Niciodată vorba “New York-ul nu este America” nu s-a dovedit mai crunt dar mai sănătos adevărată decât în ziua de 8 noiembrie 2016. Metropolele politice și intelectuale, sofisticata industrie a prognozei politico-electorale, The Punditry – clubul autodeclaratei monarhii absolute a Priceperii, nenumăratele ciupercării de seră politologică, marile, arogantele și profund coruptele centre de putere din mass media etc. s-au trezit contrazise de o realitate pe care au ignorant-o, contrafăcut-o și livrat-o drept singura acceptabilă, singura politic-corectă. Continuă să citești →
Excelent articolul lui Patrick Andre de Hillerin în ceea ce privește documentarea și diagnosticul pus învățămîntului românesc. De la 245.000 de analfabeți în 2011 la cifra de acum e un salt spectaculos, ca să nu mai spun că și vechiul bilanț e terifiant. Abandonul școlar a ajuns la 19%, prin urmare unul din cinci copii/ tineri renunță la școală. Mai sunt și cifrele privind trecerea examenului de bacalaureat. Sînt însă mai puțin convins de valabilitatea soluțiilor propuse de autor, parte sînt utopice, parte din motive ce țin de principiul drepturilor cîștigate. Din acest motiv, postez alături și textul lui Mihai Radu, care pune niște bemoli, relevînd măcar foloasele aduse respectivele servicii publice de niște salarii decente pentru salariații din sistemul medical și de învățămînt. Continuă să citești →
1.O mâhnire – Și din păcate, asta s-a și întâmplat deja și continuă să se întâmple, și pe la noi și prin lumea larga, într-un ritm frenetic, îngrijorător… Prea mulți actori și actrițe au devenit, sau devin foarte repede după „intrarea în pâine” histrioni, într-o economie de piață delirantă și, mai nou, pierzându-și reperele și cauza, se prind tot mai des și în tot felul de „Ciuleandre politice”, bătând și ei pământul larg de prin iarmarocurile, cu specific autohton, în care evoluează degeaba! Iar Teatrul – după cum spunea cu amărăciune marele regizor Peter Brook – e în pericol „să se transforme, pe zi ce trece tot mai mult, în… Supermarket”. Și filmul într-o înșiruire de… „selfi”-uri, bune pentru postat pe net… Continuă să citești →
1. Tu ce faci când Negoiță și Trump nu plătesc taxe?
Fiscul a început controale pe la asociațiile de proprietari din România. Sunt urmăriți cei care au chiriași în apartamente. Și Fiscul vrea să vadă câți dintre aceștia își plătesc taxele. Dragoș Doroș, șeful ANAF spusese de ceva vreme că urmează treaba asta. Fiscul din România spune că ”nedeclararea unor sume modice” a ajuns un fenomen îngrijorător în România. Elanul acesta administrativ s-a mai produs de două ori. O dată în 2009 și o dată în 2011. Continuă să citești →
Ziua s-a sfârşit. Cade noapte rece şi grea. O prospeţime supraumană răsare deasupra pământului. Cerul sumbru, ca un capac final, acoperă etanş marginile lumii căzute. E linişte.
XXX – Cum să sondezi această creatură ieşită din miezul sinelui său, plonjând în afara sa, în instrumentarul tehnologic atât de comod, de călduţ? Cum să descrii acest străin pentru sine însuşi, şi nu pentru lume, acest ins cufundat anonim printre ceilalţi? Cum să scrii despre această termită de metrou, care nu ştie către ce se îndreaptă, pentru că nu-şi mai pune întrebarea? Iată de ce sunt uimit de cât de mult(e) se scrie azi şi cât de rapid?! Continuă să citești →
Ironia sorţii nu l-a ocolit pe maestrul operei bufe. Biografia omului şi biografia artistică a lui Rossini îndreptăţesc, dincolo de nu puţinele referinţe anecdotice, asemenea afirmaţie. Nu e oare o ironie să te naşti pe 29 februarie? Rossini îşi aniversa aşadar ziua de naştere o dată la patru ani. După o operă seria, Demetrio e Polibio, scrisă pentru tenorul Mombelli, în adolescenţă, în 1806 (dar jucată abia în 1812), debutul lui Rossini este făcut cu o operă comică, La Cambiale di matrimonio (Poliţa căsătoriei, Veneţia, 1810), pentru ca, după aproape 20 de ani, cariera teatrală să se încheie la Paris cu o grand opéra, Wilhelm Tell (Guillaume Tell, 1829). Continuă să citești →
1.Fum de ţigară.
