Două întrebări…
1.Fără rost?
Astăzi mă gândesc, deși cam fără rost, să le reamintesc dregătorilor vremelnici ai țării mele câteva sfaturi din Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Să le reamintesc? Continuă să citești
Arhive autor: Cultura de sâmbătă
Daniel TACHE – Pe urmele lui Perceval
Pe urmele lui Perceval
Pornind de la premisa că fiecare individ se naşte cu conştiinţa binelui şi a răului, este de bănuit că la Judecata de Apoi vom da seamă doar pentru convingerile şi faptele noastre, nu şi pentru cele ale vecinilor, prietenilor, cunoscuţilor şi necunoscuţilor. Altfel spus, nu vom fi judecaţi în funcţie de ceea ce au crezut alţii că ar fi trebuit să fim şi să facem, ci ne vom judeca noi pe noi înşine, în orizontul acestei conştiinţe, doar pentru ceea ce am fost şi am făcut. Şi este de presupus că cei care şi-au construit viaţa în funcţie de valori induse sau impuse de alţii, valori care le-au fost şi le-au rămas, de fapt, străine, vor fi găsiţi vinovaţi. Pentru păcatul de a-şi fi irosit viaţa. Continuă să citești
Eugen FRUCHTER – Amintiri
Domnul Profesor Eugen Fruchter a fost dascălul meu de… filosofie din liceu. De peste 40 de ani trăiește la New York, dar generații întregi de târgovișteni încă își aduc aminte de aristocratul cu aer de boemă de altădată, care traversa orașul cu mersul lui domol și îngândurat. Mă bucur că nu ne-a uitat… (Ionuț Cristache) Continuă să citești
Adrian CIOROIANU – Scrum de secol…
1.O amintire – Pași în trei prin orașul dintre ape… Stockholm este un oraș alcătuit, de fapt, din câteva insule nu tocmai mari, atât de bine legate prin infrastructura rutieră încât nici nu-ți dai seama când treci de pe o insulă pe alta. Am văzut cartiere animate – în ploaia care cade de măcar două-trei ori pe zi -, în care tineri sau mai puțin tineri angajați merg cu capul între umeri, precum toți angajații lumii. Am văzut și piețe cochete, cu flori plantate fix înainte de a înflori și diverse soiuri de cireși japonezi care tocmai erau în explozii de petale Dar am văzut și orașul vechi, cu străduțele lui care-ți aduc aminte de Brașov sau Sighișoara. Continuă să citești
Radu STATE – Istorie de Dâmbovița
1.PRESA VECHE…
Un fragment din presa veche expusă la arhivele dâmboviţene, în cea mai recentă expoziţie organizată de acestea… La sfârşitul lui 1928 la Târgovişte vedea lumina zilei ziarul Convingerea. Era un ziar independent, scos de un anume Alexandru Ghencea, care avea două pagini pentru care plăteai 3lei. Redacţia şi administraţia acestuia se aflau în Fundătura Bulevard, la nr.15. Să vedem câteva dintre ştirile pe care le putea afla un târgoviştean din paginile numărului patru al acestui ziar, apărut la 15 ianuarie 1929. Continuă să citești
Silviu MILOIU – Din cronici de azi…
1. 1932 – Primele încercări ale lui Petre Comarnescu și ale grupului „Criterion” de colaborare cu Fundația „Ioan I. Dalles” s-au materializat în cele din urmă către finele anului 1932.
