Revelion 1917 – Un moment de respiro în vârtejul conflagrației: Revelion în urmă cu 100 de ani. Anul 1917 va aduce începutul a ceea ce Eric Hobsbawm va denumi Secolul Extremelor. Lovitura de stat bolșevică din 25 octombrie / 7 noiembrie deturna revoluția democratică din februarie și punea capăt scurtului experiment democratic al Rusiei, puterea revenind lui Lenin, Troțki, Stalin și tovarășilor acestora. Finlanda își proclama independența, dând un impuls secesiunii și a altor națiuni din cadrul Imperiului Rus. Continuă să citești
Arhive autor: Cultura de sâmbătă
Cornel MĂRCULESCU – Relația cu istoria
Încercări de restaurare a Mitropoliei din Târgoviște la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX
În anul 1881, era trimisă în judeţul Dâmboviţa de ministrul Cultelor, V. A. Urechia, o delegaţie alcătuită din Ioan Slavici şi arhitectul Gheorghe Mandrea, care avea ca sarcină constatarea stării monumentelor dâmboviţene. În acest context, Ioan Slavici şi arhitectul Gheorghe Mandrea au reușit să inventarieze doar o parte din monumentele oraşului, prezentând în raportul lor starea acestor edificii. Astfel, comisia a constatat starea jalnică în care se găsea Mitropolia, pe care au analizat-o cu riguroasă atenţie, și observând că aceasta suferise schimbări faţă de planul original, tencuiala era căzută şi apa de ploaie se scurgea pe ziduri infiltrându-se în ele. Continuă să citești
Pompiliu ALEXANDRU – Scurt-circuit… În loc de „bună-ziua”…
În loc de „bună ziua”
Doresc să vă spun că nu sunt un sensibilos simandicos care se opărește la fiecare deviere de la etichetă. Sau, cel puțin, așa mă consider eu. Cu toate acestea, recunosc că domeniul etichetelor sociale – a celor care țin de civilizație, de etică și de morală – constituie un teren al veșnicelor uimiri și analize. Mă voi ocupa astăzi puțin de fascinantele forme ale lui „bună ziua”. Am avut plăcerea de a compara acest salut de zi cu zi al românilor cu cel al altor națiuni. La noi întâlnesc formele cele mai interesante. Continuă să citești
Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece
Eminescu scrie pe marginea unui manuscris: «Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar».
Înmormântarea lui Azorică – Merge un enoriaş la preotul din sat şi-i spune: „Domn’ părinte, ştiţi, mi-a murit câinele şi aş vrea o mică înmormântare creştinească, aşa după cum se cade.”
Preotul îi răspunde: „Mă, Ioane, eu am avut bunăvoinţa şi te-am ascultat, dar du-te şi îngroapă-l undeva prin spatele casei. Unde ai mai văzut tu înmormântare la câini, cu popă?” Continuă să citești
Ștefan POPESCU – Fragmentarium…
1.Despre perpetuarea aristocrației – Cât vor cântări patriotismul economic, identitatea națională sau autonomia strategică în configurarea noilor realități socio-politice ale lui 2017? Sau va rămâne rege liberul schimb? Și care ar trebui să fie, în mod firesc, locul pe care țara noastră ar trebui să îl ocupe pe harta politică a lumii? A devenit un obicei să spui că lumea este în schimbare, că scena internațională s-a modificat radical față de acum 27 de ani, că raporturile dintre statele lumii nu mai au nimic în comun cu diplomația clasică. Continuă să citești
Mircea DRĂGĂNESCU – Arhivă sentimentală
Mai am două, trei generaţii care mă vor mai recunoaşte drept profesorul lor, apoi voi fi un anonim trecând pe stradă…
1.Un gând – Cabinetul Grindeanu, grindul pe care va eşua amiralul sau ayatolahul Dragnea cel mare…
2.Alt gând – Și iată că a mai trecut un an… Mulţumesc lui Dumnezeu pentru lumina acestuia, pentru posibilitatea pe care mi-a dat-o de a-mi ajuta familia, copiii şi de a mai fi alături de mama mea nonagenară… Lumea merge înainte din ce în ce mai tensionată, cu un orizont incert, de parcă semnele sunt de sfârşit de lume… Continuă să citești
Ioan VIȘTEA – Contrapuncte
1. TRIST, RUȘINOS ȘI REVOLTĂTOR – La Palatul Cotroceni, acolo unde Klaus Iohannis se comportă de parcă l-a adus de acasă ori că cineva i l-a lăsat moștenire, ceea ce trebuia să însemne momentul responsabil, fast și senin, derobat de patimi și resentimente al investirii noului Cabinet, s-a transformat în gestica unei mîrlănii băsesciene îmbrăcată în straie nemțești, reci, distante și arogante. Pierzător în derbiul politico-electoral în care, fără a-l invita cineva, a pariat pe un cal mort și privind rezultatul scrutinului din 11 decembrie 2016 ca pe un afront și eșec personal, Klaus Iohannis n-a fost în stare să se ridice la minima înălțime a funcției și-a fișei postului nici măcar de ochii lumii, nici măcar de dragul salvării aparențelor. Continuă să citești
Alexandra MOCANU – O apă mare
Despre cum să tratezi un ego (text mincinos)
Atenție: a nu se citi dimineața, în metrou, tramvai, la serviciu sau înainte de culcare.
Deja ianuarie e cea mai depresivă lună din an. De la cercetătorii britanici citire: Am 23 de ani și mi-au căzut dinții. N-am nimic de spus, astfel încât să fiu citită pe nerăsuflate sau măcar pe răsuflate. N-am reușit să storc nici măcar un moment la maximum și cu toată strădania unei sincerități simulate n-am putut să scriu cu vână. Orice ar însemna asta. Unele lucruri trebuie să rămână nespuse. Habar n-am cine a spus-o, dar trebuie să fi știut ceva. Continuă să citești
Ioan N. RADU – Memorii îngândurate
Amintiri de acum un sfert de veac; revigorarea învăţământului dâmboviţean în perioada 1990 – 1993
Există realizări ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, din perioada ianuarie 1990 – septembrie 1993, pe care le consider a fi exercitat o influenţă notabilă asupra mediului educativ, care nu au fost cercetate îndeajuns sau, şi mai grav, erau cunoscute, dar au fost scăpate din vedere sau prezentate eronat, în unele lucrări locale sau Enciclopedii, ducând la concluzii regretabile. Continuă să citești
Gabriel ENACHE – Biografii contemporane… Vasile POPA, artistul întrebărilor călătoare…
Vasile Popa, artistul întrebărilor călătoare
Vasile Popa este artistul care ne propune nu un model, nu un fel de hărnicie exacerbată ci, cu armele pe care arta și talentul artistic i le pun la îndemână, ne face cunoscut, ne aduce la vedere, exemplul despre cum se așază lumea, cu ajutorul culorilor, în rama firească a picturii, a desenului, transportată din aceea, nefirească, a realității, a celor trăite și simțite de el ca om și ca artist în momentul (des)compunerii lor. Pictura, desenul sunt de fapt părțile văzute, care se lasă văzute, din ceea ce în lumină și din ceea ce, la adăpostul întunericului, trăiește de fiecare dată, cu fiecare ocazie pe care munca artistică i-o dă. Continuă să citești