1. ULTIMII VAMPIRI DIN ROMÂNIA – Chiar dacă Ion Iliescu are păcatele sale politice pe care le va ispăşi lajudecata istoriei, peste câteva decenii sau după cel mult două secole, trebuie să acceptăm adevărul conform căruia deceniul Băsescu a fost cel mai dezastruos pentru români, chiar dacă unii dintre ei, nu mulţi au făcut averi imense a căror dimensiuni nu poate fi cunoscute, deoarece li s-au pierdut urmele în conturi din banci aflate în faimoasele paradisuri fiscale. Din perioada de zece a lui Băsescu, cea mai catastrofală a fost cea a ultimulor cinci ani, când preşedintele ţării a fost sprijint în acţiunile sale de lingăul prim ministrul ierbivor, Emil Boc. Continuă să citești
Arhive autor: Cultura de sâmbătă
Ștefan POPESCU – Fragmentarium
FEMEI ȘI BĂRBAȚI – Găsesc într-o conferință a lui Nicolae Iorga un pasaj amuzant dar care nu e chiar lipsit de adevăr: „Fiecare bărbat român crede că este genial. Femeile sunt mult mai cuminți în această privință: ele se sprijină pe un lucru foarte important și anume că sunt în cea mai mare parte frumoase și nu au nevoie cum au bărbații pentru urâțenia lor fizică să exhibe un certificat de genialitate. Între doi oameni care se cred geniali nu poate exista înțelegere: ori unul îl mănâncă pe celălalt, ori nu se alege nimic de amândoi”… Continuă să citești
Ioan N. RADU – Oameni de ieri ai Târgoviștei
Portretul unui învăţător târgoviştean – Gheorghe M. Ionescu
Motto: „În viață și în meseria mea în învățământ, legea și dreptatea mi-au fost călăuză”
S-a născut în 1894 în comuna Răzvadul de Sus, fiu de învățător, rămas orfan de tată la 2 ani, este crescut împreună cu ceilalți 2 frați cu multă atenție și iubire de mamă, care cu o mică pensie de urmaș, a muncit și pe moșia proprietății Câmpeanu pentru a reuși să le dea o educație și un trai decent băieților ei. De mic, a dovedit inteligență și istețime deosebită, a ieșit premiant al claselor primare făcute în Răzvad, apoi urmează Gimnaziul cu cele 4 clase la Târgoviște, muncind din greu pentru a-și procura manuale și a fi printre primii dintre colegii de clasă. A făcut naveta zilnic, timp de 4 ani, între Răzvad și orașul Târgoviște, pe jos, neavând situație financiară satisfăcătoare pentru un mijloc de transport. Înscris la Gimnaziu, a fost scutit de taxe pe baza actelor de pauperitate, și supraviețuind modest și demn își medita colegi din familii înstărite pentru a putea să-și procure cele necesare studiului. Nu s-a dat în lături nici acasă, să muncească fizic, cot la cot cu frații săi, pentru a ușura munca mamei în gospodărie. Continuă să citești
Dana NEACȘU – Am citit „Go Set a Watchman”
Am citit „Go Set a Watchman” și am învățat că putem iubi ceea ce ne place, dar ar trebui să ne căsătorim doar cu „ai noștri, din clanul nostru.” Am găsit sfatul intrigant și am recomandat cartea fiicei mele. Am adăugat, de asemenea, având în vedere vârsta ei frageda, că sunt pasaje care mi-au amintit de Truman Capote, sau Harper Lee, și chiar de avocata lui Nelle, Sonja Carter. Și asta e partea amuzantă. Cartea se citește ca o scuză pentru un avocat mare de oraș mic, fără principii, nefericit, pentru că nu are unde să se mute și să facă sacul de bani pe care nu-l poate face în orașul provincial unde trăiește și se simte neapreciat. Continuă să citești
Cristian Gabriel GROMAN – Londra la pas
CALUL TROIAN? – Ok, s-a hotărât. Europa va primi zeci de mii de refugiați, sute de mii chiar. Șefii guvernelor europene vorbesc despre cifre, repartiții, despre compasiune, ajutor, toleranță. Nimeni nu vorbește însă despre un pericol real ce ne pândește. Cine poate garanta că printre acești refugiați nu se ascund și luptători ISIS, precum niște lupi în blăni de miei și intră bine-merci în Europa, care îi primește (culmea) cu brațele deschise? Foarte grav este că acești imigranți nu dețin nici un document de identitate și trebuie crezuți pe cuvânt că sunt cei ce pretind că sunt și vin din țara de unde spun că vin. Continuă să citești
Erica OPREA – Devenire și identitate
Îmi aduc aminte o întrebare dintr-un test la filozofie: ne naștem sau devenim oameni? O întrebare care naște, în cadrul procesului de a i se oferi un răspuns, o altă întrebare: ne naștem cu o identitate sau devenim o identitate?
