Arhive etichete: proză

Ioan VIȘTEA – Poveste de decembrie

ioan_vistea_70Dintr-un posibil, viitor volum de proză scurtă…

În ţara aceea balcanică, meridional – temperată, acolo unde mîncarea naţională a locuitorilor ei, mămăliga, se spunea că nu poate exploda decît în cerul gurii, venise ceea ce puţini şi-ar fi închipuit: vremea mişcărilor de stradă, a demonstraţiilor asurzitoare, în sfîrşit, a protestelor violente. Venise, carevasăzică, vremea schimbării. Revoluţia sau ceea ce Malaparte numise drept tehnici insurecţionale de cucerire a puterii, era în toi. Lipsurilor zilnice, umilinţelor de tot felul, îndoctrinării atroce de venită cu timpul caricaturală, în fapt, un anticorp social, li se întrevedeau sfîrşitul, chiar dacă nu foarte clar şi nu în deplină măsură a consecinţelor. ‚, Dumnezeu ştie cum va arăta ziua de mîine, cum va decurge viaţa lor în bună parte schilodită”, gîndeau cetăţenii acelei ţări, dar cel puţin, acum, erau frenetici. Ca o cascadă prăvălită în trepte, făcînd aerul să vibreze, rumoarea se preschimba cu repeziciune în tumult şi în vuiet, teama şi îndoiala în certitudinea unui fapt împlinit adus de un strigăt eliberator : perechea de dictatori a acelei ţări plecase. Da, fugiseră, abandonaseră clădirile monumentale din granit şi din marmură bătute în stemele şi însemnele puterii absolute. Se desprinseră în grabă din birourile somptuoase de unde hotărîseră, ca liberi arbitrii, ce e bine şi ce e rău pentru fiinţele acelei ţări, fără să-i întrebe nimic niciodată. Lăsară în urmă galoanele vieţii de demnitari supremi cu care îi hărăzise ultimul sfert de veac printr-un capriciu neştiut al destinului. Continuă să citești →

Octavian SOVIANY – Am fost un copil reușit? (21)

Octavian_Soviany WMai întâi a fost hepatita… Într-o zi mi s-a făcut din senin foarte rău, vomam tot ce băgam în gură. Tata m-a dus la doctoriţa de circă (aşa se numea pe atunci medicul de familie), care după ce s-a uitat la mine la repezeală (în hol mai aşteptau o grămadă de pacienţi) a ajuns la concluzia că am… amigdalită şi mi-a caligrafiat o reţetă. În zilele următoare m-am simţit ceva mai bine şi pentru că tocmai sosise marea zi de salariu, m-am urcat cu tata (nu ştiu de ce, maică-mea se decisese de data asta să rămână acasă) în faimosul autobuz 2, să mergem în oraş şi să-mi primesc raţia cuvenită de prăjituri. Stăteam cuminte pe scaun când o doamnă s-a apropiat deodată de mine, m-a apucat de cap, m-a privit cu atenţie drept în ochi, iar pe urmă s-a grăbit să-l apostrofeze pe tata: ,, Unde te duci, domnule, cu copilul ăsta? Nu vezi că are hepatită?’’ Continuă să citești →

Ionuţ CRISTACHE – Cercei în buric – episodul 12

Ionut_Cristache_center

Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…

Emisiunea de seară a fost în direct, a venit doctorul Maxim, iar Dana și Stere i-au pus întrebările primite de la oamenii, mulți, care continuau să  aștepte veștile lor despre Dominic. Au avut și un invitat special, cum l-a prezentat Stere, pe Matei Constantin Palin, directorul teatrului, filmat chiar la el acasă, în biroul  lui încărcat cu afișe și tablouri din spectacolele regizate de el. Continuă să citești →

Petrică STOICA – Recurs în anulare

Petre_StoicaPlouă mocnit. De câteva zile şi alte câteva nopţi, ca şi cum apa ar căuta să se înfiripe în toţi porii acestei lumi deja putregăite. Dincolo de orizont, la întretăierea dintre lumi, se zăresc cu greu umbrele palide ale regretelor estompate pe piatra aspră a timpului. E vremea aruncării de priviri îngreunate de nostalgie, suferinţă şi furie. Nimic nu mai poate alina ceea ce a fost dat să se întâmple. Încercând să par contemplativ, distant şi resemnat, scot din cutia ferecată a amintirilor neplăcute evenimente pe care le întind pe masa de disecţie a vieţii. Continuă să citești →

