Arhive autor: Cultura de sâmbătă

Cosmin BUSUIOC – Nordul nu uită!

cosmin_busuioc

     Dedic aceste rânduri prietenului meu Alexander Soljeniţîn, omul care mi-a spus adevărul!

Într-o zi au fost chemate la apel documentarele care au fost şi sunt difuzate pe canalele de televiziune de specialitate. Nu lipsea nicio temă din aria istorică, socială sau ştiinţifică a lumii. Era prezent chiar şi documentarul despre extratereştrii.

Mă plimbam printre ele, priveam cu atenţie, citeam descrierile şi vizionam trailer-ele care le însoţeau. La intrarea în marea sală, deasupra uşii era scris cu litere mari: AICI E TOT CE S-A ÎNTÂMPLAT! NOI ÎŢI ARĂTĂM ADEVĂRUL! Încântat de aşa oportunitate am străbătut fiecare pavilion, dar ceva m-a uimit: n-am văzut nimic despre comunism, despre Stalin şi a lui „ „pensiune” letală – GULAGUL. Am crezut că poate am omis eu, distras de mulţimea temelor prezente, aşa că am luat-o de la capăt. Dar nu am găsit nimic. Atunci mi-am adus aminte că pentru  „NIMIC” se dădeau 10 ani de detenţie în lagărele din Siberia,  plus 5 ani de exil. Cine pica în gheara articolului 58 din Codul Penal stalinist, nu avea cum să mai scape. Marele, puternicul, abundentul, ramificatul, variatul, atotcurăţătorul articol 58 epuiza lumea nu atât prin formulările paragrafelor lui, ci prin interpretarea lui laaaaargă. Nu exista sub soare faptă, intenţie, acţiune sau nonacţiune care nu putea fi pedepsită de braţul greu al articolului 58. Era metafizic! Şi atat de mulţi oameni au căzut în gheara lui, încât milioane de oameni din Europa au ajuns să spună: ARTICOLUL 58-MAMA NOASTRĂ A TUTUROR! Continuă să citești →

Marius Alexandru DINCĂ – Suntem creați să simțim legături

Alexandru_DincăMi-e destul de greu să mă organizez și să mai scriu ceva. Pe de altă parte simt o nevoie extraordinară să fac asta. Pentru sufletul meu, pentru mintea mea, pentru a-mi aranja cumva gândurile acolo în raftul ăla dezordonat. Apoi e studenția și chestii d-astea. Da` nu mai știu ce să zic, asta-i viața de student numa` că eu am o tendință și un obicei uimitor de a oscila între două comportamente total diferite. Par un copil drag(asta pentru că am suflet de copil) și n-ai ce să-mi faci dacă mă țin bine de latura asta. Apoi vine nesuferitul ăla de care se ferește toată lumea și îi îndeasă o palmă copilului de nu se vede și trec ușor-ușor la statutul de om normal, serios, cu aspirații înalte, trec pe latura aia academică, bărbătească pentru că bă Alexandre, ai 20 de ani! Continuă să citești →

Andreea GHICA – Ne luăm rămas bun în fiecare zi (2)

andreea_ghica

Dar vezi tu, râdem noi râdem, dar singurătatea nu scutește pe nimeni, și nici moartea, așa că îl ascult pe Kurt pentru că a trăit cândva, poate într-o garsonieră la fel de mică, și plângea ca un descreierat când își scria versurile, și mai târziu s-a sinucis pentru că prea multă lume îl asculta, dar prea puțină îl înțelegea/ pricepi tu cum stau lucrurile.

Ce vreau să spun, de fapt, cu toate acestea? Data trecută… Că încă de mici, învățam să ne luăm rămas bun. Mai întâi de la o bicicletă Pegas pe care ai străbătut un oraș întreg, pentru ca mai apoi de la strada pe care ai făcut primii păși. Curtea bunicilor o să rămână neschimbată, dar nu o să îți mai dea aceeași senzație pe care ți-o dădea când o descopereai în copilărie, iar apusurile vor exista în continuare, dar nu vor mai fi privite la fel. Încetul cu încetul, învățăm să ne luăm rămas bun de la lucruri din ce în ce mai importante: de la o mână de bunic peste care au trecut anii, de la motanul care a crescut în același timp cu tine și care ți-a lăsat, totuși, o cicatrice pe mână pentru toată viața, ca să se asigure că nu îl uiți; de la vocea mamei care nu mai sună chiar ca atunci când te învăța să cânți, ba chiar și de la blugii din liceu care acum abia te mai cuprind. Continuă să citești →

Gabriel ENACHE – Playbook; Doina RUȘTI – Manuscrisul fanariot

Gabriel_Enache

Întrebările literaturii,  răspunsurile scriiturii

Doina Ruști –  Manuscrisul fanariot,  Editura Polirom,  2015…

Doina Ruști scrie o literatură bulimică foarte gustoasă și foarte gustată, scrie o literatură încărcată de miresme plăcute simțurilor cititorilor ei. Doina Ruști este un scriitor care de fiecare dată a îndrăznit, a îndrăznit să vadă în adâncul poveștii pe care o construiește și pe care o arată, o face văzută. A îndrăznit mai mult decât fiecare… parte a literaturii ei, și-a croșetat povestea cu îndrăzneală și cu siguranță. O dată cu apariția romanului Manuscrisul fanariot Doina Ruști abordează și își asumă un registru magic plin de imagine la rândul lor încărcate de culori și de toate ingredientele poeziei: Continuă să citești →

Daria STEMATE – M-a luat cu amețeală

Daria_Stemate

Mă omoară somnul. Sunt moale-moale ca o cârpă, dar mai folositoare decât una… așa îmi place să cred. Ochii mi se închid, iar eu încerc să-i conving să nu; dar nici măcar nu mai știu dacă-i vreau cu adevărat deschiși. Pentru moment, sunt  o incapabilă fără poveste… scuzați: vreau să spun că eu am o poveste în spate, dar nu mai pot scrie una acum pentru voi, că mi-a luat-o creierul în adormire… își bate joc de mine, se pare.

