Doamna de la 4 mă vede pe scări. E nervoasă. Nesimțita aia de la 12 nu închide a doua ușă de la intrare. Da, studenta aia cu prietenul ei… Studenta e blondă, parcă e ieșită din spuma mării, curată, strălucește, miroase frumos, a crin și mă salută mereu candid. „Ciaao”…
Doar a văzut afișu, dă-o naibii, îmi explică doamna de la 4. Apropo. e o pisică moartă în pivniță. De-aia pute așa… Aveți o lopată? o întreb. Am. Cobori? Continuă să citești
Scriu ! Chiar şi atunci când nu scriu, scriu… Pe stradă scriu cu paşi-mi dezordonaţi, către casa părinţilor, către piaţă, cimitir sau către şcoală… Dacă ar fi un aparat care să înregistreze traiectoriile paşilor mei, ar apărea un poem, un poem care sunt eu. Inefabil. Imaterial. Un poem care mâine nu va mai fi… fizic, ci doar scrijelit pe o pânză a timpului. Scriu, scriu, aşa cum respir, aşa cum Nichita scria dictând Dorei dorurile durerilor lui, respirările lui… Scrisul meu nu este decât o boare, o inexistenţă ce doreşte să zboare… Continuă să citești
Fulguiește… Undeva, în depărtare, se aude dangătul clopotelor. Ușor-ușor, se deslușesc niște siluete de oameni călare pe niște roibi albi, ninși. Totul e static, încremenit… Galopează sincopat, își vede fiecare de drum, și din când în când se mai aude câte un „Dobrý den”. E ger năprasnic, și cerșetorii de la colțuri de stradă își suflă în palme, doar-doar s-or dezgheța mâinile.
Le curg șiroaie de lacrimi, din cauza frigului. Lumea merge zgribulită pe străzi, formându-se o mișcare browniană alcătuită din cojoace, căciuli de astrahan, pardesiuri, mânuși, cizme. Repezeală. Continuă să citești
Într-o vreme în care disperarea şi trufia nu-l determinaseră încă să facă apologia morţii în cămaşa de culoarea măslinului turbat, Eliade lansa o Invitaţie la ridicol. Era, dincolo de tot şi toate, invitaţia la o deplină, dat tot pe atât de riscantă sinceritate: Căci la aceasta se rezumă ridicolul: la trăirea vieţii tale proprii, nude, imediate – refuzându-te superstiţiilor, convenţiilor şi dogmelor. Cu cât suntem mai personali, mai identificaţi cu intenţiile noastre, cu cât fapta noastră coincide mai perfect cu gândul nostru – cu atât suntem mai ridicoli (Invitaţie la ridicol, în Drumul spre centru, Ed. Univers, Bucureşti, 1991, p. 9). Continuă să citești
In defensionem ecclesia : De ce avem nevoie de Biserica Ortodoxă Română
Recent după cum ştim, Biserica a fost supusă unui val de atacuri, motivate sau nemotivate, din toate părţile, politic, social şi (pseudo) cultural. Unii spun că atacă Biserica Ortodoxă ca instituție, alţii Biserica în întregimea ei. Imediat după tragedia din Bucureşti, de la clubul Colectiv, protestatarii s-au afişat, ca la comandă, cu pancartele faimoase : 18000 de biserici, 400 de spitale, Vrem Spitale, nu Catedrale. Postaci de facebook şi bloggeri şi-au afişat „curajul” intensificând atacurile la adresa Bisericii. Declaraţiile impertinente ale Patriarhului şi justificările lipsite de tact și sens ale purtătorului de cuvânt au pus paie pe foc. Continuă să citești
Cine este in spatele perdelei? Cum „criza refugiaţilor” tinde să ia amploare, tot mai mulţi români se trezesc revoltaţi şi indignaţi, reacţionând puternic (doar verbal) la planurile deja în desfăşurare ale ONU şi ale Uniunii Europene. Ce nu ştiu majoritatea cetăţenilor ţărilor ce trebuie să primească refugiaţi, este că această „criză a refugiaţilor” e un plan bine pus la punct de aproape 50 de ani. Continuă să citești
Fără a avea pretenția că reinventez apa caldă, roata sau mersul lumii, mă simt jignit atunci când unii au impresia că mă pot îmbrobodi cu un zâmbet prefăcut, două vorbe cioplite în lemn și promisiuni pe care nici măcar un copil nu le mai înghite nemestecate. Probabil ar trebui să renunț la politețe, observ că în mintea unora ea se confundă cu naivitatea. Și, spre dezamăgirea celor unși cu toate alifiile, Continuă să citești
Porumbul, planta introdusă în țările române în secolul XVII, are numele de la porumbel. E o metaforă. Dacă te uiți la un știulete depănușat (desfăcat se spune pe la mine), vezi că seamănă cu trupul unui porumbel fără aripi. Grațioasa și mult iubitoarea pasăre se mai numește în Moldova cu o vorbă slavă: hulub. Se mai zice și vorba de alint: hulubaș – o păsărică, o păsărea, o păsăruică. Nu mai vorbesc de Continuă să citești
Ion Iliescu se ține atât de bine pentru că vrea să ajungă din nou la anii ’90.
Ion Iliescu n-a făcut niciodată nani. El a făcut doar Nina.
Ion Iliescu e singurul bărbat din țară care și-a satisfăcut alegătoarele cu limba de lemn. Continuă să citești
1.PEȘTERA PIATRA ALTARULUI, ascunsă de public și plină de cuarțuri aurifere sau flori de mina este evaluată la 340 mil euro. CINE A PUS OCHII PE EA? Aceeași echipă care vrea și Roșia Montana Care e cea mai frumoasa peștera din România ?”. Mai tot românul, cât de cât avizat, ar răspunde la aceasta întrebare – „Peștera Ursilor”. Greșit. Sunt câțiva inițiați care cunosc răspunsul corect: „Peștera Piatra Altarului”. Aflată în Munții Bihorului, Piatra Altarului este închisă și, cel puțin deocamdată, așa va rămâne pentru turiști. Fotografii cu aceasta minune Continuă să citești