Prâslea cel voinic a ieșit în piață la 1 Mai ca să vândă merele de aur. I-a părut rău desigur, însă nu mai avea ce mânca împreună cu soțioara lui, prințesa salvată de zmeu. Spera să le dea la un preț bun mai ales că, se gândea el, nu ar avea concurență. Ajunge acolo și descoperă cu stupoare că, printre lanțuri de bicicletă, mașini de tocat și sute alte de nimicuri, se dau și o grămadă de replici chinezești ale prețioaselor sale obiecte; iar lumea nu cumpără de la el pentru că le dă prea scump. Continuă să citești
Arhive etichete: Juniorii Culturii de sâmbătă
Iuliana Elena DUMITRAȘCU – Despre iarnă
Iarna e frig și nevoie de căldură, e sfârșitul anului, acoperirea naturii în alb, e un tărâm părăsit de păsările călătoare, e un tablou nedefinit atârnat pe peretele ficțional al timpului trecător, al vieții ce se scurge în voia sa. E IARNA… E anotimpul cel mult așteptat în care copiii încă mai cred în Moș Crăciun, iar adolescenții tânjesc după timpul mult apus când și ei credeau în Moș Crăciun și așteptau de cu seară, treji, gata să îl prindă în „flagrant” pe Moșu` și cadourile mult râvnite. Iarna e momentul în care toți ne facem timp pentru familie; e dorința de a bea un pahar de vin fiert cu prietenii, de a face cozonaci cu mama, de a viziona filme de Crăciun și de a face cadouri pline de semnificație. Cred că iarna e singurul anotimp în care simțim nevoia de afecțiune, din toate părțile, multă, multă, să fie…Vrem să facem lucruri care să ne facă fericiți, ne gândim de altfel și la fericirea celorlalți. În fiecare iarnă știm că tradițiile ar trebui să rămână aceleași, dar noi le schimbăm în fel și chip, păstrând doar un gust amar al anilor trecuți, când totul era altfel, era mai bine, mai puțin, dar mai bine. Continuă să citești
Laura Andreea STOICA – În cinstea cui sărbătorești Crăciunul?
Vine Crăciunul! Toată lumea vorbește despre portocale, cozonaci, curățenie, șorici, colindători, bradul împodobit, cheltuieli sezoniere. Copiii așteaptă nerăbdători să primească în dar alte lucruri de care nu au nevoie, femeile intră într-o stare de panică generală ca totul să fie perfect în ultima săptămână din an și cu toții visăm acea zăpadă feerică în seara de Ajun, care bineînțeles, nu va apărea decât prin ianuarie. Și, ca întotdeauna, ne va prinde din nou Crăciunul ca pe niște zombii obosiți, nemulțumiți, sătui de stat în bucătărie și spălat vase după musafiri, în ciuda dorinței universale de a ceva mai bun, mai darnic, mai primitor. Deși trec din nou pe lângă locuințele împopoțonate cu zeci de luminițe, anul acesta simt că spiritul Crăciunului nu mai este același ca atunci când eram copil. Continuă să citești
Sabyn Alexandru RUSU – O călătorie decofeinizată
Azi am plecat împreună spre un loc despre care nu ştim nimic. Ştim doar că vrem să ajungem acolo. Vrem să ajungem acolo împreună. Mi-am făcut bagajele, sunt pregătit. Tu? Încă te mai machiezi. Atunci voi mai aştepta douăzeci de minute.
Acum eşti gata? Bine. Urcă-te în maşină şi hai să pornim! Continuă să citești
Leontina GRIGORESCU – Sedimente
E decembrie deja. Niciodată până acum nu am simți așa de puternic „că timpul zboară”. Oare îi e bine? După ce trece prin existența fiecărui om unde se duce? Unde îl poartă aripile atât de grăbite? Poate ajunge în același loc cu diminețile luminoase și cu visele frumoase din miezul nopților. Trec toate… E o lume a clepsidrelor. Imediat ce închei ceva, nisipul începe să se scurgă în defavoarea ta. Alergi, faci slalom printre obstacolele banale și treci mai departe. Însă, cele ce nu pot fi ocolite sunt urmele alertei în care trăim. Urme ce mult prea des se transform în cicatrici vizibile. Continuă să citești
Ionela Cristina MILITARU – Special guest: Christmas
Crăciunul a devenit, din nefericire, o etichetă a fericirii forțate, a faptelor bune fără esență, a cadourilor oferite dintr-un efect de turmă, din sentimente apărute pe baza instinctului reciprocității, al datoriei. Însă, omul, prin structura sa sufletească, are nevoie de stabilitate, de siguranța faptului că va inspira sentimente nobile chiar dacă timpul se va transforma într-un inamic. Altfel, de ce ne-am dori să primim și să oferim iubire pe o perioadă limitată, impusă de o realitate religioasă care, acum, a devenit un subiect valorificat superficial, de mass-media? Iubirea nu e în aer, ci în suflet. El nu ia o pauză imediat după magia lunii Decembrie, ci continuă să simtă. E atât de naiv, încât, bulversat fiind de aceste schimbări, nu mai știe cum să reacționeze, iar singura lui opțiune e detașarea sau tristețea. Sau amândouă. Continuă să citești
Alexandra NEAGU – Dragă iarnă,
Îţi mulţumesc că-mi eşti părtaşă la miile de pribegii, îşi mulţumesc că arunci din ciurul tău gerul, care mă face mai puternică; că-l laşi să-mi îngheţe mâinile păcătoase şi obrajii ruşinoşi; mă faci să-mi reamintesc de copilărie, de Crăciun, de frumosul mărunt, dar în acelaşi timp colosal în bogăţie lăuntrică. Continuă să citești
Roxana Florentina CLOPOTARU – Locul ei
Aşează-ţi inima, române
La loc de cinste şi păstrare.
Şi pune-acolo, într-un cufăr,
Săbii şi puşti, şi felinare. Continuă să citești
Cristina Anghel – Un poem…
PAGINI ALBE
Am văzut o altă faţă a soarelui,
Sau aceeaşi strălucire cu alţi ochi.
Am imprimat lumina lui Continuă să citești
Diana Dăscălescu – Pentru că „trebuie”…
Într-o zi, doamna profesoară de franceză m-a întrebat cum de mai am timp să scriu poezii sau să citesc, acum că sunt în clasa a XII-a, nu „trebuie” doar să învăț? I-am răspuns senină că prefer să fac un lucru din plăcere, decât să fac un lucru pentru că „trebuie”, că pun pe primul loc mulțumirea și fericirea sufletească, nu părerea celor din jurul meu, care se uită strâmb când iau o notă medie pentru că am citit și nu am avut dispoziția necesară să învăț la materia respectivă. I-am mai spus că știu chiar și să renunț uneori la ceva ce „trebuie” pentru ceva ce mă mulțumește și mă face să mă simt bine. Doamnei profesoare i s-a părut destul de îndrăzneț acest lucru (eu cred că m-a apreciat, deși nu a arătat asta). Continuă să citești