Rozariu
Era mult timp de când doamna Burichi Germinia nu își mai privise ceasul ei de buzunar din aur pe care îl ținea în dulapul din dormitor. Inconvenientele unei vieți fără venit lunar personal, în afară de o chirie colectată împreună cu sora ei pentru un apartament la care era coproprietară, o obligaseră să își vândă sau să își amaneteze pe termen lung celelalte bijuterii din caseta ei sidefie cu incrustații ca florile de cireș. Continuă să citești
REGELE CU PENE – sau halucinația de a fi bărbat
Pentru cei care au un pic de timp și plăcerea de a citi, public în întregime capitolul 29 din romanul apărut la Cartea Românească. Îndemnul meu este să citiți în întregime cartea pentru că este cu totul ieșită din tiparele literaturii române.
Capitolul 29
Avea pe el nişte pantaloni largi de culoarea nisipului şi nu se putea deloc hotărî dacă îi plac sau nu. În drumul ei spre casă, Infanta Doanela urma să treacă prin dreptul băncii pe care stătea el acum şi era foarte, foarte important ca ea să observe pantalonii aceia pe care îi purta acum pentru prima dată. Nu erau chiar noi şi asta îl făcea să fie puţin nesigur. Continuă să citești
Doamna nu se uita, de obicei, la emisiunile siropoase, lacrimogene, dar în seara de sfârșit de ianuarie, în care auzea vântul zdrențuind totul afară, și-a tras fotoliul mai aproape, și-a acoperit picioarele cu pătura pufoasă, și-a adus și un ceai fierbinte din bucătărie și a așteptat să treacă genericul bubuitor și strident. Întâlniri de gradul zero, așa se numea emisiunea pe care nu o mai văzuse niciodată până atunci.
Continuă să citești
RADU PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul
Dintr-o proză – (…la care „împletesc” de vreo săptămînă, îndemnat și de Radu Sergiu Ruba. Îi mulțumesc! ) Căzuse noaptea de-acuma. Croșetam cu sergentul Sănduleanu la o eventuală prietenie, dezvăluindu-ne experiențele noastre amoroase, rudimentele de experiențe amoroase, pe care, ca să pară mai înfoiate, le presăram cu multă imaginație și lecturi literare. Cînd deodată auzim un rîs gros, parcă ieșit din străfunduri de gheenă. Rîdea Ileana în ritm sacadat, neliniștitor, parcă străin de voința ei. Ne-am tras mai aproape de gard, uitîndu-ne cu discreție peste el. Continuă să citești
1. Iar, la sfârşit, liniştea binemeritată – Doctorul Zimberlan, un personaj deosebit de respectat, nu se simţea bine.
– Trebuie să duceţi o viaţă mai ordonată. Adică să nu vă mai pierdeţi nopţile prin localuri, i-a spus medicul doctorului Julius Zimberlan.
-De tot?
-Măcar pentru o vreme. Continuă să citești
Femeia şi copacul (VIII)
Nu scăpase de obiceiul de a se uita lung la copacul de lângă fereastra bucătăriei, la cei doi porumbei care şi-au trăit tinereţea împreună. Nu ştia că porumbeii sălbatici sunt monogami, credea că „orăşeni” fiind, au căpătat obiceiuri omeneşti – trăiesc pe la ferestrele noastre, nu-i aşa! – dar ei şi-au păstrat cuibul an de an, fără a se sinchisi de obiceiurile lumii moderne. Însă, spre surprinderea ei, cei doi şi-au găsit, evident pentru confortul zilnic, şi-au găsit câte o creangă pe post de camere de zi, dar noaptea stau lipiţi unul de celălalt ca şi acum 10-12 ani când i-a văzut pentru prima dată. Continuă să citești
București, februarie, 2017…
-N-am… n-am pe nimeni Aia e! Doar eu cu Bunuțul. Nu le pasă, m-au dat afară. Nici câine nu sunt!
București, 2017. Grozăvești Pod. Vin dinspre metrou, absorbită de mine, de ger, de nimicuri. În jur, oameni grăbiți, rebegiți de frig, răsfirați care încotro. Și când e iarnă trotuarul se îngustează, taman bine ca să-i tragi o privire înciudată ăluia care a călcat în fața ta și te-a înghesuit. Dar nu despre asta e vorba. Continuă să citești
Un nou roman –
Profesorul Faustin (fragment)
-Pe seama averii mele s-au spus vrute şi nevrute – istorisi mai departe acesta. E adevărat că am agonisit, e adevărat că am făcut poate şi lucruri nu tocmai cinstite, dar o parte însemnată a capitalului care mi-a permis să mă lansez în afaceri la începutul anilor ’90 a fost rodul unei întâmplări stranii, pe care n-am povestit-o până acum niciodată şi despre care n-aş dori să se scrie în jurnalul lui Radu Rogalski.
-Rămâne de văzut – chicoti jurnalistul. Continuă să citești
Goanga a plecat la jumătatea lui februarie, iar Bumbi a trecut mai rar prin beci, a rămas multă vreme închis în hogeacul din canal, pungile cu aurolac s-au adunat cu zecile în jurul lui și a început să dispară și o parte din autoritatea mai veche. Triunghiuri alungite de umbră au răsărit și au tremurat prin umezeala jilavă a canalului.
Istoria a început să se schimbe din prima dimineață de decembrie, în jurul pieței era agitație, din zonă plecau militari și mașini la defilarea din apropiere, huruiau blindatele, urlau alarmele, țipau oamenii de ordine. Aurolacii cei mici au ieșit din adăposturi, le curgeau mucii din nasurile înroșite, au rămas cu gurile căscate, nu mai văzuseră atâta lume și nici atâtea mașini, cai, motociclete… Continuă să citești
1.Enervanta jovialitate – Oamenii nu erau prea încântaţi de domnul Julius Zimberlan Senior: când toată lumea este atât de gârbovită sub tot felul de probleme, de la stresul zilnic, cronic (cum ar fi cicălelile soacrei, mizeriile şefului, glicemia care nu vrea să scadă etc., etc.) şi până la cele acute (maşina care s-a stricat tocmai acum, vestea că fata mai mare a lipsit două zile de la şcoală, vântul care a smuls ţiglele de pe acoperiş etc., etc.), când toată lumea trece prin aşa ceva (ori prin altele şi mai şi), domnul Julius Zimberlan Senior se prezintă mereu bine dispus, mereu mulţumit cu toate şi cu sine, chiar şi atunci când, în mod normal, ar trebui să se enerveze şi el. Ca tot omul. Continuă să citești