Poți să spui, fără să greșești, că viața este o înșiruire de momente. De fericire, de tristețe, de clipe tensionate, de ore în care simți că trăiești cu adevărat, înconjurat de prieteni buni, sau doar secunde, sau de tristețe, dezamăgiri, lacrimi și gânduri negre, care te fac să privești lumea printr-o lumină palidă, Continuă să citești
BETSY – Întotdeauna şi-a dorit să bea apa ca pe bere. Întotdeauna și-a dorit să fie stângace, să meargă la școală cu spatele, să vorbească alambicat, să-şi facă duș doar cu o mână, să o strige lumea Betsy, să-şi poarte lenjeria pe cap, să se rujeze pe tot corpul, și mai de curând mi-a zis că ar fi vrut să fie Continuă să citești
Ești doar tu, copile
Acolo, aici și vei fi și dincolo
Însetat de dorințe puerile
Te uiți, purtat, prin lume. Continuă să citești
1.Cred că orice om își dorește să progreseze în viață. Unii ne dorim un progres uniform, echilibrat, pe care să îl simțim în toate compartimentele vieții, alții doresc progresul doar pe anumite laturi. În orice caz, am învățat că progresul nu îți apare într-o zi cu soare, în fața casei, adus de Fan Curier și nici nu te lovește în Continuă să citești
Îmi încep articolul cu o întrebare: care este primul lucru pe care-l observați când pătrundeți în inima unui oraș? Cred că prima dată îți sare în ochi stilul arhitectural al orașului, gradul de curățenie din orașul respectiv, gradul de civilizație și, poate, atracțiile principale pentru timpul liber… Continuă să citești
Să ai puterea să creezi, să construiești cu ochii minții descãtușate de orice rigoare și convenție socială, să dai substanță vie, contur, suflu unor cuvinte-ahh, niciodată simple cuvinte care să capete sub privirea ta proprie forma mult dorită, care izvorăște din însăși străfundul ființei tale și se contopește cu ea. Un vis nesperat, o magie… Continuă să citești
Eram în bucătărie, pe scaun. Complicat, nu? Auzeam de la combină Adagio al lui Albinoni. Nu numai că îl auzeam, îl simțeam. Mă vedeam mai tânăr cu cinci ani, undeva într-un mestecăniș, ascultând polifonia de voci din natură. O natură moartă, toamna, readusă la viață de armonia și puritatea piesei ce se derula la combină. Erau două lumi, indispensabile una de cealaltă. O lume a purului, unde domnea pacea, iar muzica își făcea de cap, formând o pleiadă de sentimente, emoții, trăiri, și o lume murdară, Continuă să citești
– Câte cafele îmi vor trebui ca să am răbdare să te-aștept?
– Doar două.
– Una după alta? La „Toulouse”?
– Nu, deloc… Una acum, dacă vrei. Și una când oi apărea accidental lângă dumneata pe stradă sau în metrou.
– Și asta când va fi, dragă domnișoară? Continuă să citești
stau pe un butoi în beci
îmi curg cuvinte din unghii
intră în ordine alfabetică în pământ
până o să îmi pice degetele;
continui să număr secundele
de când ai fugit Continuă să citești
L-am văzut ieri în timp ce mă duceam acasă… L-am văzut sau i-am văzut? Nici nu mai știu cum e corect să spun. Seamănă atât de mult între ei încât parcă orice idee de individualitate s-a scurs demult în negura timpului. Dacă spun că m-am văzut, sună mai bine? Recunosc, însă nu fără o doză de regret, că uneori mă identific cu el, cu ei, deși încerc să mă țin departe. L-am văzut ieri, l-am văzut și azi și nici mâine lucrurile nu vor arăta altfel… Îi tot văd pentru că trăiesc printre ei, Continuă să citești