Carlo Cipolla – Legile prostiei
Am mai postat acest text acum vreun an de zile și a avut, pe bună dreptate, succes. Acum, mi-a revenit textul de la Dl Dumitru Ion și m-am gîndit că e foarte nimerit să-l reiau – în fond, prostia este eternă, iar vigilența noastră ar trebui să nu fie nici măcar o clipă slăbită, nici măcar față de prostia din noi, cu care sîntem îndeobște mai îngăduitori. De data aceasta, voi posta și linkul către articolul din Wikipedia, dedicat acestui remarcabil economist și gînditor italian… De fapt, linkurile către ediția engleză, dar și către cea italiană. Continuă să citești
1. Legea 51%. După populism nu răsare nimic
Ziua s-a sfârşit. Cade noapte rece şi grea. O prospeţime supraumană răsare deasupra pământului. Cerul sumbru, ca un capac final, acoperă etanş marginile lumii căzute. E linişte. Dimineaţa. Am plecat. Am făcut. Am vorbit. Am trăit stări. Am stat. Am întrebat, am răspuns… Am fost în rol. A trecut vremea. Seara. Am plecat Am mers. Am intrat. M-am aşezat. Am deschis. Acum.
Édouard de Max, „Prințul tuturor celor ce nu trebuie făcute”
1.Cu Beligan… – Odată, maestrul Beligan i-a spus, zâmbindu-i cu blândețe și cu binecunoscuta-i maliție fermecătoare, unui gazetar ciumparliu, care, desigur, făcea și el, în felul lui, pe-a… filosoful de presă de județ, și care i s-a adresat, exprimându-și cam cu aceeași mârlănie „filosofică” devenită parcă „brend” pentru unii dintre „filosofii” de renume județean de azi (nu admirația, ci nedumerirea ciobănească față de faptul că la o vârstă atât de „înaintată” meșterul Beligan continua să fie prezent pe scenă, adică să joace, să traducă, ori chiar să monteze, în calitate de regizor, spectacole) : „Uite, dragul meu, dacă nu-ți place vârsta mea, dacă ți-e atât de antipatică, ori dacă te supără, nu pot decât să-ți urez să n-o apuci…” 
Avem, așadar, timpul povestitorului, al scriitorului, timpul poveștii, apoi, timpul fiecărui personaj și, mai presus de toate, căci el este într-adevăr o enigmă încă insuficient cercetată, avem timpul lecturii, momentul precis în care un text este lecturat. Dacă despre timpul poveștii și al autorului ei se pot spune multe, de treaba aceasta ocupându-se criticii și istoricii literari, timpul lecturii e cu desăvârșire volatil. Nu înseamnă, însă, că trebuie ignorat, pentru că, din foarte multe puncte de vedere, timpul lecturii este cel esențial, el distorsionează definitiv și ultim toate celelalte timpuri, forțându-le să i se supună. Timpul lecturii este și singurul care produce efecte concrete. Societățile umane, prin liderii lor, sunt animate de idei care se nasc în timpul lecturii. Cărțile în sine, cu autorii lor cu tot, n-ar valora mare lucru dacă n-ar fi actualizate perpetuu, odată cu fiecare citire. 
1.Marele Comunicator
1.Zece miracole românești. Un poem
1. Conversia s-a înecat în populism