceră, măcar veridică. Continuă să citești →

Ovidiu IVANCU – O călătorie cu trenul

Ovidiu_IvancuCând, pe la 13-14 ani, de fiecare dată când plecam undeva cu trenul și era încă noapte afară, priveam la geamurile blocurilor din depărtare și-mi imaginam cam ce se putea petrece dincolo de acele geamuri, trebuie să fi crezut despre mine însumi că sunt original. Am aflat, mai apoi, că li se întâmplă multora, copii sau adulți, să încerce să ghicească dacă nu cumva dincolo de geamuri cineva moare sau altcineva iubește, cineva se ceartă sau altcineva își trăiește singurătățile, cineva s-a trezit pentru a ajunge la timp undeva sau altcineva își trăiește, pur și simplu, crizele de insomnie. A locui lângă calea ferată înseamnă, într-un anume sens, a-ți împărți existența cu aceea a miilor, zecilor de mii, sutelor de mii de călători. Acum, întrebarea interesantă mi se pare a fi: cine e mai câștigat? Călătorul care-și imaginează ce se întâmplă dincolo sau individul care, în spatele geamului, își vede de treaba lui, trăind, totuși, cu conștiința că cineva și-ar putea pune întrebări legate de el?! „A fi câștigat” înseamnă a-ți face mintea să se gândească, în fiecare zi, la lucruri la care nu s-a gândit în ziua precedentă. Adică, altfel pusă întrebarea, cine e mai câștigat, cel care-și trăiește în exclusivitate propria lui viață, ascuns în spatele unor perdele imaginare sau acela care își ține un ochi ațintit către lume, chiar dacă e obligat să imagineze ceea ce ochiul său nu distinge cu claritate?! Continuă să citești →

Ovidiu IVANCU – Șapte cărţi pe care le-am (re)citit

Ovidiu_Ivancu

 1.J.M Coetzee, „The Childhood of Jesus”, London, Vintage, 2014, 330 de pagini

1_coetzeSimon și copilul David ajung într-o lume nouă, construită după regulile unei lumi perfecte. Oameni zâmbitori, lipsa oricărei agresivități…  Cei doi se atașează unul de celălalt iar Simon începe căutarea mamei lui David. O găsește, în cele din urmă, pe Ines, cea care va juca rolul mamei. Însă, în lumea aceasta perfectă, alcătuită pe principii comuniste, e prea puțin loc pentru modernitate, pentru excepționalism, pentru carnal… lucruri care, inițial, cel puțin, îl deranjează pe Simon. Copilul însuși se dovedește a fi un inadaptat ce refuză să funcționeze după regulile impuse de societate. Când David este trimis la o școală specială din  Punta Arenas, el evadează de acolo iar Simon și Ines hotărăsc să plece către o nouă lume, pentru a o lua de la capăt toți trei. Coetzee e aici mai plictisitor decât în „Așteptându-i pe barbari”, deși manifestă aceeași fascinantă predilecție pentru crearea unor universuri utopic-distopice. Remarcabile sunt discuțiile în care se pun la îndoială principii, îndeobște unanim acceptate, precum regulile imuabile ale aritmeticii (de ce 1+1=2?). Povestea bate, în multe locuri, pasul pe loc,  dar mintea căutătoare a personajelor (e vorba, în special, de Simon și David) dă naștere unor pasaje de text absolut remarcabile. Continuă să citești →

