Arhive autor: Cultura de sâmbătă

Constanţa POPESCU – Două…

 

Toamnă cu frunze curse

Constanţa_PopescuPictează-mi iubite, toamna pe pleoape,
curge-mi ploile mute pe buze,
până la glezne îmbracă-mă
cu mângâierea gândului tandru
și ocrotește-mi visul verde, cuvânt nerostit.
Undeva în lume lăsasem iubirea
să mă aștepte și ai găsit tu
bobul de mărgăritar neșlefuit
și neatins de patimi mute. Continuă să citești →

Ioan VIȘTEA – Jurnalul de la Mahala

 

Bunea

Ioan_VişteaLa 90 de ani împliniţi, ce ştiţi voi?,
orizontul e tocmai la gardul împletit din nuiele,
unde sfârşesc brazdele cu usturoi şi cu ceapă.
Nu pomeniţi nimic de soldatul scăpat
de la Cotul Donului într-o burtă caldă de cal.
Nu-i daţi omului cât poate să ducă.
O să-şi amintească cum zece ani mai târziu,
i-au mânat caii pe drumul abatorului. Continuă să citești →

Ionuț CRISTACHE – Calendarul cu patimi, episodul șaptesprezece (ediţia a II-a)

Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața.

 

Ionuţ_Cristache4. Aici caietul pe care l-am primit de la Radu se termină brusc… Am mai găsit, mult mai târziu, câteva pagini scrise foarte aproape de ultimele lui zile de viaţă, pe care le voi aşeza la sfârşit. A venit 13 aprilie, scrie el şi se opreşte definitiv. Cum aş putea să uit? Plecasem de dimineaţă, singur, să vizitez o mătuşă a Irinei, găsisem greu locuinţa pe o stradă mică, la marginea Parisului. La întoarcere cumpărasem o sticlă cu vin, ceva de mâncare şi-mi amintesc fiecare clipă şi fiecare gest, chiar şi respiraţia mea obosită de scările pe care le-am urcat, cu mâinile încărcate de pungile pline. Am intrat în hol, uşa era deschisă şi l-am văzut pe Radu, aşezat în fotoliu, cu o figură de ceară, fără lacrimi, dar plânsă şi disperată. „Mircea, mi-a zis, Maria şi tatăl ei au murit într-un accident în această dimineaţă.” Mi-au căzut toate din mâini, sticla s-a spart pe cimentul din holul camerei, am rămas nemişcat, privindu-ne amândoi, fără să ne vedem. Continuă să citești →

Octavian SOVIANY – Banca lui Werther (1)

 

Octavian_Soviany_2Stau, cu carnetul deschis pe genunchi, pe această bancă, pe care o botezasem cândva banca lui Werther. Înainte de a dobândi o înclinaţie morbidă spre singurătate, nu dispreţuiam micile plăceri ale camaraderiei, aveam doi sau trei prieteni cu care zăboveam adesea în faţa unei sticle de vin, prin cârciumioarele de la periferia Berlinului, purtând discuţii interminabile despre artă. Ne întorceam în oraş abia când începea să se lumineze de ziuă, ţinându-ne de braţ şi Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

 

Radu_PărpăuţăRenunţ să mai merg spre pasarelă. Paşii mi se îndreaptă de la sine spre dreapta, peste calea ferată, unde pe vremea Împuşcatului era un punct feroviar de control grăniceresc. Atunci cînd îţi place un oraş, cînd eşti îndrăgostit lulea de acesta, după ani şi ani de plimbări prin el, paşii îţi găsesc de la sine o casă sau o stradă. Nu numai sufletul, ci şi trupul tău le recunoaşte. Continuă să citești →

Gabriel ENACHE – Ora lui Pan (din Marele tată )

 

Gabriel_EnacheFoșnetul frunzelor de pe tulpina porumbului. Foșnetul lor în momentul atingerii tale, a corpului tău. Răsuflarea lor la atingerea ta, la ruperea păpușii de porumb, la smulgerea ei. Mirosul adunat în apropierea nărilor mele, zgârietura severă și rea de pe mâna mea. Zgomotul făcut la ridicarea grămezii, la înălțarea ei, zgomot amplificat cu fiecare înălțare, cu fiecare ridicare. Continuă să citești →

Petrică STOICA – Printre rânduri (II)

 

Petre_StoicaÎn dimineaţa aceea se trezise buimac, încercând să desluşească noianul de vise alambicate de peste noapte. Uneori, îşi amintea limpede şi distinct fiecare moment, fiecare scenă, fiecare frază. Alteori, nu rămânea decât cu senzaţii neclare, dar care nu prevesteau nimic bun. Dimineaţa aceasta se încadra la „alteori”. Încercă să facă abstracţie de bâzâiala din minte şi se îndreptă din reflex spre bucătărie, luă ibricul din dulap, ignorând din nou filtrul de cafea care Continuă să citești →

Mc RANIN – Antonin Artaud și desenul

 

Mc._RaninArtaud nu s-a împlinit prin desen şi nu credem că a depăşit stadiul unui om talentat, care pur şi simplu se exprimă „plastic” pentru că nu putea altfel. Desenul mecanic, adesea întâmplător, „găseşte” singur ideea reprezentării care va umple hârtia albă. Materialul în sine îl inspiră, îi asigură acea magie la care visa tot timpul. Din această perspectivă desenele lui pot să fie o „scriitură” automată. Atunci când nu e vorba de un portret în care Artaud urmărind privirea Continuă să citești →