Pariziene spleenuri! Lulele cu haşiş!
Mari albatroşi pe puntea unor barcazuri vile!
Prin codri de simboluri privindu-ne pieziş
Se macera plictisul unei ploioase zile
În timp ce în culcuşul lor rece de femei
Făcând să i se-ncrunte lui Platon barba sură
Delfina cea ciudată şi Hipolita ei
Visau că îşi sărută mormintele pe gură Continuă să citești
1. nud
Ești goală
și veioza se
întunecă.
Disperarea mea
îți
mușcă genunchii
ca o căţea. Continuă să citești
1.printre pietre
ochii obosiți
(amin tind)
2.pașii tăi
nu mai lasă
urme-n zăpadă
(vinovăția aripilor) Continuă să citești
Bucurie
Când toate vorbele au murit,
odată cu deschiderea tăcerii,
ca o coroană m-a acoperit
la umbra încordată a-nserării.
O, Doamne cât m-a oropsit durerea
și m-a făcut să stau cu spatele la soare,
când toate în jurul meu erau putere
mă-ncrâncenam să cred că nu mă doare. Continuă să citești
Înainte de furtună
Presară-mi nori pe pleoape.
Să nu vadă furtuna
Care loveşte cerul.
Şi risipeşte-i
După-nfricoşătorul fulger,
A cărui strălucire Continuă să citești
Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…
A mers încet și liniștit până în marginea scenei, simțea respirația spectatorilor lovindu-i obrajii, dogorind în căldura reflectoarelor.
–Încă o zi, încă o zi care a trecut ! Sărmane Anton ! Ce rușine ! Ce rușine ! Altădată nu eram atât de nenorocit, înainte de a se lumina de ziuă îmi făceam rugăciunile, apoi coboram la fluviu să aduc apă și urcam pe cărarea pieptișă cu burduful pe umeri, cântând imnuri. La ore hotărâte terminam lucrul și, rugându-mă cu brațele ridicate spre cer, simțeam cum parcă din slăvi mi se revarsă în inimă un izvor de milă și îndurare. Acum au secat… De ce oare ? Toți m-au dezaprobat când mi-am părăsit casa și m-am hotărât să devin schimnic în pustie. Continuă să citești
În cârciumă se simte un miros greţos de friptură. La insistenţele pistruiatului, care ţine cu orice preţ să-şi ospăteze tovarăşii, birtaşul a pus carnea de cal în cuptor.
Ar trebui să mă ridic şi să plec. Jumătatea de oră pe care mi-am propus s-o petrec în tovărăşia paharului trecuse de mult, am început deja a treia sticlă de vin, dar nu mă mai grăbesc deloc să dau ochii cu Wolfgang. Vinul îmi provoacă uneori o stare de luciditate superlativă şi realizez foarte bine acum că scrisul nu constituie pentru mine decât un pretext pentru a amâna, încă o Continuă să citești
Pierit-au pîn păcătoşenia lor:
Petrache Potop pierit-a pîn patima păhărelului, pîn petreceri. Pupa plosca prea peste putirinţă. Pruna-l prefăcea-n porc, preaiubiţi poporeni! Porfiriul, pălinca, prăştina, poşirca polobocului, pileala pierdutu-l-au pă petrecăreţ.
Popa Pitrinjăl pristăvitu-s-a pîn preaplinu-i pîntec, pîn pomeni, parastase. Pastrama, potroacele, pîrjoalele, piepţii paserii păturiţi-n pesmet, plăcutu-i-au peste poate popii. P-ormă peştele prăjit, papricaşul pă peşte, pilaful pregătit pă potriva poftei Continuă să citești
Prieten drag, se simte boarea bătrâneţii în depărtări, ne doare timpul trecut peste noi, se năruie încet spre apus stoluri gri de cocori, cu amintiri stinse, cu zări de care niciodată nu ne-am apropiat, oricât de mult ne-am străduit, oricât de mult am alergat. Am obosit tot căutând, am ostenit degeaba, viaţa s-a scurs prin vene până când eu m-am ales, din toate cele omeneşti, cu graba. S-au sleit pe mese întinse bucatele zemoase, ce aburind ne îmbiau să le gustăm. E vremea când regretele ne prind din urmă, cu paşi mărunţi, când oasele încep să Continuă să citești
Mergeam pe stradă şi trăiam acolo literatura propriei mele vieţi…(Gheorghe Crăciun)
Scriu aceste rânduri chiar aici, pe stradă. Hai să zicem, să credem că scriu în timp ce merg pe stradă. Cândva a spune, a scrie, a recunoaşte asemenea lucruri (stări) era o dovadă de proastă creştere, tot aşa cum cei care se duceau sau veneau de la baie erau presupuşi a fi invizibili. Dar epoca noastră este mai necioplită. Nimic nu este ascuns. Şi totuşi este. Continuă să citești