Odette, sora mijlocie a Doamnei, s-a pregătit la azil toată dimineața. Și-a întins părul aspru cu placa vecinei de cameră, și-a frecat obrajii cu o cremă lipicioasă și parfumată. Simțea că morții nu sunt niciodată tineri, dar avea încă poftă de viață.
–Ai auzit? a întrebat-o colega de cameră, o doamnă mică, de vreo cincizeci de kilograme, înmuiată de căldura caloriferelor. A murit aia grasă, de la parter. Continuă să citești
1. Președinții nu scrie poezii
-Mănîncă căcat, tovarășe Ceaușescu! Mănîncă căcat, vă spun eu. P-onoarea mea!
Replica vine, împroșcată cu scuipat, de la un domn înalt, cu o albăstrime a ochilor demnă de Tițian. În totul pare un mare nobil: chipul, costumul gri perl impecabil, atitudinea falnică. Mai puțin cuvintele. Și scuipatul. Este Zaharia Stancu, supranumit „Dulăul”, președintele Uniunii Scriitorilor. Continuă să citești
1. Ce rămâne… Julius Zimberlan a constatat cu uimire că oamenii sunt obsedaţi să afle nu numai ce se va întâmpla în viaţa lor, dar şi de ceea ce se va petrece după ce nu vor mai fi. Un semn de responsabilitate sau de prostie, se întreabă el. Să te intereseze, mai treacă meargă, însă să-ţi faci griji, chiar adevărate obsesii i s-a părut de neconceput. Continuă să citești
Femeia și calul
Avea aproape patruzeci de ani şi născuse în prag de iarnă al treilea copil, o fetiţă. Era o femeie harnică, făcea tot ce era posibil, ca să-şi crească fetele mai bine decât crescuse ea. Era măritată cu un oltean gelos şi cam leneş, Dumnezeu să-l ierte, iar femeia suporta sudălmile şi chiar palmele zdravene care se abăteau asupra ei din te miri ce. Continuă să citești
Vizita lui Tor la uriaşul Utgårda-Loke
Uriaşii, care erau supărați pe Tor, pentru că acesta îi prigonea, s-au hotărât odată să-l înfrunte în luptă dreaptă.
Ei s-au înțeles cu Loke ca acesta să facă în asa fel încât Tor să-l viziteze pe uriaşul Utgårda-Loke, care ştia să facă farmece şi să schimbe înfățişarea oricui vroia.
La îndemnul lui Loke, Țor a luat-o la drum într-o zi către Utgårda-Loke. Continuă să citești
1.
PAUL CLAUDEL
COPILĂREŞTI
MELCUL
I
Melcul, doar un pic mai rău
Să mi-l mustri, şi mă tem
Că reintră-n propriul său
Filosoficesc sistem. Continuă să citești
SURPRIZĂ ÎN FORMĂ CONTINUATĂ – M-am gândit să vă informez, pardon, de fapt să mă laud, că o revistă de cultură de o excelentă ținută intelectuală, condusă de filosoful și scriitorul Ionuț Cristache și în care publică nume grele ale culturii române de azi, a hotărât să dedice în fiecare număr o rubrică specială, ghiciți cui?
Da, da, ghiciți cui. Ghiciți? Hm? Postărilor mele de pe Facebook. Le adună și le publică en-gross astfel încât să le poată citi și alții, la pachet. Însă, ca să fiu sincer până la capăt, adevărul este că revista nu avea deloc nevoie de mine ca să fie deja o reușită culturală de sine stătătoare. Continuă să citești
„Aş fi putut să mă odihnesc, să mă destind, să mă dezmorţesc, dar datoria faţă de morţi nu îngăduie o asemenea relaxare: ei au murit, tu trăieşti; fă-ţi datoria, ca lumea să ştie, să afle toate câte au fost!” – (Alexandr Isavievici Soljeniţîn; Viţelul şi stejarul, ed. Humanitas, p. 273) Continuă să citești
Din când în când mă fac mică. Îmi trag pe mine un pulover gros, cu guler mare, ca sa pot să mi-l trag peste față atunci când nu am chef sa văd pe cineva. Îmi pun pe mine și paltonul gros, cu roz și albastru, la care am visat doua luni până să mi-l iau. E un sentiment al naibii de ciudat. Un palton pe care mi l-am dorit atât, atât de mult, credeam că mă va face fericită (cât de cât), dar acum e ca orice alt lucru pe care îl dețin. Îmi place, e moale și călduros, miroase frumos, doar că m-am obișnuit cu el. De aruncat în fundul dulapului nici nu se pune problema. Îmi place tare mult de el, îmi place să simt textura materialului printre degete, în plus, se asortează cu broșa-pisică pe care o am. O pisică mov, grăsună, de care m-am atașat extrem de tare. Păi, bine, bine – îmi spun eu – dar cu oamenii… cu oamenii ce ne facem? Ne descotorosim de ei așa, cu una, cu două, de fiecare dată când simțim nițică plictiseală? Nu prea putem să-i băgăm în dulap și să-i scoatem fix când avem chef de ei. Continuă să citești
Explorând timpuri noi… Nu, nu zona, ci momentele pe care le trăiesc în minunatul prezent.
Plecat de acasă, în „floarea vieţii”, aflat pe drumul căutării adevărului meu, viziunii mele, iată-mă ajuns şi în, de mulţi propusă ca fiind, cea mai frumoasă etapă a vieţii unui individ ce alege să-şi clădească viitorul pe traiectorii academice. Senzaţii, trăiri, mirosuri, priviri noi, totul este atât de proaspăt, încât mă simt precum un pescar ce îşi câştigă existenţa din fructele Mediteranei îmbibate de mireasma sa, ce mă îmbată cu fiecare captura nouă. Continuă să citești