Mă amuz… subit și fără rost, doar de dragul hazliului și din cauza oboselii. Nu știu dacă râd chiar din cauza lipsei de energie sau chiar de dragul oboselii înseși… Așa, că e nostimă oarecum și într-un anumit fel. Cobor tonul la intervale și nu țin linia râsului continuă: e inegală, urcând la niveluri diverse și distincte, care se aud și se observă și sunt notate de cei din jur. Se uită ciudat, întrebător și parcă nu sunt lămuriți despre fericirea mea. O să le explic însă că nu din fericire fac pe-a nebuna… dar o să le explic mai târziu: că e de la extenuare, de la drumul lung, de la prea multe veselii trecute sau, cine știe, tristeți precedente. O să le zic în detaliu cum mi se trage de la psihicul epuizat, terminat până la 0% baterie. Continuă să citești
Arhive autor: Cultura de sâmbătă
Laura Andreea STOICA – Întoarce-mă cu fața spre iubire
Iubirea, ideal suprem al omenirii…cea care nu ține cont de statut social, de timp, de spațiu, de probleme. Cea care oferă viață din belșug, cea care înalță și oferă frumusețe unui om. Cu toții tânjim după iubire, iar această foame disperată după ea se reflectă în comportamentul nostru cotidian mai mult decât în orice altceva. Cu cât trece timpul, cu atât înțeleg mai bine că nu există oameni răi, vicleni, perfizi, mincinoși, ci doar oameni cu un gol mare în inima lor, care n-a fost niciodată umplut. E un mare handicap să n-ai pe nimeni care să te iubească. Continuă să citești
Sabyn Alexandru RUSU – Inconexiuni
Nu cred că există acest cuvânt, însă îl inventez eu acum. Am tot căutat ceva care să îmi arate că există o relaţie între fiecare fiinţă, materie, loc de pe acest pământ, dar degeaba. Asemenea unei inflexiuni, omenirea şi-a schimbat repede cursul existenţei, poate prea brusc pentru ca toţi să se adapteze la o schimbare majoră. Eu cred că în acel punct a avut loc fisura. Nu ştiu ,,când”, mai exact, s-a întâmplat, dar nu a fost demult. Poate după Era Glaciară sau după Primul Război Mondial, undeva pe acolo, oricum. Ideea este că atunci s-au pierdut multe conexiuni, poate chiar toate. Continuă să citești
Cristina ANGHEL – Despre viaţă
Te-ai gândit vreodată că unele lucruri sunt inevitabile? Că unele lucruri se întâmplă doar pentru că trebuie să se întâmple? Nu poţi controla totul. Există momente în viaţă când speri ca totul să se petreacă aşa cum vrei tu. Şi începi să îţi imaginezi un viitor… şi crezi că trăieşti în el, faci tot posibilul să fie adevărat, dar nu îţi dai seama că nu depinde doar de tine. Eşti înconjurat de oameni cu interese şi viziuni diferite, care schimbă fără să îşi dea seama cursul existenţei tale. Şi realizezi atunci că nu poţi face totul aşa cum ai vrut. Unele lucruri nu pot fi schimbate. Pur şi simplu. Firul vieţii se înnoadă permanent cu amintiri. Se strâng în urmă atât de multe încât deznodarea firului devine imposibilă. Şi până la urmă, cu ce rost să îl destrami?… ai atât de multe de învăţat din ele! Privirile, cuvintele, sentimentele, acţiunile noastre se imprimă în peretele conştiinţei şi noduri lângă noduri, cărămizi lângă cărămizi, clădim înlăuntrul nostru puterea de a continua şi de a învăţa din greşeli. Continuă să citești
Mihai Robert LUNGU – Două texte la sfârşit de… liceu
1. CÂND LEGEA FUMATULUI E… FUMATĂ – Stau și mă întreb în ultima vreme… oare în ce univers ne aflăm? Cum am ajuns aici și ce s-a întâmplat pe parcursul anilor lumină care au trecut… pe lângă noi. E Calea Lactee, planeta Pământ, Europa, România, prietene, adresa ta completă, așa că ar fi bine să te comporți ca atare. Știi că există teoria universurilor paralele, în care probabil eu ascult manele, am un BMW Coupé de ultima generație și cânt într-un “grup”, shall I call it?, însoțit de alți compatrioți filozofi contemporani în domeniul femeilor și băuturii. Tare rău, huh? Mindfuck. Dar excluzând asta, și o astfel de realitate ipotetică, nu înțeleg cum de unii au ajuns să fie fumați de țigări. Nu serios. Continuă să citești
Daria Grațiela ORBOIU – Cum să nu ai o relaţie normală?
