Puţini dintre locuitorii Târgoviştei cunosc povestea acestui erou de pe meleagurile noastre, un ofiţer care s-a distins în luptă în Războiul de Reîntregire. Sublocotenentul Rusescu absolvise Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu din Bucureşti, iar la intrarea României în război se afla la comanda Brigăzii 4 Roşiori, având gradul de colonel.
Se distinge în luptele din 1916 pentru eliberarea Transilvaniei: la Magyaros, în fruntea a 10 ofiţeri şi 200 de soldaţi, descălecând şi atacând „la lance” trupele austro-ungare inamice, le-a silit să se retragă în grabă, în dezordine. Continuă să citești →
DRAGI PRIETENI… – Punem mâna pe carte… Începe, la Paris, Salonul anual de carte. România e prezentă. În ceea ce mă privește, v-am dat întâlnire duminică, 20 martie, celor care ași fost prin perimetru. Pentru o poveste adevărată legată de România în Primul Război Mondial și ajutorul oferit, atunci, de țara aliată Franța. Imaginați-vă o infirmieră franțuzoaică, care – evident – nu știa foarte multe despre România atunci când a plecat din Paris (în afară de legenda Reginei Maria, personaj exponențial al epocii…), venită, prin Iași – via Anglia, Rusia etc. – să aline rănile soldaților români… Un capitol fascinant de Istorie, cu majusculă. Țara-invitată de onoare în acest an la Salon este Coreea de Sud. Dar fiecare zi are surprizele ei – inclusiv românești. Continuă să citești →
MEMORIE VIE – 5 ani, 6 volume, 11 numere, 88 de articole ştiinţifice şi 1919 pagini publicate. Aşa poate fi rezumată, în doar câteva cuvinte, istoria editorială a Revistei Române de Studii Baltice şi Nordice (The Romanian Journal for Baltic and Nordic Studies). Revista este editată de Asociaţia Română pentru Studii Baltice şi Nordice (ARSBN) şi publică analize şi studii despre istoria, cultura, civilizaţia, economia, geografia, geopolitica, relaţiile internaţionale ale ţărilor baltice şi nordice, precum şi despre legăturile României cu acestea. Constituirea unei publicaţii ştiinţifice menite a încuraja şi răspândi cunoaşterea cu privire la regiunea baltică şi nordică şi de a disemina informaţii cu privire la societatea românească în ariile septentrionale ale Europei – prima revistă ştiinţifică cu acest profil – a fost considerată încă de la început ca fiind un element esenţial în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor ARSBN.
De-a lungul celor cinci ani, în paginile Revistei Române de Studii Baltice şi Nordice (RRSBN) au publicat 74 de profesori universitari, cercetători, diplomaţi, personalităţi ale societăţii civile din ţări ca România, Lituania, Finlanda, Germania, Norvegia, Letonia, Estonia, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii. Publicaţie de pionierat, RRSBN şi-a câştigat de-a lungul timpului un public considerabil constituit din specialişti şi persoane interesate din întreaga lume, dovadă în acest sens fiind circulaţia acesteia în circa 100 de biblioteci din 22 de ţări şi distribuţia sa către circa 200 de abonaţi. Revista este totodată inclusă într-o serie de baze de date internaţionale precum EBSCO, IndexCopernicus, DOAJ, CEEOL. Ultimele sale numere au fost finanţate dintr-un grant oferit de Spaţiul Economic European (EEA Grants). Revista Română de Studii Baltice şi Nordice este o publicaţie ştiinţifică bianuală, cu apariţie în lunile august şi noiembrie ale fiecărui an, într-un tiraj de circa 300 de exemplare.
