Femeia şi copacul (VI)
Capul parcă i se dilata şi simţea o greutate smintită la tâmple… Dar cum să i se dilate capul, când afară e un frig de nu-ţi vine să-ţi „arunci” nici degetul în bătaia vântului? O fi posibil ca propriul ei cap să contrazică legile fizicii? Oricum, în capul unei femei (e şi ea om!) pot încăpea atâtea minuni, că te cuprinde uneori mirarea, cum de e posibil aşa ceva!? Continuă să citești
LIBRĂRIA CU URME – Aici găsești cărți scrise în relief.
Pot fi citite cu orice parte a trupului, prin palpare. Cu mintea, cu sufletul, cu dorința. Lasă urme pe corp, în memorie, pe emoții. Ia-ți urme de aici: http://www.kuppi.ro/lit/
FEROCITATEA DRAGOSTEI ( un roman în lucru) – Fragment… „Clipesc. Mișc degetele de la mâna stângă dar nu știu dacă s-au mișcat cu adevărat pentru că nu le simt. Mișc și degetele de la picioare, dar nici astea nu știu dacă s-au mișcat. Continuă să citești
Profesorul Faustin (fragment)
Şi tot cam pe vremea aceea lui Gyurka i s-a întâmplat, spre necazul maică-sii, să se îndrăgostească. La o petrecere dată de unul dintre tovarăşii săi de birt a cunoscut o fată ce a izbutit să-i răscolească simţurile, care până atunci se arătaseră surprinzător de amorţite. Zsuzsa era o tânără cam urâţică la chip, măruntă, dar foarte bine făcută. Născută dintr-o familie săracă lipită pământului, într-un sat pierdut în inima secuimii, venise la oraş cu gând de căpătuială. Fiindcă era ageră la minte şi iscusită la socoteli, a fost primită ca vânzătoare într-o dugheană de mărunţişuri din centrul oraşului. Cei care o văzuseră în tinereţe spuneau că avea părul roşcat, ochii verzi, faţa foarte albă şi pătată pe ici pe colo de ceva pistrui. Continuă să citești
Mâini lungi și palide i-au smuls cartea pe care o ținea în față, a pierdut șirul cuvintelor, dar n-a avut nicio reacție. Vedea, pe geam, cerul albastru, fără nori și își închipuia lumea nouă, în care trăia de peste doi ani, învârtindu-se ca un carusel uriaș. Lizette n-a putut să adoarmă decât spre dimineață, nici bărbatul ei nu prea a avut somn, s-a fâțâit prin pat și a coborât de mai multe ori jos, în bucătărie. Continuă să citești
1.RĂMAS BUN
Stăteau în poartă, luna sus pe cer strălucea ca un obraz de fată mare, liliacul de la poartă înflorise și mirosea… tii, ce mai mirosea. Și nu se dădeau duși. O vreme cască gura la un avion ce strică liniștea nopții. Apoi, sătui de gurăcăscare, se uită cu ochi duioși, aromiți puțin și de băutură, unii la alții. Moș Mitriță se hotărăște cu gîndul să se urnească din loc:
-Apăi, sara bună, cumătre și cumătră, că bine ne-am simțit la dumnilivoastră. Ne-o duce de-acuma. Vorba cînticului: Sara bună, lume bună/Eu mă duc noaptea pe lună. Continuă să citești
1. Vremurile trec, dar timpul stă pe loc – Julius Zimberlan, s-a mai arătat aici, a fost întotdeauna socotit un om deosebit de înţelept şi cunoscuţii nu pregetau să-i soarbă spusele. Bineînţeles, nu tot ceea ce spunea era memorabil, însă cel puţin o dată pe săptămână lansa câte o cugetare pe care merita s-o notezi cu grijă şi s-o păstrezi în memorie. (Acum e greu să spui pur şi simplu „Julius Zimberlan”, fiindcă referinţa singură nu poate preciza despre cine este vorba, deoarece primul născut al familiei Zimberlan primea, de când se ştie, numele Julius. Şi, pentru că nimeni nu ar mai fi în stare să precizeze cine a fost primul Julius Zimberlan, urmaşii succesivi nu pot primi un număr. Însă poate că e mai bine aşa: dacă spunem Julius Zimberlan, toţi strămoşii – ştiuţi şi neştiuţi – se iţesc din acea denumire .) Continuă să citești
Femeia şi copacul (III)
Femeia nu avea prea mulţi prieteni, fiindcă prietenia nu poate fi o legătură oarecare, o întâlnire la o cafea, o bârfă mică, o discuţie în parc despre politică, mâncare, haine, salarii etc. Stătea ca de obicei la fereastră şi privea spre copacul ce se dovedise cel mai fidel ascultător al ei. Nu o mai interesa de mult opiniile celorlalţi care cam cleveteau cum că femeia e cel puţin cu capul în nori. Viaţa, în opinia ei, e doar o sumă de vise, unele sau cele mai multe irealizabile. Dar ce minunat este să visezi la toate lucrurile pe care ai putea să le ai în viaţă! – şopti femeia spre interlocutorul ei. În fond, adăugă ea, toată lumea doreşte ceva! E interzis să visezi? Continuă să citești
You, first!
Am fost într-o vreme înscris pe un site de matrimoniale care, așa cum e și normal, colcăia de orgasme în așteptare și de marșuri nupțiale mereu amânate și pe care, în momentele mele de restriște personală, mai intram în speranța că miracolele nu sunt vorbe goale, ci că se pot chiar întâmpla în realitate. Că adică, după cum se înțelege, puteam să îmi găsesc o parteneră care să se simtă bine în compania mea și în compania căreia să mă simt și eu un om normal. Și, adică, împreună să facem o treabă bună. Continuă să citești
Bilal deschise ochii și se uită la ceas. Își strecură mâna pe sub perna Aminei și apăsă funcția de iluminare a Timexului primit de Khabil. Se sculă din pat grijuliu, să nu o trezească pe Amina, care încă doarme cu pletele-i blonde împrăștiate peste perna roșie. Se spală pe față, își face abluția, îmbracă kameezul alb, se așază la masa și, pentru câteva minute, citește Surah al Imran. Mai avea o jumătate de oră până să ajungă la moschee și să anunțe azzanul. Dupa Dua obligatorie ii plăcea sa stea câteva momente, să mediteze la versetele din Surah al Imran, să consulte Sahih al Bukhari, iar apoi să citească gazetele pe care i le aducea Afra zilnic, dis de dimineață. Luă pachetul cu mâncare pe care i-o prepara Afra zilnic și-l puse in haină. Continuă să citești
Alo, mami? Vorbește mai lângă microfon că nu se aude… parcă se întrerupe. Așa, așa e mai bine. Alo? Mami, sunt singură. Voiam să-ți spun asta pentru că am rămas fără opțiuni. Voiam să știi pentru că mă face să mă simt mai bine. Sunt singură mamă și o să plâng curând..în câteva secunde. Simt cum mi se ridică nodul din gât și cum încep a mi se umezi ochii, contrar mândriei, contrar mie, dar în acord cu situația jalnică. Mamă, sunt jalnică – am ajuns. Continuă să citești