Eu am decis să dezbat un subiect care ne preocupă pe toţi, de la mic, la mare: relaţiile. Ce este în concepţia mea o relaţie? Este ceva ireal, este imaginarul fiecăruia dintre noi, împletirea armoniei şi pasiunii, dând naştere la o legătură perfectă, la o comunicare a sentimentelor şi a dorinţelor, înseamnă pur și simplu să ai lângă tine un prieten adevărat a cărui inimă şi gând să ne fie ecou şi în privirea căruia să ne oglindim dorinţele, visele şi speranţele. Ce utopie… Continuă să citești
Cristina ANGHEL – Un poem…
PERECHI
Paşi în ploaie,
Apăsări ritmice de tălpi,
În bălţi ce sting
Văpaia şi focul captiv în trup şi suflet.
O singură umbrelă
Adăposteşte mâini încleştate
Peste trecutul ce l-au construit. Continuă să citești
Toma MAGERIU – O aventură prin anotimpuri
Eram în grădina bunicilor. Presimțeam că acea dimineață de primăvară era cumva mai specială. Copacii erau împodobiți cu fel de fel de fructe zaharisite, dulci ca un sărut al mamei pentru fiul ei, cu diverse forme, care îți făceau cu ochiul. Vântul dogoritor al dimineții împrăștia arome suave, care te purtau în zbor până la fructele noi. În acel loc minunat nu puteai să te plictisești căci albinuțele şi păsărelele îți țineau companie cu cântecul lor. Mai urcai un pic şi dădeai peste feluriți brazi: mai mici, mai mari, cum voiai. Continuă să citești
Ionela Cristina MILITARU – Jocuri pierdute
I-a spus de atâtea ori că îi pare rău, încât a ajuns să se aştepte la asta, ştie că fiecare ceartă se va încheia cu lacrimile lui şi zâmbetul crispat al ei. L-a iertat de foarte multe ori, chiar şi atunci când l-a întâlnit pentru prima dată, când i-a spus că o iubeşte, dar azi nu mai e capabilă să facă asta. Pentru că nu mai are cui să îi spună că îl iartă. Azi a plecat şi ştie că nu îl va mai vedea niciodată, deoarece el nu mai ştie drumul spre ea. Ceva i-a furat inima şi i-a invadat gândurile cu un vid greu de pătruns, i-a încleştat mâinile care i-au oferit zilnic o îmbrăţişare caldă, iar ea nu ştie cum să îl repare, pentru că mereu a făcut asta pentru ea. Şi-a calmat inima şi i-a bandajat rănile, dar îşi pierde calmul şi curajul atunci când vede ochii lui pierduţi şi buzele care se mişcă, fără să îi audă vocea. Continuă să citești
Alexandra NEAGU – Scenariul lui 46
Străzi. Oameni. Cotidian. Internet. Emancipare. Tineri. Adrenalină. Tentative. Evoluţie. Egal SOCIETATE. Aceasta este panorama existenţială a secolului douăzeci şi unulea. Anul 2016- o continuă creştere atât demografică, cât si a dorinţei de trecere peste barierele tradiţionale, o descoperire şi impunere a unor valori inovatoare, dar nu neapărat ideale. Un scenariu al viitorului începe să-mi răvăşească mintea şi mă întreb în sinea mea: Oare vor mai exista familii tradiţionale sau cunoscutul „Vă declar soţ şi soţie!” va deveni istorie? Am auzit recent la radio că o nu ştiu care ţară europeană a legiferat căsătoria între persoanele de acelaşi sex, alăturându-se celorlalte unsprezece state care permit acest lucru. Şi mă mir în gând: sunt deja unsprezece? Şi în cugetul meu se dă o luptă între senzaţia de a bufni în râs şi întristarea că societatea o ia razna. Continuă să citești