Umblă vorba printre “spiritualişti” că venirea fiecăruia în această lume se face după anumite reguli şi are un anumit scop, de unde şi discuţiile despre descoperirea menirii pe care o avem, a rostului nostru în viaţă. Nu ştiu ce dovezi concrete au cei ce susţin teoriile în cauză, dar sună bine şi dau de-o pâine unor oameni cum sunt aceia care stabilesc (nu m-am prins prin ce tehnici) cam ce fuserăm într-o viaţă anterioară. Acum vreo douăzeci de ani, sătulă să am încă din adolescenţă acelaşi vis de cel puţin două ori pe săptămână (eram bărbat, purtam haine aspre şi murdare, uneori împuşcam nişte oameni, alteori mă împuşcau ei, dar întotdeauna după ce treceam un pod într-un camion cu prelată, cum mai existau încă pe vremea copilăriei mele la garaj, la nea Gelu), am ajuns la o doamnă, ingineră de meserie, dar care studia tot felul de chestiuni legate de astrologie, mitologie, religie şi multe altele. După lungi discuţii, mi-a făcut astrograma, mi-a fixat numărul nu ştiu care şi, la vreo câteva săptămâni, mi-a spus că în viaţa anterioară am fost soldat în Primul Război Mondial, ceea ce putea explica visul chinuitor ca pe-o amintire păstrată în subconştient laolaltă cu un sentiment de culpă si cu o teamă fără margini. Continuă să citești →