Deşi nu am voie în acest loc, iar totul este înconjurat de un gard electric, găsesc o mică gaură, un spaţiu pe unde să intru. Îmi ard puţin hanoracul, dar nimic mai mult.
Intru aici cu gândul de a mă întoarce. Dar nu sunt sigur de asta. Merg câteva zeci de metri şi dau de un copac. Continuă să citești
După 1961 nu se mai cunoştea că Berlinul a fost cândva un singur oraş, fiind împărţit de una dintre cele mai criminale construcţii din istorie: zidul, o construcţie ce nu separa numai două sisteme politice şi economice ce erau paralele prin definiţia lor, ci prieteni şi familii, adică un popor. Continuă să citești
Am senzația că multă vreme am trăit în multe planuri, dar nu m-am găsit potrivit cu vreunul din ele. Poate că așa fost. Eu mă știu persoana care a avut o grămadă de obiective, voiam să caut confortul în altă parte, iubeam ceva, apoi altceva, căutam liniștea, dar nu în mine ci cu totul într-o altă parte. Fiecare început mă speria, mă făcea nesigur pe propria ființă și după ce trăiam bine unele momente mă așteptam să fiu zdruncinat de un final dureros și dramatic. Totuși am învățat să iubesc noutatea și neobișnuitul, surpriza și riscul și până Continuă să citești
Ştiai că o simplă privire schimbă totul, o privire albastră, adâncă, vie şi ameţitor de colorată, de sclipitoare, pentru că ea singură, fiind albastră, reuşeşte să-şi întindă acea rază plină de vitalitate, cu inflexiuni verzi peste griul ciudat de străin, peste dâra opacă a unor ochi reci, a căror privire nu mai este de mult nici albastră intens, ca atingerea fierbinte a unui cer de vară, nici albastră palidă, tăcută, nici măcar albastră….. Continuă să citești
Mi-e dor de chipul tău mutilat de gri,
Mi-e dor să mai plouă de la stânga la dreapta,
De la dreapta la stânga…
Mi-e dor de mersul sincopat al timpului
Mi-e dor de ceasul arămiu de la mâna unui psihopat
Care nu mai e psihopat, ci sociopat… Continuă să citești
Sonor în registrul grav, mediu sau acut? Sau toate trei deodată? Începe reprezentația. Armata muzicală se „armonizează” cu notele. În sală-frenezie. Cine a fost aici? Lume. Multă lume. Artiști nebuni de care sunt mândru. Sufletul mi s-a transformat într-o tonalitate plină de iubire si dăruire, special pentru cei din sală. În cazul meu – cele din sală – scaunele. Melodia are deviație de sept. Probabil de aceea respiră greu vocaliștii. Sunt eu dirijorul? Sau alerg cumva pe portativ? Ah, am înțeles. Sunt o notă. Iată că urmez să fiu cântat de trompetiști. Ah, a fost bine. Continuă să citești
Uneori, tot ce avem nevoie este un cont bancar cu o suma impresionantă de franci elvețieni, că tot sunt celebrii în ultima perioadă. Ce am face cu banii? Cred că asta e o întrebare retorică. Cred că fiecare a visat cu ochii deschiși cel puțin o dată. Prin urmare, variantele sunt multiple. Am vrea o vilă cu piscină, un bolid în garaj, să zicem ăăăă… un Range Rover ar fi rezonabil. De asemenea, după cum știm, cel puțin în cazul femeilor, diamantele sunt cele mai bune prietene, așa că nu putem să le ținem departe de noi. Continuă să citești
1.Felicia e mută, Felicia e oarbă
Felicia e slută, Felicia e șchioapă.
E fată cu pretenții, e fată cu necaz
E fată ca lămâia, nu știe-a face haz.
2.Nu a iubit: urăște tot ce-nseamnă lume
Nu crede-n lucruri roze; nu crede-n lucruri bune. Continuă să citești
Fericire. Un cuvânt mult prea puternic pentru un adolescent de 17 ani ar spune mulți, un subiect foarte des discutat și cercetat și totuși fără prea mult tărâm cucerit în acest domeniu. Oameni mari și-au dedicat viața pentru a găsi o cale, o metodă universală către o fericire veșnică, când răspunsul se află în mâinile noastre.
Suntem născuți cu rețeta fericirii, dar pe parcursul dezvoltării noastre intervin mai mulți factori care o dau uitării. Nu degeaba este ridicată în slăvi și apreciată pretutindeni frumusețea copilăriei, motivul din Continuă să citești
Am ieşit pe afară. Câteodată ies pur şi simplu să-mi pun ordine în gânduri, să privesc, să simt viaţa, să mă plimb liniştit, să râd cu alţii şi cu camaradul ăla foarte bun de la şoseaua ce străbate lin marginea sătucului ăsta în care mă retrag zi de zi.
Aş hoinări aşa zile şi nopţi, dar de fiecare dată m-aş întoarce acasă. Mi-e drag totuşi de camera aia caldă care mă aşteaptă, care poartă amprenta gândurilor mele şi din care, culmea, pot să văd absolut totul pe distanţe, metaforic vorbind, nemăsurabile. Continuă să citești