Portret în amurg – Ion DUMITRESCU
Te întâmpina cu un surâs bonom; cuvintele destăinuiau, în conversaţie, largi resurse afective, cele câteva accente satirice cu care îşi orchestra amintirile nu făceau decât să adauge un plus de culoare generozităţii. Îţi putea povesti zile întregi despre fapte durabile şi trecătoare vanităţi. Nume şi biografii pe care le-ai învăţat la şcoală se însufleţeau sub arcuirea, lipsită de exces sentimental, a frazei sale, un amănunt tehnic, de strictă specialitate, devenea un mic personaj – un „drăcuşor” viu –, remarca pasageră ori nota de umor te înconjurau ca un gest de protectoare tandreţe. Continuă să citești
Ziua s-a sfârşit. Cade noapte rece şi grea. O prospeţime supraumană răsare deasupra pământului. Cerul sumbru, ca un capac final, acoperă etanş marginile lumii căzute. E linişte. Dimineaţa. Am plecat. Am făcut. Am vorbit. Am trăit stări. Am stat. Am întrebat, am răspuns… Am fost în rol. A trecut vremea. Seara. Am plecat Am mers. Am intrat. M-am aşezat. Am deschis. Acum. 
Avem, așadar, timpul povestitorului, al scriitorului, timpul poveștii, apoi, timpul fiecărui personaj și, mai presus de toate, căci el este într-adevăr o enigmă încă insuficient cercetată, avem timpul lecturii, momentul precis în care un text este lecturat. Dacă despre timpul poveștii și al autorului ei se pot spune multe, de treaba aceasta ocupându-se criticii și istoricii literari, timpul lecturii e cu desăvârșire volatil. Nu înseamnă, însă, că trebuie ignorat, pentru că, din foarte multe puncte de vedere, timpul lecturii este cel esențial, el distorsionează definitiv și ultim toate celelalte timpuri, forțându-le să i se supună. Timpul lecturii este și singurul care produce efecte concrete. Societățile umane, prin liderii lor, sunt animate de idei care se nasc în timpul lecturii. Cărțile în sine, cu autorii lor cu tot, n-ar valora mare lucru dacă n-ar fi actualizate perpetuu, odată cu fiecare citire. 
1.Obamesc
1. De ce la noi zăpada o să fie mereu un coșmar
1.„Nu cerceta aceste legi” – Da’, chiar, pe ce lume trăiesc? Inspirat de un gând plin de miez, al unui prieten, referitor la oamenii „periferici” și la „oamenii deosebiți” ( la care – la ăștia din urmă – lumea se uită ca la urs și despre care așteaptă, mai ales de la televizor, „știri”, zvonuri, bârfe de tot felul și pe care toate televiziunile „îi vânează” – pe ăștia „deosebiții”- deseori mai rău decât sunt vânați zilele astea Ghiță, Coldea, Kovesi, sau Băsescu ) mi-am zis că poate n-ar fi lipsit de interes să vă „relatez” și eu ceva, scurt, apropos de „interesul” pe care lumea în care trăim și-l manifestă față de diferite „categorii” de semeni de-ai noștri. Zilele trecute am aflat că doi dintre bunii și destul de vechii mei prieteni divorțează! N-am rezistat și am vorbit cu amândoi – desigur cu fiecare în parte – încercând să aflu… ce dracu’ i-a apucat! Mare lucru n-am aflat, decât faptul că pe amândoi îi așteaptă niște situații dintre cele mai penibile: acte, peste acte, motive, martori, părinții – oameni respectabili și destul de în vârstă – complet derutați, partaje privind casa și niște bunuri, mașina cumpărată cu credit, împărțeala unor bani din niște conturi – nu mare lucru, fiindcă nu sunt, nici vorbă, bogați – și ce-i mai trist, nu se știe cum va fi „rezolvată” ( mă gândesc că doar prin instanță, probabil ) „problema” celor doi copii: o fetiță de 9 ani și un băiețel de 12 ani, ambii elevi. I-am povestit ieri toată „tărășenia” unui bun prieten comun, desigur mai pe larg, adică și cu ceva mai multe amănunte, printre care și faptul că o vecină de bloc, destul de apropiată celor doi prieteni ai noștri care divorțează, le-a spus acestora că „dacă nu se potolesc” și nu se „împăca”, ea anunță… Televiziunile. Ce zici, l-am întrebat pe amic, noi n-am putea face ceva? Doar n-o s-ajungă Daniela și Matei chiar niște personaje de „can-can”-uri d’astea mizerabile, pe la televizor… Ce dracu’? Totuși, sunt amândoi ditamai profesorii și nu de azi de ieri! Prietenul a izbucnit într-un hohot de râs, dezechilibrându-se, de era să cada pe trotuar, în mormanul de zăpadă de lângă noi, zicându-mi: Stai liniștit, prietene, poate s-anunțe vecina aia a lor și CNN-ul, că degeaba! Pe cine crezi tu c-o să intereseze faptul că un „cuplu periferic” divorțează? Nici Daniela nu-i Andreea Marin și nici Matei nu-i… turc! Aia da „dramă națională”!.. Pe ce lume trăiești? Da’, chiar! Pe ce lume trăiesc?
Ziua s-a sfârşit. Cade noapte rece şi grea. O prospeţime supraumană răsare deasupra pământului. Cerul sumbru, ca un capac final, acoperă etanş marginile lumii căzute. E linişte.
Hindemith, „spărgătorul de geamuri”