Fundația s-a constituit ca rod al unei generoase donații testamentare a Elenei Dalles, o personalitate feminină de o mare noblețe sufletească și o reală vocație de mecenat cultural. (Sursa: Arhiva Academiei Române, Fond Elena Dalles)
2. Cimitirul Mănăstirii Viforâta – Adăpostește o serie de monumente remarcabile, chiar opere ale unor mari sculptori. Medalionul realizat de Carol Storck la cererea regelui Carol I pentru generalul Matei Vlădescu este, probabil, cel mai impresionant. Un cavou ce a aparținut familiei C. Petrescu şi care pare a servi azi drept magazie, are splendide decorații sculptate în piatră, specifice secolului al XIX-LEA, de asemenea, fiecare dintre mormintele din acea epocă păstrate în acest loc are povestea lui scrisă în piatră. Aşa am aflat despre Eugenia G.T. Ionescu decedată în anul 1890 la vârsta de numai 21 de ani. În acest cimitir se află şi mormântul sculptorului Vasile Blendea, unde, din păcate, am constatat deteriorarea gravă a statuii de la mormânt. Cea mai veche cruce din acest cimitir este din secolul al XVIII-LEA. Nici monumentele, nici cimitirul nu apar pe Lista Monumentelor Istorice. Este însă, un mic cimitir Bellu…
3.Târgșor – Vizitam în urmă cu un an fosta reședință voievodală secundară de la Târgșor. Atrăgeam atunci atenția asupra unor probleme serioase pe care le ridica restaurarea respectivă, nu pentru a culpabiliza pe cineva, ci pentru a semnala un fenomen care riscă să devină tot mai răspândit. Dacă anumite aspecte ale restaurării urmează practicile și metodologiile din domeniu, altele sunt total nepotrivite și în contrast evident cu modalitățile în care un ansamblu de monumente poate fi restaurat și pus în valoare. Nu poate fi acceptată soluția tehnică prin care s-a construit – așa cum afirma un coleg – „un aeroport”, care subordonează – și, desigur, subminează – Biserica Albă a negustorilor târgșoreni și termenele romane. Este de preferat ca, la o viitoare restaurare, structura modernă din lemn și sticlă să fie îndepărtată și să se identifice o soluție pertinentă pentru aceste monumente. Acel colaj între vechi și nou la Biserica Albă nu-și are locul, mai firească fiind refacerea completă a bisericii, dacă existau martori. Nefericită și deranjantă este și folosirea geamurilor termopan pentru a închide pridvorul Bisericii lui Antonie Vodă de Popești. Numeroasele intervenții cu materiale de construcție moderne în zona cuprinsă de zidul interior de incintă al fostei reședințe domnești sunt deranjante și nu permit o adevărată deschiderea a trecutului către prezent. Zidul exterior nu a fost defel integrat în proiectul de restaurare, acesta continuând să se deterioreze. Accesul între diferitele componente ale ansamblului rămâne deficitar. O problemă o constituie și muzeificarea precară a ansamblului, cel puțin în acest moment. Ceea ce în documentele găsite la Târgșor se numea Sala Tronului nu este inclusă în circuitul de vizitare. Un alt aspect pe care aș dori să-l punctez ține de comunicarea deficitară a proiectelor de restaurare, Acestea ar trebui discutate în cercuri cât mai largi, fiecare etapă făcută cunoscută iar opiniile critice tratate cu atenție. Pe termen mai lung, soluția este să se continue operațiunile de restaurare cu zidul exterior, Biserica Albă și punerea în valoare a altor elemente ale ansamblului Târgșor.
4. Din anul independenței României – O audiență la domnitorul Carol I 27 Decembrie/8 Ianuarie 1877… Luni. Audienţă la domnitor… „Sunt fericit de a vă vedea. Cum găsiţi situaţia noastră militară? Ce aţi văzut? Spitalul… Azilul Elena, foarte frumos:.. Magheru, ofiţer destoinic… a fost mai mulţi ani la Berlin… aţi văzut muzeul?… sunt acolo lucruri scumpe care au fost furate anul trecut într-un chip curios… călătoriţi cum vreţi prin ţară… la Galaţi, la Brăila, unde avem un început de flotă de război… puteţi călători îmbrăcat în civil… sper că veţi mai rămâne câtva timp, în orice caz până la 6 ale lunii acesteia, când avem aici mare serbare. Veţi avea ocazia să vedeţi pe Domniţă mai târziu, e obosită în zilele de sărbătoare… Iosefina este vara mea… Regina Sofia este mătuşa Domniţei… aţi fost şi la Camera Deputaţilor?… Da, pricepeţi bine că discursurile frumoase nu sunt totdeauna ce e mai bun, ele înşeală. Ar fi mai bine a se vorbi mai puţin şi a făptui mai mult… iată cum au făcut Suedia şi Norvegia… Da, preşedintele Consiliului este un mare orator… poate că veţi avea ocazia de a vedea ceva mai serios… da, mai rămâneţi câtva timp. Secţiunea suedeză a expoziţiei a fost foarte frumoasă… Prinţii dumneavoastră sunt înscrişi în ambele armate? (vorbi aci de câţiva prinţi pe care nu-i cunoşteam, El văzuse pe regele nostru acum 30 de ani)… Regele ca autor militar?… văzut-aţi teatrul?… frumoasă vorbire, frumoase poeme… da, armata permanentă e bună… teritorialii lasă mult de dorit… dar concediul Dumneavoastră ţine încă mult?… da, înainte de acea dată o hotărâre trebuie să fie luată… vremea împiedică orice soi de manevre, pentru că terenul este grozav de desfundat… după ziare o grozavă furtună cu zăpadă a avut loc în Norvegia, Suedia şi Danemarca…” Sunt foarte fericit şi recunoscător de bunul rezultat al audienţei la domnitor. Mai întâi m-am urcat pe o largă scară şi apoi am intrat direct într-un salon. Domnitorul a ieşit în acelaşi timp, dintr-un salon alăturat, şi veni întru întâmpinarea mea, astfel că m-a primit la uşă, mi-a întins mâna şi am rămas acolo tot timpul audienţei. Era singur, întovărăşit de un câine foarte mare, mare ca un leu.