Ovidiu IVANCU – Șapte cărţi pe care le-am (re)citit

Ovidiu_Ivancu

1.Joseph Conrad, „Heart of Darkness”, Penguin English Library, 2012, 124 de pagini

sapte_carti_68_1Citit, mai nou, în termenii criticii postcoloniale, drept un roman scris din perspectiva colonizatorului, „Heart of Darkness” rămâne, totuşi, un text a cărui valoare depăşeşte capacitatea ideologiei de a privi, câteodată, lucrurile răsturnat. Povestea începe pe un vas de croazieră pe Tamisa, unde Marlow le povesteşte prietenilor despre aventura lui în Congo. Acolo, Marlow intră în contact, deopotrivă, cu nativi folosiţi ca sclavi şi lăsaţi, la primul semn de boală, să moară, dar şi cu un european (domnul Kurtz) care, orbit de ideea de a aduna cât mai mult fildeş, îşi pierde uzul raţiunii, lăsându-se idolatrizat, asemenea unei zeităţi, de către diverse triburi locale. De remarcat desele pasaje în care, în ciuda poveştii şi dramatismului ei, naratorul descrie peisajele ca fiind dominate de… linişte. Pe tot parcursul textului, voluntar, de vreme ce există pasaje explicite în acest sens, Conrad adresează cititorului o întrebare uneori abrupt formulată, alteori subtil articulată: în relaţia colonizator – colonizat, cine e sălbaticul? Continuă să citești →

Ovidiu IVANCU – Șapte cărți pe care le-am (re)citit

Ovidiu_Ivancu1. Isaac Asimov, “Gold. The final Science Fiction Collection”, New Delhi, HarperCollins Publishers, 1996.

Am cumpărat cartea pentru că realmente îmi place Asimov. Iniţial, m-am simţit dezamăgit şi înşelat de faptul că mai mult de jumătate din carte conţine diverse eseuri scrise de Asimov despre sine însuşi şi despre SF (aşa se întâmplă când cumperi cărţi din India, luând drept adevăr cele scrise pe copertă). Lecturând, însă, am fost mai degrabă dezamăgit de textele SF decât de eseuri. Impecabil ca stil, lucid şi cu o forţă de argumentare de invidiat, Asimov discută despre scriitură, despre personaje, dialog, SF, totul într-o manieră degajată şi erudită. Problema este că eseurile şi editorialele lui Asimov sunt redate în carte total aiurea, într-o ordine care mă face să cred că editorul nu a citit cartea pe care a editat-o. Se face frecvent trimitere într-un eseu la un altul pe care nu iî găsim imediat după, aşa cum orice logică de om normal ar impune-o, ci la distanţă de câteva zeci de pagini. Per ansamblu, însă… o carte care merită citită. Continuă să citești →

Ovidiu IVANCU – Șapte cărţi pe care le-am (re)citit

 

Ovidiu_IvancuPanait Istrati, “Codin. Mihail. Ciulinii Bărăganului”, Bucureşti, Editura Minerva, 1974, 303 pagini.

Panait Istrati are cu siguranţă talentul de a construi caractere şi de a scrie veridic. De departe, cel mai reuşit text este “Codin”, şi asta pentru că cititorul găseşte aici o lume foarte bine articulată, un final naturalist care cadrează cu întreaga Continuă să citești →

Ovidiu IVANCU – Șapte cărţi pe care le-am (re)citit

 

Ovidiu_Ivancu1.Premchand, „Godan”, Jaico Publishing House, 2005, 352 pagini.

După precedenta experienţă de lectură cu povestirile lui Premchand, am abordat acest roman cu destul scepticism. S-a dovedit, însă, a fi o atitudine nejustificată. Textul acesta, în linia marilor romane ţărăneşti Continuă să citești →

Ovidiu IVANCU – Șapte cărţi pe care le-am (re)citit

 

Ovidiu_IvancuRodica Ojog-Braşoveanu, „Necunoscuta din congelator”, Bucureşti, Editura Nemira, 2006, 418 pagini

Pe coperta patru, editorii au găsit de cuviinţă să spună despre scriitoare cum că ar fi „inegalabilă”. Într-adevăr… carte scrisă într-un stil mai artificial, mai primitiv, mai lipsit de fantezie nu am citit demult. Pare că Rodica Ojog-Braşoveanu scrie într-o limbă străină, discursul e unul robotizat. Părţi de cadavre Continuă să citești →