1.Nu suntem opționali!Încetați să ne mai puneți în paranteze! Ne-am săturat să fim opționali; să fim partea aia a propoziției pe care n-o citește nimeni, din lipsă de timp. Ne-am săturat să fim închiși între două linii curbe care nu duc nicăieri: de fapt, între două partide curve care nu duc nicăieri! Continuă să citești
Viața visurilor mele
Nici nu mi-am dat seama când am îmbătrânit. Am 57 de ani și încă am impresia că sunt frumoasă și că tinerii pe mine mă admiră. Nu… de fapt, pe mine tinerii mă respectă – pentru că sunt o doamnă și mă îmbrac elegant. Cool, dar elegant. Nu port fuste lungi sau batic pe cap. Continuă să citești
Am o problemă cu scrisul mic: nu-l văd. Am vrut să plec de la observația asta pentru că îmi plac lucrurile evidente. Lucrurile care stau atât de confortabil ascunse în normalul de zi cu zi. Lucrurile banale, la îndemâna oricui, pe care totuși nu le bagă în seamă nimeni.
Așadar, lucrurile evidente. Nu e fascinant cum poți ascunde atât de mult în fața tuturor? Și asta doar pentru că oamenii se gândesc mereu că e prea ușor să fie adevărat. Prea simplu. Simțim nevoia de a complica treburile: asta ne face utili în perspectiva noastră. Și numai a noastră. Continuă să citești
Pentru că mi-au dat voie să vorbesc. Pentru că mi-au ascultat opinia și nu de puține ori mi-au spus: „cred că ai dreptate”. Pentru că au râs cu noi și am discutat fotbal, subiecte tabu sau marile probleme ale secolului. Pentru că ne-am imaginat împreună viitorul și pentru că ne-au dat voie să-l construim singuri pe al nostru. Pentru că nu ne-au dictat ca la papagali și pentru că ne-au spus să facem ceva al nostru… Pentru că ne-au povestit din viețile lor și nu s-au luat de noi pentru că eram teribiliști. Continuă să citești
Alo, mami? Vorbește mai lângă microfon că nu se aude… parcă se întrerupe. Așa, așa e mai bine. Alo? Mami, sunt singură. Voiam să-ți spun asta pentru că am rămas fără opțiuni. Voiam să știi pentru că mă face să mă simt mai bine. Sunt singură mamă și o să plâng curând..în câteva secunde. Simt cum mi se ridică nodul din gât și cum încep a mi se umezi ochii, contrar mândriei, contrar mie, dar în acord cu situația jalnică. Mamă, sunt jalnică – am ajuns. Continuă să citești
Te-am urmărit cu ochii de la fereastră să văd când intri și când ieși de pe scară. În apartament nu pot să văd pentru că, în ciuda faptului că blocurile sunt foarte apropiate, tu stai „pe spate”. Te urmăresc de o vreme acum, să știi – sunt obsedată cu mersul tău egal, încălțat în pantofi eleganți tot timpul. Sunt obsedată de tine, ceea ce, în mod logic mă face pe mine nebună… Nu, dragul meu: mă face nerăbdătoare. Stau la geam și mă fâțâi de pe o talpă pe alta, țintind ușa din metal a scării „B”. Dar hai odată! Azi sunt curioasă cu ce femeie vii: ieri a fost una roșcată și cam vulgară comparativ cu restul damelor pe care le-ai adus pe scara aia. Bănuiesc că e o curvă pe care ai luat-o de la pod în trecere: bănuiesc de altfel că aproape toate sunt. Continuă să citești
I-a venit poftă să vorbească despre ultimii fiori de vară care au trecut, dar care încă se mai fac prezenți pe ici, pe colo… Adică e cald. Și-a luat tenișii galbeni în picioare și i-a rezemat de geamul trenului accelerat care o duce acasă din capitală. E seară, iar dacă cerul nu ar reprezenta așa un interes deosebit la ora asta, probabil ar dormi. Însă e fermecător, și de-aia tipa se holbează sau se zgâiește afară, la nuanțele noi. Trenul nu prea are viteză: înaintează obosit spre orășelul de provincie, cu gară frumoasă și oameni mai acceptabil. Toți oamenii sunt acceptabili la un moment dat, însă pe-ăștia îi accepți imediat: imediat! Zău. Continuă să citești
Atunci când vorbim despre dragoste, ne este foarte ușor și foarte probabil să o limităm între dragostea față de partener și dragostea față de familie și prieteni. Ne e la îndemână, simplu de vorbit despre asta… Avem o vastă cultură a „dragostei” în perimetrul marcat deja. Mișto… așa e normal. Dar devenim ipocriți.
Da, iarăși eu cu viziunea mea gri despre lume. Este însă adevărat (și să-l văd eu pe-ăla care mă contrazice) că există o a treia ramură a dragostei pe care o cunoaștem încă și mai bine decât pe primele două… În fapt, o cunoaștem perfect: în mod ironic totuși, nimeni nu vorbește despre asta, nimeni nu dă argumente și nimeni nu recunoaște – dragostea de sine. Continuă să citești
Mă amuz… subit și fără rost, doar de dragul hazliului și din cauza oboselii. Nu știu dacă râd chiar din cauza lipsei de energie sau chiar de dragul oboselii înseși… Așa, că e nostimă oarecum și într-un anumit fel. Cobor tonul la intervale și nu țin linia râsului continuă: e inegală, urcând la niveluri diverse și distincte, care se aud și se observă și sunt notate de cei din jur. Se uită ciudat, întrebător și parcă nu sunt lămuriți despre fericirea mea. O să le explic însă că nu din fericire fac pe-a nebuna… dar o să le explic mai târziu: că e de la extenuare, de la drumul lung, de la prea multe veselii trecute sau, cine știe, tristeți precedente. O să le zic în detaliu cum mi se trage de la psihicul epuizat, terminat până la 0% baterie. Continuă să citești
Mă omoară somnul. Sunt moale-moale ca o cârpă, dar mai folositoare decât una… așa îmi place să cred. Ochii mi se închid, iar eu încerc să-i conving să nu; dar nici măcar nu mai știu dacă-i vreau cu adevărat deschiși. Pentru moment, sunt o incapabilă fără poveste… scuzați: vreau să spun că eu am o poveste în spate, dar nu mai pot scrie una acum pentru voi, că mi-a luat-o creierul în adormire… își bate joc de mine, se pare.
Eh… nu e vina mea – mă împac cu asta, să știți. Treaba mea e să stau trează până obosesc și asta fac: treaba mea ca om adică. Ca fată, în special, îmi este îngăduit să mă epuizez mai repede, că ni se spune sexul slab: mulțumim Domnului pentru viziunea asta, că ni se înțelege dormitul în plus… Oricum, am aflat că odată ce ai devenit mamă ți se anulează dreptul ăsta. Cică nu mai ești fată după ce te măriți: așa au spus – ești femeie… (pentru ăi de-acolo care nu știu, „femeia” e un fel de sex neutru care trebuie să preia atât atribuțiile feminine, cât și pe cele masculine… mă rog, într-o oarecare limită impusă de creație. Mă înțelegeți…). Continuă să citești
