Capitulez, sunt învinsă, mă retrag, refuz, nu sunt capabilă, renunţ… Regret să te anunţ, dragă soartă, dar nu o să auzi din gura mea nicio afirmaţie de genul celor de mai sus. Sunt de un infinit de ori mai încăpăţânată decât poţi fi tu de nemernică uneori, iar cea mai bună parte este: îmi place nespus acest lucru. Mă simt bine să știu că pot să lupt, deși armele de care dispun nu sunt palpabile și nu pot provoca răni fizice nimănui. Am un soi de voinţă „monstru” care îmi servește drept propulsor. Am început să-mi trăiesc viaţa într-un ritm obositor, dar nu ţin neapărat să mă plâng. Haosul pe care sunt nevoită să-l înfrunt mi-a ajuns un tovarăș incontestabil. Mereu acolo să îmi demonstreze că pot mai mult decât credeam că pot. Dezordinea nu mă omoară, ci mai degrabă mă face să mă simt vie. Continuă să citești
Arhive etichete: Juniorii Culturii de sâmbătă
Alina PREDA – Dincolo de superficialitate
Privită în complexitatea sa, dimensiunea sufletească a unui om e formată dintr-o reţea foarte densă de idei, credinţe, păreri şi reprezentări ale noţiunii de bine şi de frumos, care-i asigură echilibrul emoţional şi chiar şi pe cel raţional al existenţei. Toate acestea sunt insuflate de către exterior. De către mediul ambiant, familie, educaţie, religie, toate modelează noţiunile de moralitate şi imoralitate în inima ta încă de când eşti un copil mic, frumos şi neştiutor. Şi inocent… Continuă să citești
Andrei Mihail RADU – Un poem
îți mai aduci aminte de
perioada când ți se exfoliau ochii
și rămâneau doar irișii, așteptând cuminți
să dea răspuns oricărei întrebări?
îmi mai aduc aminte de
clipa în care o frunză arămie
și-a dat duhul în palma mea
insipidă și fără viață? Continuă să citești
Daria STEMATE – Despre aroganță
Singura mea avere și aroganță este nebunia. Iar nebunia, când nu este boală a creierului, este dar ceresc. Proștii n-au parte de așa ceva! Unii iau pastile și o-neacă, alții o închid într-un ospiciu – eu nu! Eu o las liberă pe străzi, să vadă lumea c-o am!
Nebunia mea, am spus, este o aroganță strigătoare la… lume care-i privește pe toți de sus: și am dreptate; până la urmă, ce normal a atins vreodată emoțiile, fanteziile și necunoscutul sfintei nebunii? Câți dintre noi mai au darul ăsta, cum aminteam mai sus, ceresc? Și dacă mai sunteți dintr-ăștia „anormali”, câți dintre voi vă simțiți în nebunia voastră la superlativ? Continuă să citești
Iuliana Elena DUMITRAȘCU – Aroganță și ignoranță
Se spune că oamenii au învățat umilința grație cunoașterii, iar aroganța i-au făcut ignoranți.
„Cocoșul” care stă chiar acum în fața mea nu este, de fapt, decât o puicuță din mulțime, un amestec de mândrie și îngâmfare, deci un hibrid estetic eșuat. Pentru el, cunoașterea este deja un rezultat deodată ce a deprins toate cunoștințele în felul său și și-a format o părere greșită, în general, și are doar o părere și aceea proastă, nepotrivită, pe care nu i-o poate contraataca nimeni, deoarece el este cel mai bun, cel mai inteligent. În esență. totul este la superlativ în cazul său. Continuă să citești
Laura Andreea STOICA – Nu deveniți insuportabili!
Aroganța? Nu știu care e definiția din DEX, dar eu aș defini-o ca pe o chestie pe care am experimentat-o cu toții, pentru că întotdeauna s-a găsim cineva care, din perspectiva noastră, se află undeva sub nivelul nostru. Nu știu dacă se poate spune despre un om că n-a fost niciodată în viața lui arogant…e o chestie pe care nu alegi să o primești, dar poți alege să o înlături. Nu alegi să o primești pentru că natura omului e prea păcătoasă pentru a nu face o reverență în fața acestui păcat atât de elegant și rafinat. Continuă să citești
Leontina GRIGORESCU – Analiză arogantă
Aroganță, aroganță, aroganță… Oare ce termeni am putea folosi pentru a descrie acest factor care influențează așa de mult relațiile interumane? Cunoști o persoană care face parte din categoria amintită? Cred că ar fi o chestiune abstractă să afirmi că ești străin de existența indivizilor aroganți. E imposibil, lumea e plină, probabil oamenii ăștia vor invada și celelalte planete din Univers. De ce? Pentru că dețin prea mult „swag” pentru Terra. Continuă să citești
Sabyn Alexandru RUSU – Supereroi sau lecția despre aroganță
Recunosc, nu ştiu cum de m-am trezit că scriu, că îmi place să o fac. Să scriu anumite cuvinte pentru prima dată, umplând nişte rânduri goale, doar aşa, să nu se simtă singure. Chiar nu mi-am dat seama la început că ce fac eu aici nu e ceva oarecare, ci este o creaţie. Nu ştiu, mie îmi pare o normalitate, dar poate pentru alţii este o superputere, iar dacă eu o posed, asta mă face un supererou? Continuă să citești
Alina PREDA – Dincolo de o mască rece
E un fel de punte sufletească, de conexiune caldă ce se stabilește între tine şi persoana pe care abia ai cunoscut-o, dar față de care simți o puternică şi impetuoasă empatie. Nu poți explica, şi nici eu nu pot explica, pentru că astfel de legături sunt rezultatul unei intuiții profunde, izvorâte dintr-un spațiu emoțional mai presus de pustietatea unor cuvinte care eşuează şi vor eşua definitiv să umple golul lăsat de caracterul lor limitat şi restrictiv. Sau poate că vei simți din prima, în legătură cu o persoana necunoscută, anxietate şi dorința vagă, nelămurită că nu e de încredere şi că trebuie să păstrezi distanța. Știu că nu se judecă cărțile după copertă şi că de multe ori prima impresie este greşită şi deplasată, dar eu vorbesc despre stadiul inițial, sentimental, ce precede rațiunii şi primelor cuvinte. Și atunci, te întreb pe tine, de ce se întâmplă acest lucru? Sau tu te întrebi pe tine… Continuă să citești
Ionela Cristina MILITARU – Prejudecăți
Ai crezut vreodată în destin? Te apreciezi atât de mult încât să crezi că cineva sau ceva, o ființă superioară și obiectivă, alcătuiește planuri pentru tine? Amăgește-te în continuare. Nu există soartă, poate, cel mult, relația cauză-efect,ceea ce ar fi mult mai periculos pentru conștiința și imaginea ta despre ceea ce poți aduce benefic în viața celorlalți. Pe de altă parte, coincidențele sunt ușor confundate cu ceea ce noi numim astăzi, poate prea optimist, voință divină. Continuă să citești