Să pornim la drum!
Nivelul informațional prezent a făcut ca planeta să fie prea mică pentru rapiditatea cu care se transmit informațiile. Într-o lume a comunicațiilor am început să nu mai comunicăm cu adevărat. Fiecare generație în prima fază a tinereții își cere dreptul la identitate și recunoaștere, apoi la o personalizare cu un loc distinct în marele drum al umanității. Continuă să citești
Hai, pa!
Îmi spusese la telefon să o aştept în parcarea din spatele blocului așa că am tras maşina pe platforma aia betonată și am parcat-o chiar lângă bordură. Era o dimineața imaculată cu un cer senin fără nicio scamă de nor iar aerul părea încărcat, la propriu, cu promisiuni dulci și zemoase ca piersicile. De emoție, mi se zbătea ochiul stâng și asta îmi blura puțin privirea însă cu dreptul am văzut, foarte clar, la vreo câțiva pași în stânga un pisoi mort de curând, stâlcit pe beton. Spun că era mort de curând pentru că mațele din jurul lui păreau încă proaspete. Cred că sunt un tip prea sensibil pentru că, fără niciun motiv, m-am simțit vinovat. Nu neapărat de moartea pisoiului cât de faptul că strica atmosfera. Nu se potrivea în peisajul acela care trebuia perceput romantic și mi s-a părut cu totul nedemn să ne întâlnim lângă un pisoi mort. De aceea, m-am dat jos grijuliu din mașină, și, atent să nu mă murdăresc prea tare pe mâini, l-am apucat de coadă, am traversat parcarea cu el prin aer și l-am aruncat în singurul tomberon pe care îl știam eu prin zonă. Nu e deloc o bagatelă când ai vârsta pe care o am eu să te întâlnești cu o tânără, amețitor de frumoasă, și să te duci cu ea la munte. Continuă să citești
Ochi în ochi. Dialog….
Gabriel Enache – Marin Petre Constantin
Privirea este tot ce pot duce mai departe lăsând aceste urme, aceste urme care se văd, aceste urme care se simt, aceste urme care se aud. Acestea toate rămân odată cu mine aici și merg tot cu mine acolo. Așa vom putea avea acest dialog permanent, continuu. Voi sunteți, eu sunt, acestea sunt cele pe care le spun de fiecare dată, cu fiecare loc adunat sub fruntea mea, culcușit în gândurile mele și făcut să tresară cu mine, împreună. Continuă să citești
„Când vine iarna credeți că mai contează cine șade pe scaunul de premier? Puneți mâna pe lopeți!”(Joer Mormont, al 997-lea Lord Comandant al Rondului de Noapte)
Alegerile au trecut! Acum trebuie să strângem și mai tare rândurile… Urmează „scrisoarea deschisă către popor a studentei de la Brucsel”!
De fiecare dată când am vorbit despre comunism mi s-a reproșat că sunt prea tânăr să vorbesc despre asta, că n-am trăit vremurile acelea. Râd (de argumentul lor „istoric) și le răspund celor care îmi reproșează asta: las’ că nici voi n-ați fost în închisoarea de la Pitești, Gherla sau Aiud! VOI N-AȚI SPINTECAT DOBROGEA CU LOPATA! Continuă să citești
Pentru că mi-au dat voie să vorbesc. Pentru că mi-au ascultat opinia și nu de puține ori mi-au spus: „cred că ai dreptate”. Pentru că au râs cu noi și am discutat fotbal, subiecte tabu sau marile probleme ale secolului. Pentru că ne-am imaginat împreună viitorul și pentru că ne-au dat voie să-l construim singuri pe al nostru. Pentru că nu ne-au dictat ca la papagali și pentru că ne-au spus să facem ceva al nostru… Pentru că ne-au povestit din viețile lor și nu s-au luat de noi pentru că eram teribiliști. Continuă să citești
LIBRĂRIA CU URME – Aici găsești cărți scrise în relief.
Pot fi citite cu orice parte a trupului, prin palpare. Cu mintea, cu sufletul, cu dorința. Lasă urme pe corp, în memorie, pe emoții. Ia-ți urme de aici: http://www.kuppi.ro/lit/
BIO PIEZIȘ – M-am născut la 16 mai 1958 pe malul Dunării, în Brăila și din cauza asta am avut tot restul vieții nevoie de o apă în preajma mea ca să mă pună în echilibru cu propriile mele demențe și dezechilibre. Despre Brăila naşterii mele nu mai am amintiri. Doar fulgurări dintr-un timp ulterior în care gustul de bragă se amestecă în creierul unui băiețel cu clănţănitul metalic al tramvaielor galbene pe un bulevard care nu am ştiut niciodată unde duce. Continuă să citești
1.Rostire; în memoria domnului Romulus Rusan
Așezarea corectă a cuvântului este o taină, o taină care se lasă dezvăluită greu,care își arată frumoasele rosturi în sclipiri mici, pătrunzătoare și reci. Au răceala siguranței rostirii, spunerii corecte a esenței lucrului arătat, spus, povestit. Nimic nu strică, nimic nu deranjează această așezare, această construcție care este esența fiecărei zidiri, fiecărei puneri la locul ei a stării, a stării de a nu lăsa pradă uitării și întreruperii nefirești a memoriei. Continuă să citești
Unde se duc amintirile atunci când devin amintiri? Cum ajung să devină uitare? Cele frumoase sunt aranjate într-un raft elegant, pe categorii și cele neplăcute zac aruncate de-a valma într-o ladă de lemn prăfuită, într-un subsol întunecat? Și cum le trăim din nou, ce buton declanșează întoarcerea în trecut? Dorim cu disperare să le stocăm pe carduri de memorie din ce în ce mai mari, apoi uitam de ele și ni le reamintim când nu mai avem spațiu de stocare. Continuă să citești
În urmă cu un deceniu obişnuiam să fiu timid, tăcut şi printre acestea, un observator desăvârşit. Mereu am fost intrigat de oameni şi de felul în care aceştia îşi schimbă atitudinea în funcţie de persoanele din proximitatea lor, sau de context, sau prin prisma oricărui alt criteriu ce alterează într-un fel sau altul individul şi felul în care el reacţionează. Continuă să citești
TALK TO ME – Nu te plânge că ești neînțeles. Pentru cel cu care vorbești, viața ta nu este așa cum ai trăit-o tu, ci așa cum i-o povestești.
PARADOXUL MINCINOSULUI – Oamenii adulți spun numai minciuni. Fiecare cuvânt și fiecare propoziție pe care o spune un om adult este o eschivă, o omisiune, o invenție, o deformare sau o vorbă-n vânt. Credeți-mă pentru că știu ce vorbesc! Sunt om în toată firea! Continuă să citești