Eh… nu e vina mea – mă împac cu asta, să știți. Treaba mea e să stau trează până obosesc și asta fac: treaba mea ca om adică. Ca fată, în special, îmi este îngăduit să mă epuizez mai repede, că ni se spune sexul slab: mulțumim Domnului pentru viziunea asta, că ni se înțelege dormitul în plus… Oricum, am aflat că odată ce ai devenit mamă ți se anulează dreptul ăsta. Cică nu mai ești fată după ce te măriți: așa au spus – ești femeie… (pentru ăi de-acolo care nu știu, „femeia” e un fel de sex neutru care trebuie să preia atât atribuțiile feminine, cât și pe cele masculine… mă rog, într-o oarecare limită impusă de creație.  Mă înțelegeți…). Continuă să citești →

Laura Andreea STOICA – A fi creștin

laura_stoica_70

A fi creștin nu înseamnă să nu gândești, să nu îți pui întrebări despre ce și cum crezi. A fi creștin nu înseamnă să te faci cât mai mic în societate, de teamă să nu ți se ceară părerea asupra subiectelor despre care tu ai o viziune separată de restul lumii. A fi creștin nu înseamnă să fi ortodox, catolic, protestant…căci creștin e cel ce trăiește pentru a iubi, nu cel care doar aderă la o religie.

A fi creștin înseamnă să încerci să le oferi celorlalți o surpriză în fiecare zi…e efectul de „gură-căscată”, nu de „gură-cască”. Ești elementul antiteză: în loc să urăşti-iubești, în loc să judeci-înțelegi, în loc să minți-spui adevărul, în loc să acuzi-ierți și puneți voi un foarte lung etc. Continuă să citești →

Sabyn Alexandru RUSU – 7,4 miliarde (de mistere)

Sabyn_Rusu

,,Nu trebuie să te iei după tot ce spune ea; fetele nu zic mereu ceea ce cred cu adevărat,  ele pretind că sunt nişte mistere şi aşteaptă să fie rezolvate.”

Într-adevăr, printre marile mistere ale lumii se află şi fetele, undeva, poate, prin top 3, după mitul extratereştrilor şi ,,ce se întâmplă după ce murim?”  Nu sunt un mare detectiv, dar se observă din avion faptul că fetele sunt complicate, însă ele reprezintă acel gen de mister pe care încerci să-l rezolvi iar şi iar, însă tot nu-ţi iese. Pur şi simplu, când crezi că ai aflat totul despre fete, parcă se actualizează toate simultan şi tu, nefiind aşa de performant ca ele, încerci să faci un update. Dar, ca la iPhone, cu cât faci mai multe update-uri, cu atât mergi mai prost. Continuă să citești →

Roxana Florentina CLOPOTARU – Scena vieții

roxana_clopotaru-1

Viaţa asta… nici nu ştii cum s-o iei, câteodată parcă ar fi un bibelou de porţelan pe care trebuie să îl ştergi de praf o dată la nu ştiu câte zile. Nu poţi să o laşi aşa pentru că tot o dată la nu ştiu câte zile vrea să fie artistă. Viaţa mea a debutat acum ceva timp, tocmai de aceea îmi permit să pălăvrăgesc un pic despre scena vieţii. Nu ştiu dacă e greu sau nu să vă daţi seama despre ce vorbesc, dar vă lămuresc în rândurile următoare…mai exact, este vorba despre emoţii, destine, clipe, minute, ore, zile, nopţi, glasuri ce se scurg peste noi. Însă cel mai important e să le creăm noi cursul prin care să curgă, la ce oră vrem, numai să fim atenţi să fie totuşi devreme… Continuă să citești →

Cristina ANGHEL – Un pahar cu vin

cristina_anghel

Imaginaţi-vă un pahar de sticlă în care turnaţi vin. Nu îl umpleţi decât pe jumătate. Ce vedeţi? Sunt sigură că toţi o să spuneţi „vinul pe care l-am turnat” şi nimeni nu se gândeşte la aerul care pluteşte deasupra lichidului, umplând jumătatea superioară a paharului. Aşadar, de ce în viaţă tindem să observăm doar jumătatea goală şi nu pe cea plină a „paharelor”? Trăim într-o lume scăldată în grijile materiale, cu o viziune mult prea concentrată pe aparenţe şi suntem gata oricând să atacăm un comportament, o idee, fără a lua în considerare aspectele pozitive. Şi e greşit. La ce bun să criticăm fiecare mişcare din jurul nostru, dacă suntem incapabili de a găsi scopul ei folositor? Cu siguranţă nu ne ajută cu nimic. Si pentru că această critică nu ne ajută cu nimic (doar la scăderea respectului pentru ceilalţi, în consecinţă, la creşterea egoismului), înseamnă că trebuie să fie exclusă din vieţile noastre. Pentru că aşa cum nu luăm în seamă aerul din pahar, aşa e mai bine să ne abatem atenţia de la toate aspectele negative ale lucrurilor. Continuă să citești →