1.RĂMAS BUN
Stăteau în poartă, luna sus pe cer strălucea ca un obraz de fată mare, liliacul de la poartă înflorise și mirosea… tii, ce mai mirosea. Și nu se dădeau duși. O vreme cască gura la un avion ce strică liniștea nopții. Apoi, sătui de gurăcăscare, se uită cu ochi duioși, aromiți puțin și de băutură, unii la alții. Moș Mitriță se hotărăște cu gîndul să se urnească din loc:
-Apăi, sara bună, cumătre și cumătră, că bine ne-am simțit la dumnilivoastră. Ne-o duce de-acuma. Vorba cînticului: Sara bună, lume bună/Eu mă duc noaptea pe lună. Continuă să citești
1. Vremurile trec, dar timpul stă pe loc – Julius Zimberlan, s-a mai arătat aici, a fost întotdeauna socotit un om deosebit de înţelept şi cunoscuţii nu pregetau să-i soarbă spusele. Bineînţeles, nu tot ceea ce spunea era memorabil, însă cel puţin o dată pe săptămână lansa câte o cugetare pe care merita s-o notezi cu grijă şi s-o păstrezi în memorie. (Acum e greu să spui pur şi simplu „Julius Zimberlan”, fiindcă referinţa singură nu poate preciza despre cine este vorba, deoarece primul născut al familiei Zimberlan primea, de când se ştie, numele Julius. Şi, pentru că nimeni nu ar mai fi în stare să precizeze cine a fost primul Julius Zimberlan, urmaşii succesivi nu pot primi un număr. Însă poate că e mai bine aşa: dacă spunem Julius Zimberlan, toţi strămoşii – ştiuţi şi neştiuţi – se iţesc din acea denumire .) 
Femeia şi copacul (III)
You, first!
Bilal deschise ochii și se uită la ceas. Își strecură mâna pe sub perna Aminei și apăsă funcția de iluminare a Timexului primit de Khabil. Se sculă din pat grijuliu, să nu o trezească pe Amina, care încă doarme cu pletele-i blonde împrăștiate peste perna roșie. Se spală pe față, își face abluția, îmbracă kameezul alb, se așază la masa și, pentru câteva minute, citește Surah al Imran. Mai avea o jumătate de oră până să ajungă la moschee și să anunțe azzanul. Dupa Dua obligatorie ii plăcea sa stea câteva momente, să mediteze la versetele din Surah al Imran, să consulte Sahih al Bukhari, iar apoi să citească gazetele pe care i le aducea Afra zilnic, dis de dimineață. Luă pachetul cu mâncare pe care i-o prepara Afra zilnic și-l puse in haină. 
Alo, mami? Vorbește mai lângă microfon că nu se aude… parcă se întrerupe. Așa, așa e mai bine. Alo? Mami, sunt singură. Voiam să-ți spun asta pentru că am rămas fără opțiuni. Voiam să știi pentru că mă face să mă simt mai bine. Sunt singură mamă și o să plâng curând..în câteva secunde. Simt cum mi se ridică nodul din gât și cum încep a mi se umezi ochii, contrar mândriei, contrar mie, dar în acord cu situația jalnică. Mamă, sunt jalnică – am ajuns. 
Albert ( traducere) 
LIBRĂRIA CU URME – Aici găsești cărți scrise în relief.
1.Rostire; în memoria domnului Romulus Rusan