10 sticle
goale de bere.
Şi frigul
care te muşcă
de pectorali
ca într-o casă
fără femeie.
Înainte
de a stinge lumina
striveşti pe perete
un gândac de bucătărie. Continuă să citești →
era tata băiatul firav
a lui drăgănescu ce avea
prăvălie cu de toate, coloniale,
făină, zahăr, cuie, cherestea şi ţuică
de prună… din Gratia
şi pentru că nu era zdravăn la muncă
l-a dat la carte la Mihai Viteazu
de de unde făcând Dreptul
a ajuns avocatul săracilor…!!! Continuă să citești →
Bucurii din ce în ce mai mici,
ca niște boabe de piper,
ne ustură dorul și trezesc gânduri de toamnă…
1.
Se sparge un clopot
Culegător de mistere la crucea dimineților,
când se cunună cu lumina,
culoare pură mă îmbracă,
spectacol celest de început de ziuă.
Te întreb care e cărarea mea?
Eu cititor de stele, încerc mereu să deschid porți,
cu o cheie de vis, cu o cheie de dor…
Nu mă lăsa să rătăcesc printre slove,
devenite punți frânte între oameni,
drumul cel mai scurt e iubirea, deja poveste,
mit pentru poeți.
Lasă-mă Doamne să sparg un clopot,
de câte ori ochiul meu interior privește
urme de pași pe stânca timpului, lăsată mie.
Trudnică povară, să șlefuiești în stâncă litere,
cuvinte virgine inventate de poeți…
e dimineața mea în fiecare zi alta,
când mintea deschide inimi,
păstrând lucrurile mici, cu bucurii mari.
Speranța? Adierea unui gând primăvăratec,
eu, păstrătoarea tainei în toamnă,
gata de zbor.
2.
Se întâmplă
În dimineața plânsă, am un dialog cu toamna,
prințesa eternelor poveri…
îi număr frunzele și-i dau anii de-o parte,
ea îmi decolorează părul, mai soare, mai fără culoare
și-mi caută amprenta pe chip.
O voi vinde la talcioc la vremea
când mustul tremură în doagă,
nucile pocnesc în haina verde tocită de dor
și covorul de iarbă trebuie dat la curățat,
de pete maronii care rănesc decorul…
Stai cu mine la masă,
sărută-mi privirea pătrunsă-n depărtare,
strânge picurii ploii între gene
și spală-mi gândurile de singurătate.
Știi, se mai poate întâmpla să ne întâmplăm
și e minunat…
3.
Eram zâmbetul care topește
Mi-ai răvășit colecția de zâmbete,
căutând locul unde se suprapunea perfect,
sărutul peste amintirea tandră.
Am cutreierat eternitatea pe cărări
cu soarele curs pe frunze și pe flori,
care n-au obosit să mă aștepte
cu o rochie plină de gânduri
presărate peste curcubeul ploii,
amețitor de parfumat…
Eram cea mai frumoasă femeie,
cu pașii însângerați pe stânca începutului.
Eram suava respirație printre hohote de plâns
și apoi suspinul acceptării…
Eram privirea care te întoarce din drum
și zâmbetul care topește depărtarea,
scriind povești despre noi,
mai emoționați decât mirii din pozele
unui album cu foile rupte…