Pe urmele lui Perceval
Pornind de la premisa că fiecare individ se naşte cu conştiinţa binelui şi a răului, este de bănuit că la Judecata de Apoi vom da seamă doar pentru convingerile şi faptele noastre, nu şi pentru cele ale vecinilor, prietenilor, cunoscuţilor şi necunoscuţilor. Altfel spus, nu vom fi judecaţi în funcţie de ceea ce au crezut alţii că ar fi trebuit să fim şi să facem, ci ne vom judeca noi pe noi înşine, în orizontul acestei conştiinţe, doar pentru ceea ce am fost şi am făcut. Şi este de presupus că cei care şi-au construit viaţa în funcţie de valori induse sau impuse de alţii, valori care le-au fost şi le-au rămas, de fapt, străine, vor fi găsiţi vinovaţi. Pentru păcatul de a-şi fi irosit viaţa. Continuă să citești