Arhive etichetă: Constanţa Popescu

Constanţa POPESCU – Trei

Constanţa_Popescu

  1. Un anotimp

Nu vreau să-mi obosească pașii,
nu am timp să ațipesc…
se topesc zăpezile peste umbra mea,
peste gânduri împrumutate,
devenite dorințe de Anul Nou,
păstrate într-un clopot cu limbă de foc…
e tot ce pot să fac în iarna asta,
la gura sobei îmbrățișarea mă îmbată
ca vinul vechi… Continuă să citești

Constanţa POPESCU – Trei

Constanţa_Popescu

1.Se prăbușesc anotimpuri peste noi

Noapte, pictezi cu picuri de neagră catifea
urmele pașilor abandonați,
pe alte cărări de culoare.
Nu m-ai întrebat ce culoare am ales,
ca să-mi găsești cărarea,
nu ai știut că noapte și zi,
sunt una și aceeași, în calendarul dorului
și doar așteptarea se rostogolește
prăbușind anotimpurile peste noi…
când devenim în ce în ce mai albi
și transparenți,
iar eu cenușăreasa cu rochia de stele
și conduri de noapte,
sunt tot acolo de la începutul iernii,
așteptând zăpada să ne albească de păcate
și așteptări… Continuă să citești

Constanţa POPESCU – O evoluție a vorbelor

 

Constanţa_PopescuPe pământ lucrurile sunt mai grele decât credea Dumnezeu, de aceea aruncă în noi cu zile, ca să vadă cum păşim în zori, cum construim cărări printre atâtea neputinţe. Cred că se minunează zilnic, pentru că ne-am depăşit cu mult norma de folosință, mai ales că nu ne-a lăsat instrucțiuni de utilizare a vieții, doar niște sfaturi… Să fim drepți și cinstiți cu noi înșine. Să nu ne furăm și amărâm timpul, unul altuia. Să încercăm să construim, nu să dărâmăm Continuă să citești