Când te-ai născut tu
eram un bărbat aproape
bătrân.
Alcătuiam din
dopuri de bere
hărţile constelaţiilor.
Hărţile
tuturor constelaţiilor.
În timp ce tu înghiţeai
prima gură de aer
eu ţineam pe genunchi Continuă să citești
Arhive autor: Cultura de sâmbătă
Constanţa POPESCU – Două
Iarnă cu dor
Flori căzute din cer,
zile în dar de la Înaltul,
pe care nu pot să le pictez
decât cu lumină,
când totul în jur devine culoare.
Poeții mai mor în suflet și în dor,
iarna se așterne între noi.
Tot îți mai cer cu gândul uneori
bate-mă Doamne, cu brazi și cu flori,
dă-ne sărbătoare, uitare. Continuă să citești
Ioan VIȘTEA – JURNALUL DE LA MAHALA
În urmă cu 100 de ani
La Mahala, trenul opreşte cinci minute pe zi.
Cât să-ţi legi şireturile pe scara vagonului,
să schimbi sacoşe din mers,
priviri cu textilista roşcată, uneori viaţa.
Ziarele vin cu precizie în ediţii de dimineaţă şi seară.
Câteodată, poşta mai rătăceşte scrisori din alt veac
timbrate cu capete de bour, Continuă să citești
Ionuț CRISTACHE – Calendarul cu patimi (ediția a doua)
Episodul 18
Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața.
35. Sus, deasupra pământului, imaginea mea palidă trăieşte încă, într-un aer rece, doar noaptea mă spionează printre copaci răsuciţi şi gânduri bolnave. Mă întreb, la ce bun ziua de azi, ca şi ziua de mâne… Neantul e haina pe care o îmbrac, şi sunt gata să-i cedez definitiv. Mamă, strig, lasă-mă să mai fiu fericit, dar ca un ochi crăpat lumea se umple de întuneric. Încă mai bântuie liniştea, asemenea unui vânt negru, ea macină lucrurile din jurul meu şi se destramă orice speranţă. Continuă să citești
Daniel TACHE – amintiri din ţara de carton (VII). halate şi salopete
Deşi născut cu vreo cinci zile înaintea lui Jim Morrison, tata a ratat perioada hippy. Şi asta nu pentru că s-a născut în România. Ca peste tot în lume, pantalonii evazaţi şi cămăşile înflorate invadaseră şi străzile Târgoviştei, oraş cunoscut, de altfel, pentru apucăturile boem-balcanice ale locuitorilor săi. Acum, nu ştiu câţi dintre cei care purtau plete şi ciocate, celebrele încălţări cu toc înalt şi bot alungit, auziseră de Joan Baez, Santana, Creedence Clearwater Revival, Janis Joplin, The Who, Joe Cocker şi Jimi Hendrix sau câţi auziseră măcar de Woodstock. Poate că unii auziseră. Unii, puţini, poate chiar ascultau The Doors. Cei mai mulţi însă ascultau The Beatles, iar asta le era suficient. Continuă să citești
Octavian SOVIANY – Banca lui Werther (2)
De câtva timp, întâlnesc pe malul lacului de la Wannsee o femeie neobişnuit de înaltă. Cu toate că sunt lipsit în general de memoria fizionomiilor, i-am reţinut foarte bine înfăţişarea: o pieptănătură severă, o frunte înaltă, nişte arcade proeminente, nişte ochi cenuşii, nişte buze subţiri cu colţurile puţin lăsate în jos, trădând o aplecare nativă spre melancolie. Se îmbracă cu o teribilă lipsă de gust şi o văd mereu purtând aceeaşi rochie şleampătă de culoarea cafelei cu lapte, care îi dă aerul unei guvernante sau al unei dame de companie. Continuă să citești
Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul
Joi seara, pe întuneric, am deschis ușa de la sufrageria-bucătărie. Afară ploua cu găleata. O vrăbiuță a venit în zbor din întunericul smoală și căta să se bage sub streașină, chiar lângă ușă, unde au vrăbiuțele locul lor. Vara clocesc și cresc pui acolo de două-trei ori. Dar săraca vrăbiuță nu nimerea crăpătura din streașină pe unde intră ele. Lumina palidă care venea din casă nu o ajuta. Atunci a intrat în casă și s-a așezat între niște cactuși și niște farfurii abia spălate. Am dat s-o prind și ea a început să zboare bezmetică prin Continuă să citești
Gabriel ENACHE – Marele tată (fragment)
Personajele născute aici vor rămâne oare aici? Vor putea să facă față tuturor situațiilor, tuturor provocărilor? Vor putea să parcurgă tot acest text până la capăt? Dar eu autorul? Voi merge până la capăt și, după aceea, voi supraviețui? Multe, prea multe întrebări.
Mai departe… Aștept de la mine ceea ce știu că se va întâmpla, ceea ce mi-a fost scris în soartă de mult de tată, de marele tată. Aștept să pot să scriu până departe, până la capătul cel mai îndepărtat al acestui Continuă să citești
Petrică STOICA – Printre rânduri (III)
Dintre toate născocirile minţii omeneşti, iubirea s-a pus în fruntea sentimentelor ce aduc suferinţă, zbatere fără rost şi fapte pe care raţiunea le-ar judeca drept nebuneşti. Iubirea ar trebui să aibă măsură. Măsura inimii şi a sufletului. Căci ceea ce este prea mult nu aduce nimic bun.
Ninge. Gândurile se cern prin ciurul spart al timpurilor de demult, curg tăvălug peste mine, mă îngroapă, mă sufocă, mă fac să caut un perete pe care să-mi sleiesc bruma de minte rămasă. Vârtejul acesta nestăvilit mă cuprinde, mă înghite fără milă, mă sfâşie, îmi jupoaie sufletul. Mă preling însângerat printre oamenii cărora nu le-a păsat niciodată de suferinţa mea, nu i-a interesat nicicând să-şi aplece urma de bunătate rămasă în ei către strigătul înfundat ce se oprea întotdeauna strivit între dinţi, dar se citea adânc întipărit în privire. Continuă să citești
Aura CIOBOTARU – Sensul comunicării
Dacă acum două sute de ani, oamenii ar fi văzut un film despre lucruri care se întâmplă azi, ar fi crezut că filmul pe care îl văd este ştiinţifico-fantastic. Astăzi, din ce în ce mai mult, comunicarea se petrece la nivel virtual, tot aşa cum Foucault, un filosof structuralist, spunea că odată cu schimbarea unei epoci, se schimbă şi felul nostru de a gândi, de a simţi şi a trăi întâmplările. Dar în ce măsură, între oameni au rămas aceleaşi tipuri de legături, când tiparele noastre de gândire s-au schimbat, în diverse epoci? Continuă să citești