Octavian SOVIANY – Am fost un copil reușit? (20)

Octavian_Soviany WHotărât lucru, grădiniţa nu era pentru mine! Nu aveam fraţi, până la cinci ani mă jucasem mai mult de unul singur,aşa că nu eram pregătit pentru viaţa în mijlocul unui colectiv. Nu mi-am făcut niciun prieten, nu luam parte la jocurile gălăgioase (eram foarte neîndemânatic la jocuri) ale celorlalţi copii, pe care nu-i simpatizam şi care nu mă simpatizau, pe scurt, mă simţeam acolo ca a cincea roată de la căruţă. Echipamentul de grădiniţă consta într-un şorţuleţ bleu (al fetelor era roz), cu un buzunar mare, pe care mama îmi cususe cu aţă roşie o gărgăriţă, o gentuţă de tablă în care ni se punea o mică gustare şi un săculeţ de pânză în care ne duceam papucii de casă, căci descălţatul era obligatoriu. Continuă să citești →

Ionuţ CRISTACHE – Cercei în buric (episodul 11)

Ionut_Cristache_center

Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…

A opta zi… Decembrie friguros și înghețat învăluise totul, iar oamenii amețiți de ger se strecurau printre tramvaie și mașini, către slujbele lor prost plătite. Dana s-a trezit aproape de ora zece, i s-a părut că sunase și telefonul, dar își trăsese perna peste cap, într-un gest de apărare delicată. Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

Radu_PărpăuţăTOADER TULBURE – Toader Tulbure cel bătrân a trăit demult, a făcut și războiul pe când nu mai era așa tânăr. Despre el se știu două lucruri. Mai întâi că era grozav de puturos, iezea apa sub el. Se spărgea acoperișul de stuf și ploua în casă. „Hai, măi omule, să dregem stuhu’” îi zicea nevastă-sa. „Du-te și adă-l pe Gheorghe”. Respectivul Gheorghe era vecinul, care, de cuvânt, venea și dregea stuful. „Măi omule, să bați cercurile că acuși culegem”. „Las’ că le bate Gheorghe”. Continuă să citești →

Octavian SOVIANY – Am fost un copil reușit? (19)

Octavian_Soviany WAm fost un copil bilingv: la noi în casă se vorbea atât româneşte, cât şi ungureşte.
Cu tata se vorbea româneşte: el nu cunoştea limba maghiară, probabil o înţelegea, dar refuza s-o vorbească: nu l-am auzit niciodată pronunţând vreun cuvânt unguresc. Mama şi bunica, în schimb, vorbeau între ele ungureşte. Şi tot ungureşte vorbeau şi mare parte din vizitatoarele bunică-mii, deşi unele dintre ele (doamna Tampa, doamna Ionescu) erau românce. De altfel, pe strada Aurel Vlaicu bilingvismul era un fenomen cvasi-general. Probabil vorbeam totuşi mai bine româneşte, pentru că atunci când a sosit timpul să fiu dat la grădiniţă, s-a decis că voi merge la grădiniţa maghiară, tocmai pentru că (a constatat bunică-mea, care era, în familia noastră, factorul de decizie) nu vorbeam suficient de bine ungureşte. Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

Radu_PărpăuţăDESPRE RAZE COSMICE, SEMNE ȘI ALTE CHESTII MISTERIOASE  –  Ca să vă povestesc despre moș Mitriță Signeanu din Velești, trebuie să vă vorbesc mai întâi de inginerul electrician britanic Oliver Heaviside. Acesta din urmă era un matematician și fizician autodidact, un fel de „savantul distrat”, dacă vreți. Oliver a trăit puțin mai înainte de Mitriță, în epoca în care încrederea în științele exacte era nelimitată (așa de nelimitată, că a dus la descoperirea bombei atomice, de o pildă), iar Oliver s-a dovedit a fi copilul neastâmpărat, deloc tocilar, al acelei epoci pline de avânt științific. Continuă să citești →