5. Balcic – Balcicul redat de una dintre locuitoarele acestui spațiu al simbiozei, pitorescului și întâlnirilor: Cecilia Cuțescu-Storck… (Sursa: Regina Maria, „Casele mele de vis”, în „Boabe de grâu. Revista de cultură”, nr. 2, aprilie 1930)
(Fotografii de Iulia GHERCĂ)
SILVIU MILOIU este profesor universitar la Universitatea VALAHIA, din Târgoviște…
Cornel MĂRCULESCU – Relația cu istoria
PICTORI ROMÂNI PARTICIPANŢI OFICIALI LA RĂZBOIUL
DE INDEPENDENŢĂ 1877-1878
După implicarea României în războiul din Balcani împotriva Imperiului Otoman, la sugestia lui Carol Davila, primul ministru I.C. Brătianu, a solicitat un grup de pictori români care să însoţească trupele române pentru a surprinde imagini ale luptelor purtate de trupele româneşti, imagini ce urmau, în intenţia autorităţilor, să fie folosite de ziarele româneşti. Continuă să citești
Liliana STOICA – File din Arhive
Cartea veche românească – Învăţături de multe ştiinţe folositoare–
N Nicodim Greceanu, 1811
Printre „bijuteriile” păstrate la Arhivele Naţionale se numără şi Cartea Veche Românească, parte a Bibliotecii documentare a instituţiei- Învăţături de multe ştiinţe folositoare, scrisă de Nicodim Greceanu și tipărită – probabil la Sibiu – în anul 1811, este una din cele 60 de cărţi vechi deţinute de Arhivele Naţionale din Dâmboviţa. Cele mai multe dintre aceste cărţi sunt cărţi bisericeşti. Continuă să citești
Pompiliu ALEXANDRU – Scurt-circuit
Oameni nevinovaţi într-un sistem vinovat
1.De prin lume adunate, ale sistemului înfăţişări
Cică un poliţist ar fi pe punctul de a fi dat afară de superiorii săi pentru că a filmat în timpul serviciului un gândac care se plimba pe birou, eventual şi dansa, făcând în ciudă instituţiei serioase a Poliţiei Române. Va fi dat afară, de fapt s-a format o comise de disciplină şi însuşi ministrul de Interne a fost înştiinţat de acest eveniment, deoarece poliţistul cineast nu a cerut voie să facă acest videoclip. Nesubordonare! Gravă faptă. Adică, din punctul de vedere al sistemului poliţienesc, bazat pe ierarhie şi subordonare strictă faţă de superiori, poliţistul trebuia să sară imediat de pe scaun, încă din momentul prim când a văzut gleznuţa carcalacului, să iasă uşor din cameră, să urce la biroul şefului şi să spună: „S’trăiţ’, cer permisiunea de a filma un gândac care se plimbă liber pe biroul meu. Îmi daţi voie, şefu’?” „Nu, bă, nu ai voie, periclitezi imaginea sistemului!” Nu a făcut aşa ceva, de aceea el este acum pe picior de plecare. Ministrul de Interne intervine şi el în chestiunea Carcalacu’, luând apărarea poliţistului nostru. Anemic. Continuă să citești
Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece
Consemnarea naturii înconjurătoare în acest jurnal (căci e un fel de jurnal, adun textele – bineînțeles, ce merită din ele – într-un Jurnal de feisbuchist), a stării salciei, vișinilor, a crucii luminate de pe vîrful dealului, a năzbîtiilor cățelului, a graurilor și ciocănitorilor, este expresia unor poziționări sufletești. Elvețianul Amiel a lansat celebra formulă: Un peisaj este o stare sufletească. Jurnalul intim al acestuia a fost citit cu aviditate în anii dintre cele două războaie mondiale, azi e uitat. Dar mie-mi plac lucrurile uitate, cochetez cu ideea reconfortantă că sînt un retro.
N-aș putea spune că mă autoanalizez astfel (cu toate că, iată, chiar acum meditez asupra-mi). În singurătatea răsăritului de soare și a sfîrîitului vrăbiuțelor lăsîndu-se pe pervaz nu e intimism, nici poza romantică a celui care se socoate prea bun pentru lume. N-am nici sentimentul ratării, al inutilității, ca Amiel, stare pe care aș dori s-o „torn” în peisaje și ființe mici. Nu mă caut cu obstinație pe mine însumi, ci mă eliberez – asta e! Continuă să citești