O POZĂ – Opera de referință a arhitectului Alexandru Clavel (1877 – 1916), Palatul Poștei de la Târgoviște (1906), edificiu realizat în stil neoromânesc…
DIN VECHIME – Ion Ghica nota: „Dacă timpul distruge tot fără milă, cel puțin memoria vie să restaureze pe cât se poate! Norocită când izbutește a face să se vază cu ochii sufletului ceea ce nu mai esistă și nu se mai vede cu ochii din cap și când face să se auză cu gândul cuvintele care sunau la urechi…” Tot Ion Ghica reamintea meritele lui Alexandru Dimitrie Ghica în calitate de domn regulamentar (1834-1842) și caimacam al Țării Românești (1856-1858) în victoria partidei unioniste. În anul în care a devenit domnitor, Alexandru Dimitrie Ghica finaliza și edificarea Palatului de la Căciulați, un sat din Moara Vlăsiei, în apropierea Bucureștilor. La elegantul palat în stil neoclasic se ajungea străbătând o alee străjuită de rânduri de tei. Un spațiu vegetal larg, de forma unei sfere, având în centrul său o frumoasă fântână arteziană, permitea primirea cuvenită oaspeților de seamă ai palatului, printre care s-au numărat nume ilustre din familiile Ghica, Filipescu, Mavrocordat, Blaremberg, Emanoil Hagi-Mosco, Barbu Ştefănescu Delavrancea, dar și, mai târziu, a unor membri ai elitei politice și culturale interbelice, precum liderul liberal I.G. Duca, marele istoric Nicolae Iorga și mulți alții. Urmând trecerii în neființă a fondatorului, lipsit de urmași, palatul a devenit proprietatea surorii sale, Profirița, iar ulterior copiilor familiei întemeiate de aceasta cu Vladimir Moret de Blaremberg. În anul 1924, Irina, căsătorită Mavrocordat, s-a preocupat de restaurarea palatului și reînnoirea mobilierului. Aici a locuit un timp și viitoarea soție a lui vodă Carol al II-lea, Elena Lupescu. Din 1948, palatul devine proprietate a statului, statutul său constituind încă obiectul unei dispute juridice. Acesta a funcționat și funcționează sub patronajul Academiei Române, instituție aflată în proces cu primăria locală. Palatul impresionează prin armonia și echilibrul formelor, prin camerele bine proporționate, prin coloanele impunătoare, prin elegantul salon central care oferă o minunată priveliște asupra parcului și a iazului. Grădina păstrează încă urmele frumoaselor amenajări antropice (cascadă, trepte ce coborau spre iaz), menite să pună în valoare blândețea și frumusețea climei, a vegetației și faunei din această zonă. Parterul a fost grav afectat de filmele care au fost turnate în acest palat (se pare că au fost filme în care au jucat diverse vedete ale Hollywoodului, Jean Claude van Damme, Steven Segal) … cu acceptul forului științific suprem, Academia Română. Subsolul și parțial camerele de la parter și etaj au avut mult de suferit de pe urma transformărilor impuse de producătorii și regizorii acestor filme, potrivit custodelui. Frumosul său mobilier, astăzi descompletat, inclusiv mobila Ludovic al XVI-lea. necesită operațiuni de recondiționare. După afirmațiile custodelui, Academia Română a încetat orice susținere financiară pentru palat din 1999. Monumentul se deteriorează, iar superbul său parc, de circa 16 ha, zace neîngrijit și pradă vitregiei vremurilor și oamenilor. Unele ferestre sunt lipsite de geamuri, acoperișul a cedat în câteva locuri și sunt infiltrații de apă, pereții au fost răstigniți de urmele cuielor sau piroanelor înfipte în cele mai nepotrivite locuri, fântânile sunt nefuncționale, ba chiar afectate de stricăciuni intenționate; s-a sistat încălzirea palatului în anotimpul rece. Ion Ghica avea dreptate: „memoria vie să restaureze pe cât se poate!”
ÎNCĂ O FOTOGRAFIE – Mină de lignit la Șotânga, sfârșitul sec. al XIX-lea… Identificarea zăcămintelor de cărbune este atestată în această localitate la puțini ani după adoptarea Regulamentelor Organice, documentul transmis „Vorniciei din lăuntru” purtând data de 2 iulie 1834: s-a găsit „pă apa Ialomiţii, pă unde mai înainte curgea apa, cărbune al pământului”. La finele sec. al XIX-lea, funcționau două mine de exploatare a cărbunelui, una dintre acestea aparținând statului, iar cealaltă unui întreprinzător privat, D. Dobrogeanu. Fotografia se află în custodia Direcției Județene Dâmbovița a Arhivelor Naționale.
