Am făcut sămânța,
am crescut-o, i-am sprijinit cărarea
și a devenit rod, bogat, semeț…
bucuria a acoperit cu mult strădania
și asta mi-a anesteziat prevederea
că nu ești al meu, ești dar al vieții,
ca să câștige învăluitor, profitorii… Continuă să citești
transă
au fost plimbările lungi cu bicicleta
au fost opririle din zăvoi și curgerea ialomiței
au fost coborârile până la poarta infernului
fără să aud am parcurs, am dus la capăt aceste călătorii
cu urechile astupate am privit Continuă să citești
1.o să-nțelegi acum
că sîntem un mușuroi
de mici vendette
ne spunem unul către altul
iete Continuă să citești
Monolog
colțul de suflet
este
un depozit
în care retina
îngrămădește
vis, teamă, aspirație, curcubeu
dar, Continuă să citești
Când vine iarna
Ninge de basm, curat, dar trist
Când nea pe suflet se aşează.
Zâmbeşti cu zâmbet de artist,
Dar iarna grea se furişează… Continuă să citești
Mai întâi a fost hepatita… Într-o zi mi s-a făcut din senin foarte rău, vomam tot ce băgam în gură. Tata m-a dus la doctoriţa de circă (aşa se numea pe atunci medicul de familie), care după ce s-a uitat la mine la repezeală (în hol mai aşteptau o grămadă de pacienţi) a ajuns la concluzia că am… amigdalită şi mi-a caligrafiat o reţetă. În zilele următoare m-am simţit ceva mai bine şi pentru că tocmai sosise marea zi de salariu, m-am urcat cu tata (nu ştiu de ce, maică-mea se decisese de data asta să rămână acasă) în faimosul autobuz 2, să mergem în oraş şi să-mi primesc raţia cuvenită de prăjituri. Stăteam cuminte pe scaun când o doamnă s-a apropiat deodată de mine, m-a apucat de cap, m-a privit cu atenţie drept în ochi, iar pe urmă s-a grăbit să-l apostrofeze pe tata: ,, Unde te duci, domnule, cu copilul ăsta? Nu vezi că are hepatită?’’ Continuă să citești
Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…
Emisiunea de seară a fost în direct, a venit doctorul Maxim, iar Dana și Stere i-au pus întrebările primite de la oamenii, mulți, care continuau să aștepte veștile lor despre Dominic. Au avut și un invitat special, cum l-a prezentat Stere, pe Matei Constantin Palin, directorul teatrului, filmat chiar la el acasă, în biroul lui încărcat cu afișe și tablouri din spectacolele regizate de el. Continuă să citești
GHIOCEL – Ghiocel era un țigan, care stătea în apropiere de noi. El și Geta, nevastă-sa, colegă de clasă cu sora mea, au murit. Beau ca nebunii și, bănuiesc, mâncau prost. L-am făcut personaj într-o povestire în care vorbea cu Hristos. I-am zis acolo Vișinel, nu Ghiocel, m-am gândit să nu se supere. Vișinica era o elevă de-a mea de la Burdusaci, județul Bacău, unde am lucrat. Taică-său, Buruiană, era un lăutar vestit. Calistrat Hogaș scrie de un lăutar Buruiană în scrierile lui. Trebuie să fi fost un strămoș al acestui Buruiană. Tatăl lui Hogaș era de fel din Tecuci, a fost protopop acolo, și încingea niște chefuri acolo, venea Buruiană cu orchestra lui, venea Motăș, care era tot din Burdusaci, a dat culturii noastre pe un vestit economist liberal, Ștefan Motaș. Dar să mă întorc la Ghiocel. Era tare simpatic. Mama îi spunea de Crăciun sau Anul Nou: „Măi, Ghiocel, vezi că eu închid poarta la 11”. Mama, femeie singură, se teme (în treacăt fie spus, fără motiv). „Poți s-o închizi, tanti, da’ eu îți sar gardu’” Și venea în miezul nopții, sărea poarta, o deschidea și venea cu o ceată. Cântau ei ceva cu . „Sus în poarta raiuluiu” și pe urmă, bineînțeles îl primeam în casă. Dă-i un pahar de vin, râdea, cum spuneam era foarte simpatic. Fura struguri de la IAS și ni-i vindea nouă. Pe urmă venea și cumpăra vin de la noi: „Măi, Ghiocel – îi spunea mama – tu îmi cumperi mie vin din strugurii tăi. De ce nu-ți faci și tu vin?” „Nu pot, tanti, că dacă-l fac îl beau tot” Continuă să citești
Plouă mocnit. De câteva zile şi alte câteva nopţi, ca şi cum apa ar căuta să se înfiripe în toţi porii acestei lumi deja putregăite. Dincolo de orizont, la întretăierea dintre lumi, se zăresc cu greu umbrele palide ale regretelor estompate pe piatra aspră a timpului. E vremea aruncării de priviri îngreunate de nostalgie, suferinţă şi furie. Nimic nu mai poate alina ceea ce a fost dat să se întâmple. Încercând să par contemplativ, distant şi resemnat, scot din cutia ferecată a amintirilor neplăcute evenimente pe care le întind pe masa de disecţie a vieţii. Continuă să citești
