Arhive autor: Cultura de sâmbătă

Constantin CIUCĂ – Cele mai frumoase poezii

Constantin Ciucă

ciuca_briz-briz

Exerciţiu de dispariţie

Mă așez în luntre
cu faţa în jos
să trec dincolo.

Sunt atent:printre coastele transparente ale bărcii
văd cum din icoane
sfinţii
la care mă închinam
se desprind
şi se scufundă lent.

Plouă,
peste tot.
În gât, în inimă, pe spate
îmi cad marile ploi de stingere a zeilor,
idolii plutesc în derivă…

În frizeria din colț
Cristos îşi tunde pletele şi barba.

Cum trec eu întins în luntre
în umeri şi-n femure, ca dintr-un mort,
simt încolţindu-mi iarba.

ciuca_briz-briz

Clipă

frumoasă întâmplare a mâinilor mele
când te ating,
frumoasă întâmplare a ochiului meu
când te vede.
Degetele mi se aprind şi se sting
pipăind lumina curbată pe chipul tău.

De fiecare dată când pleci
un tânăr din mine, înalt,
sare în faţă şi se repede să se potrivească
pe umbrele tale
de pe ziduri, de pe copaci, de pe asfalt.

ciuca_briz-briz

O privire spre cer

Uite, tu să stai aici,
eu acum îți ating trupul cu mâna.
Înghite-ţi cuvântul,
nu spune,
poftim cununa!

Acum stăm bine,
poftim podoabe!
Auzi liniştea peste noi
straturi, straturi,
cum cade?

Atinge-mi trupul cu mâna,
eu am să îţi iau durerea
să o duc mai departe.
Înghite-ţi cuvîntul,
nu spune!

Uite cum trec peste noi: Pământ, Lună, Marte.

ciuca_briz-briz

Adolescent cavaler

Adolescent cavaler
la șold cu o spadă îngustă
tropoteam în galop
pe sub spice de grâu şi flori albastre de câmp,
eram pe rând
greier, şopârlă, lăcustă,
avânt şi evaporare,
plasă de fluturi,
copac drept,
copac strâmb.

ciuca_briz-briz

Singurătate

Sub cearceafuri de plumb
pe o pernă de cărbune
se culcă inima mea
răsuflând greu pe gura aortei
sângele gros.
Moale ea se întinde pe salteaua de os
a spinării.

Împletind panglici negre
infirmiere nebune
îi cântă melodii de prisos.

 

Ioan VIȘTEA – Poezie

ioan_vistea_701. SFÂRȘTUL SERBĂRII

familiei Stoiciu, tocmai aflată într-o prelungită vacanţă.

Alviţele ne-mpreunau aleile cu barba.
Deveneam ai vacanţei în curs prozeliţii.
Nebunul cu fluierul păzea cu sfinţenie iarba,
să n-o atingă, cu tălpi de ciută, moi, îndrăgostiţii.

În mansarde ploua. Trăgeam cu singurătatea în ciori.
Tot anul ne împinsese de la spate nevoia.
Pe cărţile poştale aplicam de un leu lipitori,
şi ne tratam cu verdele pădurii paranoia. Continuă să citești

Andreea GHICA – Dintr-o carte în devenire…

andreea_ghica1.băi, am o problemă cu brăduții de mașină
mereu mă întreb cine naiba a inventat
brăduții de mașină
nu-mi pot imagina de ce ai face un brăduț de mașină
serios, chiar nu pot, poți să râzi cât vrei
dar când îl văd cum se mișcă plictisit
în stânga în dreapta
îmi vine să dau cu el de toate geamurile
brăduții de mașină ar trebui să fie interziși
și cred ca ar trebui să fie interzise și săruturile lungi
din Pasajul Unirii Continuă să citești

Octavian SOVIANY – Sovianysme; un nou roman – NĂLUCA (fragmente)

octavian_soviany_70La începutul liceului Ada a dat examen la secţia de teatru a şcolii populare de artă.

