1.
ecoul tăcerilor unui scorpion
am căzut pentru a avea de unde mă ridica
la înălţimea iubirii tale
femeie ce mi-ai dat chipul
lumina şi curajul de a alerga
spre floarea de colţ a timpului nemultiplicat
încă alerg la braţ cu tine
suprapun ce am realizat
împliniri şi neîmpliniri
încerc să le adun între culori
o sumă de nedefinite nuanţe Continuă să citești
1.
Deja încep să simt cum tu mă vezi departe
Cum în urechea ta se-nmoaie alte șoapte
Și cu priviri mai aspre mă faci să simt că-s moartă
Și că a ta iubire atât de vie parcă
Se stinge-ncet în chinuri de poveste
Și despre mine parcă-ți dispare orice veste. Continuă să citești
1.Notorietate deghizată
Abductat dintr-un capăt de lume, deprins de trecut,
Nelumescul omenesc a devenit, subit, plăcut.
În neființă am trecut, precum voi, restul, si-s rece,
Pășind pe uscat, într-o mare de timp, el trece…
Doamna nu se uita, de obicei, la emisiunile siropoase, lacrimogene, dar în seara de sfârșit de ianuarie, în care auzea vântul zdrențuind totul afară, și-a tras fotoliul mai aproape, și-a acoperit picioarele cu pătura pufoasă, și-a adus și un ceai fierbinte din bucătărie și a așteptat să treacă genericul bubuitor și strident. Întâlniri de gradul zero, așa se numea emisiunea pe care nu o mai văzuse niciodată până atunci.
–Doamnelor și domnilor, avem astăzi o ediție de excepție a emisiunii noastre, prima din noul an, în care ne propunem să intrăm în sufletele dumneavoastră, zicea o domnișoară împăiată cu zorzoane colorate, împingându-și picioarele lungi, dezgolite printre aripile lungi ale unei rochii cu sclipici. Continuă să citești
Am un strat de ghiocei. Acum au apărut viorelele. Într-un an m-am certat cu mama, fiindcă băgase pămînt peste ele. Aș fi avut mult mai multe. Am toporași lîngă cușca cîinelui, o cușcă pe care a făcut-o Vlad și nefolosită, nu mai bag nici un cîine în cușcă, mi-am promis, spre ciuda tuturor poștașilor. Toporașii îi am sub o tufă de liliac. Mă uit mereu acolo. N-ați ieșit, măi, prostuților! Of, știu că Andreea iarăși o să mă invidieze! Continuă să citești
1. Patruzeci de ani de sacrificii liber consimţite până la victoria finală
În ziua unu a anului unu a Noului Calendar, când s-a făcut bilanţul celor patruzeci de ani ai războiului civil care a înjumătăţit populaţia Insulei, Preşedintele, printr-un comunicat solemn, a justificat în faţa mulţimii cele întâmplate astfel: Continuă să citești
Femeia și calul
Avea aproape patruzeci de ani şi născuse în prag de iarnă al treilea copil, o fetiţă. Era o femeie harnică, făcea tot ce era posibil, ca să-şi crească fetele mai bine decât crescuse ea. Era măritată cu un oltean gelos şi cam leneş, Dumnezeu să-l ierte, iar femeia suporta sudălmile şi chiar palmele zdravene care se abăteau asupra ei din te miri ce. Era o Fefeleagă de câmpie ce căra cărbuni cu sacoşa, să aibă ce pune în sobă. La câteva luni de la ultima naştere, în plină iarnă, femeia avu un gând straşnic: să găsească un cal, cu care să facă treabă în gospodărie sau chiar să-l vândă să-şi mai rotunjească veniturile.
Rozariu
Era mult timp de când doamna Burichi Germinia nu își mai privise ceasul ei de buzunar din aur pe care îl ținea în dulapul din dormitor. Inconvenientele unei vieți fără venit lunar personal, în afară de o chirie colectată împreună cu sora ei pentru un apartament la care era coproprietară, o obligaseră să își vândă sau să își amaneteze pe termen lung celelalte bijuterii din caseta ei sidefie cu incrustații ca florile de cireș. Continuă să citești
REGELE CU PENE – sau halucinația de a fi bărbat
Pentru cei care au un pic de timp și plăcerea de a citi, public în întregime capitolul 29 din romanul apărut la Cartea Românească. Îndemnul meu este să citiți în întregime cartea pentru că este cu totul ieșită din tiparele literaturii române.
Capitolul 29
Avea pe el nişte pantaloni largi de culoarea nisipului şi nu se putea deloc hotărî dacă îi plac sau nu. În drumul ei spre casă, Infanta Doanela urma să treacă prin dreptul băncii pe care stătea el acum şi era foarte, foarte important ca ea să observe pantalonii aceia pe care îi purta acum pentru prima dată. Nu erau chiar noi şi asta îl făcea să fie puţin nesigur. Continuă să citești
4. Burghezul a avut întotdeauna vocaţia de a fi un personaj grotesc. Tot ce parvine de la el, provoacă râsul. El este sperietoarea obsedantă, dar doar caraghioasă a unei societăţi. Grimasa lui e de neplătit. Este mereu încornoratul păcălitul, imbecilul. Tradiţia teatrală îl oglindeşte cu fidelitate. Deja în fabliau-urile şi povestirile Evului Mediu, burghezul este fricosul care se ascunde în spatele tejghelei sale ori de câte ori apare o spadă, pântecosul care se lasă tîlhărit de maleficii golitori de pungi, omul liniştit care îşi varsă oala de noapte peste scandalagiii care îi tulbură somnul.