Arhive autor: Cultura de sâmbătă

Bogdan CIUCLARU – Părinte,

 

Bogdan_CiuclaruTrebuie sa vină la noi in comună un investitor. Vrea să facă fabrică mare, să dea salarii la enoriași. Dar nu e ortodox…

Și vreau ca prin învățătura ta să-mi călăuzești calea, părinte, căci mai am și alte dileme: am tot primit bani de la mama aflată la muncă în străinătate și când a fost cu putință am dat și la biserică. Sa-mi fie cu iertare părinte, dar mama lucrează in Italia, la o familie de catolici, deci nu-s ca noi, votanți Continuă să citești

Bogdan Mihai VLĂDUCĂ – Crăciunisme cinice

 

cs_logo_sq-300A mai trecut un mandat și-a mai venit un președinte. De data asta am avut și eu un cuvânt în alegerea sa. S-a plătit și cu ore state în picioare și în frig și cu bani pentru a ajunge la poate prea puținele secții de votare din străinătate. Însă atmosfera pe care am găsit-o acolo parcă a meritat efortul. A fost, fără să exagerez, cea mai lungă coadă văzută vreodată și totuși nimeni din ea nu a plecat până nu și-a exprimat dorința. Oamenii erau veseli și parcă am văzut acolo ce n-am mai văzut Continuă să citești

Marius Alexandru DINCĂ – Mă-ntorc la tine iar şi iar…

 

 Alexandru_DincăŞi zic să ai răbdare cu ea. Poate că pare o persoană dificilă, dar cu răbdarea o să descoperi că este extraordinară, sensibilă, iubitoare şi amuzantă. Ai răbdare cu ea pentru că o sperie senzaţia de eşec, e vulnerabilă şi poate n-a fost fata care a avut parte de iubiri ca-n filme. Continuă să citești

Daria STEMATE și Alina PREDA – Dragostea la 17 ani

 

Daria   –   IUBIRE SIMPLĂ, PLUS TOAMNĂ

 cs_logo_sq-300Tu  Alina… visătoare irecuperabilă cu voce naivă; ce spui tu despre dragoste? Ce compari tu în rândurile scrise de tine cu stânga? Ce soi bizar de iubire e aceea în mijlocul florilor de tei și… de tot felul? Ce primăvară vezi tu în primele priviri furișe și în primele atingeri de mână? Petale? Ești îndrăgostită până peste puterile tale și asta te face să nu vezi câtă chinuială ascunde albul și rozul din jurul tău. Continuă să citești

Leontina GRIGORESCU – Hai, cǎ nu murim!

 

cs_logo_sq-300Mergeam zilele trecute pe stradă și zâmbeam. Obișnuiesc să zâmbesc chiar și atunci când nu am motive. Nu știu, poate e o formă de autoapărare.

Ei bine, da, zâmbeam și de data asta aveam motive. Zâmbeam pentru că era o zi mai drăguță decât ziua precedentă, zâmbeam pentru că în sfârșit vecinul meu nu mai alesese să îmi împărtășească mie și celorlalți oameni din apropiere gusturile sale „deosebite” în Continuă să citești

Laura Andreea STOICA – Ce-mi trebuie mie carte?

 

cs_logo_sq-300În fiecare zi vedem din ce în ce mai clar că trăim într-o generaţie fast-food: nu mai e timp să ne bucurăm de lucrurile mărunte care dau culoare vieţii, trecem prin „poveştile” celor din jur ca nişte rachete, nu mai ştim ce înseamnă să ascultăm, să facem o repartiţie clară între ceea ce ne mănâncă timpul şi resursele într-un mod benefic şi ceea ce ne omoară timpul. Trăim în secolul în care avem mii de prieteni şi like-uri pe Facebook, dar în realitate suntem groaznic de singuri… Continuă să citești

Andrei PETRESCU – Berlin – douăzeci și opt de ani în umbra zidului (II)

 

cs_logo_sq-300Spre începutul anilor 1960, lucrurile nu se prezentau prea bine în interiorul statului comunist est-german. Locuitorii R.D.G- ului au început un adevărat exod către R.F.G și către celelalte țări occidentale democratice pentru a căuta condiții mai bune de trai, dar mai ales pentru libertate. Numărul celor ce au părăsit Germania de Est era uimitor, între 2,6 si 3,6 milioane de germani au părăsit R.D.G-ul între 1949 și 1961. În ritmul acesta statul comunist risca să rămână fără populație. Continuă să citești