SILVIU MILOIU este profesor universitar, la Universitatea VALAHIA, din Târgoviște…
Recunosc, n-a fost cu intenţie răsfoirea acestui dosar…
S-a întâmplat să-mi folosească la rezolvarea unei petiţii oarecare, fără legătură cu paginile care mi-au atras aproape instantaneu atenţia. Se afla, ce-i drept şi sub semnul romanului lui C. D. Florescu, citit cu puţin timp în urmă, Zaira. Familie cu rădăcini trainice, cu impact asupra oamenilor şi locurilor, nevoită să-şi vadă călcat în picioare dreptul de a deţine ceea ce îţi spunea bunul simţ că-i aparţine; să asiste neputincioasă la împărţirea pământurilor, imobilelor, lucrurilor personale…Să dea declaraţii peste declaraţii, să solicite demn şi civilizat, cu argumente şi fără greşeli de ortografie. Poate doar cu vagi urme de franțuzisme adaptate…nu neapărat dovada „nasului pe sus”. Continuă să citești →
ISTORIA LA ZI – Începe pentru mine și echipa mea un nou capitol. „La ultima ședință din decembrie 2015 a Grupului Electoral II al UNESCO, domnii Adrian Cioroianu – ambasador, delegat permanent – și Gabriel Sarafian – delegat permanent adjunct – au depus candidatura României pentru conducerea Grupului. Candidatura a fost acceptată de reprezentanții delegațiilor prezenți la ședință. Durata mandatului este de 6 luni. Delegația României preia această funcție de la reprezentanții Armeniei, care au asigurat președinția în ultimele 6 luni ale anului 2015. Președinția Grupului nu este rotativă și se stabilește prin candidaturi în fiecare semestru. Grupul Electoral II al UNESCO cuprinde 25 de state din Europa centrală și de Est și spațiul ex-sovietic”.Continuă să citești →
SPERANȚĂ – Mai sunt doi ani până la centenarul unirii de la 1918. Îmi imaginez, încă de pe acum, torențiala de discursuri, de promisiuni, de declamații, de atrocități verbale, de coloane oficiale, de coloane neoficiale, de coloane înzăpezite, de coloane îndoite, de coloane înlemnite, de coloane… În ăst timp, pentru că politicianului nu s-a gândit nimeni să-i propună o deviză precum cea a Școlii de Cavalerie Ferdinand I din Târgoviște, „OFIȚERUL DE CAVALERIE TREBUIE SĂ FIE CĂLĂREȚ ȘI CAVALER”, el face ce știe. Ce ar trebui totuși să știe? Ar trebui să știe că un Muzeu al Cavaleriei, pe amplasamentul fostei Școli de Cavalerie, ar oferi un cadru adecvat pentru un discurs consistent despre 1 decembrie. Continuă să citești →
În anul 1919, Comisia Interimară a orașului Târgoviște condusă de domnul Porojan și avându-i ca vicepreședinți, pe maiorul Poienăreanu și pe preotul Nicolae Popescu decidea în ședința din 14 februarie, în mai multe chestiuni, între care câteva ne-au atras atenția în mod deosebit. Continuă să citești →
ISTORIA LA ZI – Pentru cei care ați crezut că „teroristul prin internet din Craiova” era o glumă… Parcă nu se mai termină… Atac terorist în plină stradă, la Marsilia… Un tânăr de 16 ani, de naționalitate turcă și de origine kurdă, a atacat un învățător francez de etnie evreiască. Atacul s-a produs cu o macetă (!), dar condiția precară a acesteia pare a-i fi salvat viața învățătorului. Atacatorul mai avea asupra sa un cuțit ceramic, cu care intenționa să atace polițiștii care l-ar fi reținut. Tânărul era necunoscut forțelor de poliție sau serviciilor secrete, neavând nici un antecedent. Este definiția clasică a 1lupului solitar” – cea mai periculoasă și greu de depistat formă de terorism. Elev de liceu la Marsilia, tânărul pare a se fi radicalizat prin intermediul internetului – și, odată prins, a declarat că a acționat în numele Daeș, așa-numitul Stat islamic”… Continuă să citești →
PRIETENILOR – Am sărit, ludic, coarda pulsului sentimentelor umane. Până la capăt. Am purtat, hieratic, felinarul într-un colț uitat de natură. L-am privit, l-am gustat, l-am sorbit cu privirile, cu fruntea, cu mâinile, cu aparatul de fotografiat., cu trupul, cu genele. Am tresărit la aprinderea lampionului pe un țărm de mare. Am devenit culoare, umbră, cută, zbor, rugă, comuniune, uimire, țipăt, alienare într-o operă de artă. M-am avântat pe notele unei piese muzicale, am rămas suspendat între pământ și cer, am copilărit, am murit și am înviat în tonurile și ritmurile unei partituri. Mi-am continuat divanul cu cerul. Am privit din prispa sufletului în oglinda ochilor de copil. Am iertat, am iertat didactic și etic, am iertat ca alegere, am iertat cu fântâna minții, am iertat, mai cu seamă, cu corola inimii, am iertat până la mineralele care dau viață naturii. Continuă să citești →
Având drept sursă documente aflate în cadrul Fondului Primăria oraşului Târgovişte, aflăm că în acel an, locţiitorul subşefului Statului Major al Comisiei Aliate de Control, colonelul Malohovschi, îl însărcina pe locotenentul Svîrcov să adune date statistice de la Primăria din Târgovişte, probabil în vederea jafului organizat ce urma să ne secătuiască de resurse.
Din chestionarul completat de administraţia noastră aflăm, între altele date privind structura etnică a populaţiei oraşului, alcătuită din 20.497 români, 120 de evrei, 90 de greci, 30 de italieni, 26 de iugoslavi, 16 albanezi. Continuă să citești →
Puţini dintre locuitorii Târgoviştei cunosc povestea acestui erou de pe meleagurile noastre, un ofiţer care s-a distins în luptă în Războiul de Reîntregire. Sublocotenentul Rusescu absolvise Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu din Bucureşti, iar la intrarea României în război se afla la comanda Brigăzii 4 Roşiori, având gradul de colonel.
