-fragment de roman-
1
– Nu vă supăraţi, vă rog ! De la ce linie pleacă trenul de Viena ?
Cineva îmi indicase în grabă peronul şi acum, ţâşnind ca din puşcă, alergam în direcţia lui, se vede treaba într-un fel caraghios, stânjenit de geanta de voiaj ce-mi aluneca de pe umăr cu fiecare pas săltat.
Preocupat cu suitul în tren, mai apucasem să arunc o privire pe Continuă să citești
Lucrul la Răzbunarea Krimhildei merge extrem de anevoios, sunt lipsit totalmente de inspiraţie. Eram încredinţat că în această dramă, pe care o proiectez de atâţia ani şi pe care am ezitat mereu s-o aştern pe hârtie, aş putea în sfârşit său fiu eu însumi cu adevărat, iar pasiunea mea pentru moarte ar ajunge la expresia ei cea mai desăvârşită. Şi totuşi până acum n-am scris decât banalităţi: cele două sau trei pagini chinuite din actul al doilea pe care le-am conceput de când mă găsesc din nou la Berlin îmi dovedesc că m-am angajat într-o Continuă să citești
TRADIȚIE – Lui Plumb (tatăl lui Costică, colegul meu de la V-VIII, un tip cam zurliu, dar tare simpatic și bun la suflet) i s-a dărâmat casa. Era ridicată pe o coastă de deal, pământul a alunecat și i-a dărâmat casa. Unii i-au spus să o facă mai jos, ca să nu mai aibă necazuri, dar el „nu” – a dat pământul, care se cocoșase monstruos, la o parte și a făcut-o pe același loc: „la tata și la mama me”. După vreo doi ani pământul i-a luat la vale și casa asta. Plumb voia să ridice și a treia casă pe același loc, dar cei de la primărie nu l-au mai lăsat. S-a certat Continuă să citești
Am încercat să văd lumea. Un pic mai neclară decât o văd ceilalţi. Am pus între privirea mea şi ceea ce vedeam mari şi lungi draperii ca de ceaţă care mă ajutau să contemplu mai mult decât să privesc. Să aleg ceea ce era altfel, adică pentru că aşa îmi doream. Era atât de plăcut să îndepărtez uneori cu mâna câte o bucată mică de pâclă, să o dau un pic la o parte ca pe un bulgăre de vată, ca să pot vedea nu mai bine ci mai departe. Continuă să citești
Apoi au venit iar zilele gri, reci și scurte, trezite cu greu la viață de nopți înghețate sub un cer arămiu. Blocurile fantomă dansau cu umbre amorțite de teamă și așteptare, copaci dezgoliți le însoțeau în tăceri profunde, braț la braț, spre lumina timidă a dimineților. Tramvaie goale mergeau pe șine, greoaie de atâta întuneric. Oameni încruntați se grăbeau spre casele lor, nemaivăzând nimic în jur. Iar apusul, apusul se ascundea uneori sub ceruri joase și clădiri înalte, biciuit de aerul înghețat. Continuă să citești
Din ce în ce mai mult, societatea s-a bazat pe ideea de individualism. Acest lucru a dus, pe de o parte, la ideea de separare unii de ceilalţi, nepăsare, indiferenţă, faţă de semenii noştri. Se vorbeşte de drepturi pozitive şi negative, întrucât, în mare măsură, tindem să credem că e de ajuns să le respectăm pe cele negative, pentru a ne socoti morali. Dar oare nu ar trebui să ne pese de semenii noştri, în mai mare măsură? Chiar dacă foarte multe nu putem face, înseamnă aceasta că nu putem face nimic? Continuă să citești
Nenumărate muzici din spațiul extra-european, numite și muzici etnice, sunt preferate de artiștii din lumea întreagă sau din aceea a filmului, pentru sonoritățile lor inedite și neașteptate care surprind urechea occidentalilor. Aceste muzici ne emoționează pe noi, oamenii formați în spațiul culturii și al tradițiilor muzicale de sorginte populară, tot așa cum s-a întâmplat la apariția jazz-ului în anii 20, care își trăgea sevele din ritmurile africane. Poate de aceea această muzică este și astăzi percepută ca o muzică ce aparține negrilor ( în orice caz ei o cântă cel mai bine ), o au în sânge. Continuă să citești
Identitatea literară a lui Junichiro Tanizaki este consacrată prin viziunile siderante asupra unor elemente existenţiale, asupra unor concepţii şi judecăţi constrastante cu moralitatea conservatoare a spiritului nipon. Congener al iluştrilor Kawabata şi Oe, Tanizaki fondează o nouă atitudine literară prin care demontează protocolul condescendent al creaţiei autohtone.
Debutând cu silenţioase pledoarii ale libertăţii individuale, cu presupuneri stângace cu privire la feminitate, excelând către mixtiuni Continuă să citești
Lucian Boia, „De ce este România altfel?”, București, Editura Humanitas, 2012, 130 de pagini
Cine este deja familiarizat cu ceea ce a scris Boia până acum, nu poate fi altfel decât dezamăgit citind această carte. Nimic nu e nou, textul e o însăilare, un potpuriu alcătuit din cărțile anterioare. Puținele pasaje ce se referă la situația politica din România anului 2012 sunt cumplit de banale. Surprind neplăcut două pasaje ale cărții. Primul e o jalnică fractură logică, un enunț periculos și surprinzător: „A fost, în România, Holocaust? În România a fost Holocaust. În România nu a fost Holocaust. Ambele aprecieri pot fi susținute și până la urmă suntem nevoiți să le privim împreună”. Al doilea pasaj, nu mai puțin uluitor, se referă la Ceaușescu, mare lider în politica externă. Singura salvare poate fi cheia ironică în care el poate fi interpretat, deși ea nu e deloc evidentă: „Ceaușescu s-a manifestat ca unul dintre marii actori mondiali ai vremii lui, și singurul care a reușit să facă o politică mare […] A dovedit o inteligență incontestabilă și o intuiție sigură […]”. O carte scrisă la repezeală, un text ce are un enorm potențial de compromitere a autorului său. Continuă să citești
Eugenism și Modernitate. Copertă&Copyright@Polirom 2014
În anul 2010, Marius Turda, istoric britanic de origine română, profesor de istoria biomedicinei la universitatea Oxford Brooks, publica la editura Palgrave Macmillan volumul Modernism and Eugenics.
Anul trecut, la inițiativa lui Adrian Șerban, director editorial la Editura Polirom, cartea lui Marius Turda a apărut și în limba română, în colecția Historia, în traducerea lui Răzvan Pârâianu.
Iată ce scrie Roger Griffin, profesor de istorie contemporană a Europei, la Universitatea Oxford Brooks, despre Continuă să citești