În dimineaţa aceasta n-ar fi de mirare să o găsim aşadar, ca de obicei, în faţa oglinzii, probându-şi o superbă rochie albă de mătase, făcută cu mâna ei, în care are de gând să se prezinte în faţa comisiei de examen. Rochia e lungă, dreaptă, simplă, cu un mic decolteu şi îi vine perfect. Cerceii, brăţările şi colierul pe care îl poartă la gât sunt făcute din mărgele mărunte, de un albastru discret, căci în ţinuta Adei nu e niciodată ceva ţipător sau ostentativ. Părul îi atârnă pe spate, în picioare are nişte pantofi albi, e fardată foarte uşor la ochi, buzele ei roşii şi senzuale nu au nevoie de ruj. Tânăra femeie se priveşte în oglindă cu satisfacţie şi îşi trimite un zâmbet, pe care Ada cea oglindită se grăbeşte să i-l restituie Adei de carne, parcă în virtutea unei complicităţi, asigurând-o că este frumoasă. Iar astăzi trebuie să fie mai frumoasă ca niciodată. Începe să recite poezia pe care o pregătise pentru examen, încercând să-şi controleze cât mai atent gesturile, privirea şi  mimica, iar corpul ei, căruia lecţiile de balet îi sporiseră capacitatea de a exprima, prin jocul subtil al muşchilor săi înzestraţi cu o neobişnuită plasticitate, mişcările sufletului, răspunde cu promptitudine la fiecare comandă. Continuă să citești

Ionuţ CRISTACHE – Bătrâna Doamnă și aurolacul (roman în serial, episodul 3)

71_cristacheBumbi și-a întins leneș brațele, oasele i-au trosnit peste tot, se făcuse frig în pivniță, iar sacul lui de dormit nu-i mai era de ajuns. Goanga a aprins aragazul mic, de voiaj, din colțul încăperii, apa fierbea în ibricul afumat și ea a căutat bucățile de zahăr, prin cutiile înșirate peste pervazul înfundat al ferestrei.

–E frig, frate, a mormăit Bumbi.

–Te-ai ramolit tu, nu e… i-a zis Goanga, scuturându-și pletele care-i atârnau peste umerii lați, de halterofilă în acțiune. Continuă să citești

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

parpauta_681.FIECARE MOARE SINGUR

Viki ar fi fost o fată frumoasă dacă n-ar fi avut pe obrazul drept şi pe gât cicatricile hidoase ale unei arsuri. Când avea doisprezece ani, taică-său venise acasă beat şi o pusese să aprindă lampa abia stinsă şi încinsă. În urma exploziei rămăsese pe toată viaţa însemnată. După ce termină liceul, părinţii (tatăl în primul rând, dintr-o remuşcare transformată în ambiţie privind viitorul fetei) hotărâră ca fata să dea examen la medicină. Şi a tot dat de câteva ori fără să reuşească. Ei însă nu disperau, o angajaseră ca învăţătoare suplinitoare într-un cătun din apropiere, ca să aibă justificarea unui serviciu. Continuă să citești

Gheorghe SCHWARTZ – Proza de sâmbătă

gheorghe_schwartz_721.Controversata Pirodondus Domestica

Pirodondus Domestica sau „Coada mâţei”, cum i se mai spune în popor, îşi are numele de la ciudata ei proprietate de a creşte doar în vecinătatea aşezărilor umane, având nevoie de dejecţiile oamenilor pentru a se dezvolta. Acest lucru a fost observat încă din antichitate, existând trimiteri în scrierile vechi despre efectele curative, dar şi despre primejdiile pe care le provoacă. De pildă, deja Epifantes din Rodos a menţionat situaţiile când Pirodondus Domestica are efecte miraculoase asupra sângerărilor de tot soiul, însă poate fi letală dacă este administrată unor persoane cu tulburări ale respiraţiei. Continuă să citești

Ioan VIȘTEA – O povestire… altfel

ioan_vistea_70Mica sirenă

(basm de adormit peştii)

În vremea despre care glăsuieşte povestea noastră, trăia pe fundul mării în ape tulburi, reci şi neprietenoase o mică sirenă. Acolo venise pe lume într-o scorbură calcaroasă săpată de curenţii marini, în negura adâncurilor unde cu greu îşi făcea loc câte o rază de soare. Cu toată vitregia locului, mica noastră sirenă se născuse cu o coadă unduită ce mângâia cu graţie spaţiul lichid, avea înotătoare ce săgetau adâncul cu multă îndrăzneală, avea gene lungi şi părul de alge aurii că se mirau părinţii cum de ieşise din două fiinţe care împrumutaseră culoarea şi asprimea mediului lor, asemenea mândreţe de făptură. De cum făcuse ochi, cât era ziua de lungă, mica sirenă bătea apa din preajma casei, se aventura pe dealurile nisipoase ca mari cocoaşe răsărite pe fundul neted al mării în căutarea tovarăşilor de înot şi hârjoană, culegea planctonul firav în mici bucheţele pe drumul de întoarcere. Oriîncotro ar fi mers ori ar fi privit, nu vedea nicio fiinţă care să-i semene. Continuă să citești