Obișnuiam să cred mai mult în acele elemente înnăscute, în acele elemente a priori, care ne-ar alcatui, ignorând aproape cu desăvârșire experiența, experiențele. Am crezut, câteodata, în mod naiv, că gândirea poate înlocui multe lucruri netrăite, printr-un set de convingeri puse teanc în aceeași gândire. Poate că e mai sigur să presupui că normele sunt adevăr universal și să nu înțelegi cum altcineva nu le poate respecta, în condițiile în care tu nu ai trăit altceva și ai avut toate condițiile necesare să le respecți. Continuă să citești
Pompiliu ALEXANDRU – Despre mine şi fotografie…
„Din punct de vedere imaginar, Fotografia (cea pe care o doresc) reprezintă acel moment foarte subtil în care, la drept vorbind, eu nu sunt nici subiect, nici obiect, ci mai degrabă un subiect care se simte devenind obiect: trăiesc atunci o microexistenţă a morţii (a parantezei): devin cu adevărat spectru” – Roland Barthes – Camera luminoasă
Ceea ce mă atrage nespus de mult la fotografie este o curiozitate-fascinaţie de genul celei expuse de Barthes; Fotografia este pentru mine terenul explorator, cutia cu jucării şi cutia Pandorei în acelaşi timp. Sunt fascinat de acest joc serios care pune în mişcare reprezentarea interioară cu care operează pictorul, cel care îşi expune în tablou realitatea psihică pe de o parte, iar pe de altă parte, mişcarea reprezentării numită „obiectivă” dată de lentila foto – cea care ne-ar prezenta realitatea „aşa cum este ea” (sic). De fapt, cu cât iscodesc mai mult fotografia, ca şi pictura, nu văd decât un joc al imaginarului şi într-un caz şi în celălalt. Şi acest joc este minunat şi în a-l inventa (ca actor principal) şi a-l consuma (ca spectator)! Continuă să citești
Bogdan CIUCLARU – Ciuclarisme
PE VÂRFURI, DESPRE FERICIRE – Textul acesta este despre fericirea de a fi părinte și mai ales despre pachetul complet care însoțește această ipostază… Pentru cei care se grăbesc, rândurile de mai jos au legătură și cu acel „las’ că o sa vezi și tu, când o să ai copii…” Fericirea. Admitem toți că aceasta e scopul firului epic al vieții? Clișeul ăl mai clișeu? Filmul fiecăruia dintre noi e făcut din episoade cu încercări de a fi fericiți. Bucla cea mai buclă, cu prizonierii cei mai prizonieri! Asta ne este fișa postului, cu asta defilăm! Majoritatea acțiunilor noastre pot fi rezumate simplu: timp petrecut încercând să fim fericiți. Apoi, după ce ne atingem scopul, urmează bucata cealaltă de timp, pe care ne-o petrecem între alunecarea din cel mai frumos punct și un nou drum spre culmea fericirii. Continuă să citești
Mariana OPREA STATE – Artificii de lângă serele cu flori
1. Am trecut de dimineaţă, pe lângă mai multe felii de cozonac aruncate lângă zidul cetăţii. Arătau apetisant, motiv să mă întreb dacă nu cumva, în timpul în care am lipsit din peisajul citadin, soarta grea a maidanezilor şi a căutătorilor prin coşurile de gunoi a fost cel putin ameliorată… Aproape de birou, mă aşteptau însă, manifestând sentimente amestecate, necuvântătoarele adăpostite la umbra la care le lăsasem. Oare ceilalţi, măcar? Continuă să citești
Şerban FOARŢĂ – Păsări albastre
Păsări albastre
ESEU DE VORBOTANICĂ SAU MARGINALII LA MICOLOGIA LUI EMIL BRUMARU – Era o duminică de toată frumuseţea. O duminică de toată frumuseţea e una când plantele (adică florile, cum le numeşte lumea ignorantă, – pentru care păsările nu sunt animale, de unde şi sintagma „păsări şi animale”, în loc de păsări şi mamifere); într-o, deci, duminică splendidă, florile se apucară să tăifăsuiască. Erau atât de vorbăreţe, încât, în mai puţin de două ceasuri, se iviră specii inedite, mai bine-zis: hibrizi sau corciuri, – ca, bunăoară, sindrofilul, pălăvrăsadnicul sau treanca-creanga, în cap cu vorbura, fireşte.Straniu era că se înţelegeau, indiferent de graiul propriu. De fapt, erau, cu toatele, de-acord, că zarvazatul (care, între triasic şi cretacic, se comercializa la aprozaur [!]) e, cu asupra de măsură, exploatat de ciorbagii sau de supişti. (De vegetarieni şi de vegani, legumitorii legumelor, adică, nu mai e cazul să vorbim) Lozinca adoptată fu aceasta: Ciorbă multă, sărăcia pomului! Continuă să citești