ÎN OSPEȚIE
Am fost mâniet rău! Da’ mâniet, nu așa! Am 87 de ani, da’ până acuma nu mi s-o întâmplat așa ceva. Îs luat cu baba mea de… de nu mai știu câți ani (numa’ popa Neculai, care ne-o cununat, mai știe de când îs luat, păcat numa’ că el îi la cimitir în deal de hăt ani), da’ să am așa nacaz în casa mea, n-am pățit. Era după Paști. Țin minte că mă Continuă să citești
Și privea pierdut în urma lui, iar ochii săi cenușii și șterși urmăreau pașii care se îndepărtau cu aviditate, ca și cum toată ființa sa s-ar fi refugiat în acei ochi. Și în mâini, pentru că își plimba cu nervozitate o palmă peste alta, sperând sfâșietor de tare să resimtă, măcar pentru o secundă, căldura acelor mâini care acum se pierd în zare. Continuă să citești
Se spune că dragostea e oarbă și e surdă – se spune că dragostea acoperă totul; uniformizează totul. Și se prea poate să n-o fi cunoscut eu; e mai mult decât posibil să nu fi trăit o poveste de iubire. Dar ce se spune e minciună. Cum ai putea să te lipsești de ceea ce vezi? Cum ai putea să nu te bucuri de fiecare defect fizic pe care celălalt îl are – cum ai putea să nu-l complimentezi pentru asta? Să fii orb? Să te prefaci că nu vezi doar de frica unui eșec? Și pentru ce, mă rog, ar trebui iubirea Continuă să citești
Am încercat să dibuiesc ceva inteligent, care să convingă, ceva fără fisuri, care sa mă facă să-mi ating scopul. Dar. M-am gândit mult la spațiile goale și am încercat să formulez o strategie care să mă pună în mișcare. Oriceul era la câteva sinapse distanță și mie nu-mi venea nimic. Sau erau prea multe: mașinării ciudate care furnizeze mâncare, un antidot pentru cancer, o minune pe săptămână, un progrămel care să ne facă mai deștepți, o doctorie pentru frumusețe, un leac pentru Continuă să citești
Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…
Duminică, a treia zi din poveste…
–Ne vedem pe la prânz, i-a spus Stere, ne întâlnim și cu șeful cel mare.
A sunat-o târziu, Dana abia apucase să facă un duș și amorțise în fotoliu, cu televizorul deschis. Continuă să citești
Nu mă lasă, totuși, inima să nu pomenesc de încă alți câțiva strămoși ai mei. Iată, de pildă, ceașnicul (paharnicul) „a triilea” Vasile Părpăuță, care a mers pe amăgitoarele cărări ale pribegiei alături de domnul său, Petru Șchiopul. Of, supușenia și credința de plăvan în fața feluriților stăpânitori! În tristul alai îl însoțeau pe domn cei trei Movilești – Gheorghe, Ieremia și Simion – apoi hatmanul Andrei și hatmanul Gheorghe, nepotul domnului, cămărașul Gheorghe Continuă să citești
Dragi prieteni reali sau virtuali, unii dintre dvs. au citit romanul „Adulter cu smochine şi pescăruşi”. Eroina principală a poveştii de acolo era o femeie pe nume Alicia – „se citeşte Alişia”, spunea textul. Ei bine, aflaţi că romanul va avea o continuare (sau poate un prequel, cine ştie!?) şi am plăcerea de a vă spune că el va apărea (vă voi avertiza, din vreme) la una dintre cele mai importante ale noastre edituri. În aceste zile, 6-8 martie, vă invit să citiţi câteva pagini, în trei episoade, din noua poveste a Aliciei – aşa cum o vede, aţi ghicit, un bărbat… Continuă să citești
Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…
A fost ziua a doua… Îl lăsăm pe Dominic să doarmă și să viseze, dacă mai poate, la ceea ce este. I-aș spune, așezat lângă el pe marginea patului din rezerva îngustă a spitalului, că și cocostârcul își cunoaște vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica și cocorul își păzesc timpul venirii lor. Dar Poporul meu nu cunoaște Legea Domnului… Ieremia… Să-l cauți pe Dumnezeu câtă vreme mai poți. Până la urmă, ce înseamnă pentru cel care scrie povestea lui, să trăiești cu intensitate Continuă să citești
LA „ZOIOSU”
Doamna Gina de la Zoiosu la fel ca totdeauna: cu pampoanele roz-căcănii ale papucilor, cu amplasamentul sînilor defuncți undeva spre buric și cu vorba ca o adevărată patiserie turcească – numai miere. Să îmi dea rețeta mea? mă întreabă. Din uniforma politeții mele cuceritoare nu lipsește nici un nasture:
-Dacă sînteți amabilă… Continuă să citești
Stau de vorbă cu tatăl meu, om simplu şi fără mofturi, croit dintr-o bucată şi cu vorba precum aluatul din care a fost plămădit. Se întâmplă într-o vară, atunci când poposesc o vreme acasă, cât să mă mai hrănesc cu seva pierdută a pământului uscat şi pietros din care m-am clădit.
El îşi cântăreşte din priviri paharul cu rachiu făcut de mâna lui, din fructe adunate de el şi dospite în acelaşi butoi pe care îl ştiu de când Continuă să citești