Concepte noi, mediu de afaceri într-o continuă schimbare sau preocupări diferite sunt doar câteva dintre subiectele dezbătute frecvent în publicațiile zilelor noastre. Când vorbim însă de mass-media, ne raportăm la canale moderne de transmitere a informațiilor. Datorită tehnologizării și creșterii tot mai accentuate a numărului utilizatorilor de internet, nu prea ne mai referim la mass-media ca fiind surse de infomații, furnizate prin intermediul mijloacelor fizice achiziționate din chioșcul de la colțul străzii, ci ca la resurse ușor accesibile online, alături de care de multe ori găsim opinii critice ale cititorilor. Digitalizarea a transformat practic jurnalismul, dintr-un monolog al creatorului, într-un dialog cu interlocutorul, fapt ce sporește calitatea informațiilor transmise. Continuă să citești
Arhive autor: Cultura de sâmbătă
Răzvan NECȘULESCU – Cultura sportului; două portrete…
MARCEL GHERGU – Pe Marcel Ghergu îl cunosc de când eram copil. Mi-l aduc aminte pe fundaşul de fier al Târgoviştei cum mă încânta cu şuturile sale bombă pe stadionul care astăzi poartă numele lui Eugen Popescu, un fost mare antrenor de copii şi juniori. Îmi aduc aminte de bara lui Ghergu de la un meci CS Târgovişte – Inter Sibiu 3-1. Îmi aduc însă aminte – îl mai tachinez şi acum când am ocazia – şi de un FC Târgovişte-Dacia Piteşti 5-1, când Marcel juca la adversarii târgoviştenilor. Cu Ghergu am colaborat şi în acele două săptămâni când am fost preşedintele Chindiei la 21 de ani. El era antrenorul echipei. Un tip abil, trecut în afara CS-ului şi pe la Piteşti şi Braşov, care a văzut mult fotbal la viaţa lui. Acum s-au găsit destui să-l conteste, când el ocupă fotoliul de preşedinte. Un post care îţi aduce dureri de cap şi este chiar o funcţie cu probleme. Dar Marcel Ghergu este, zic eu, în momentul de faţă, preşedintele de care clubul are nevoie. Eu îl susţin, chiar dacă cred că era mai nimerit în cu totul altă funcţie. Sper să facă treabă şi să le dea peste nas contestatarilor săi. Continuă să citești
Ovidiu IVANCU – Jurnal găgăuz
Din rațiuni lesne de înțeles, jurnalul va fi publicat în varianta sa (auto) – cenzurată. Dacă se va transforma vreodată în carte, va putea fi citit în integralitate.
mai – iunie 2016 Continuă să citești
Șerban FOARȚĂ – Alte rimelări
Din codru rupi o rămurea
Care se dă,-n vânt, huţa, –
Ca s-o laureezi cu ea,
Până nu vine vremea rea,
Pe Laura Codruţa. Continuă să citești
Ovidiu IVANCU – Ce am mai (re)citit în ultima vreme…
1.Gustave Le Bon, „Psihologia mulțimilor”, București, Editura Antet, s.a, traducere de Mariana Tabacu, 112 pagini
Publicată în 1895, lucrarea este una dintre cele mai influente scrise vreodată de Gustave Le Bon. Textul abundă de idei formulate atât de captivant, încât e imposibil să te lase indiferent. Amendabil accentul pe care Le Bon îl pune pe rasă și capacitatea acesteia de a determina fundamental mentalul colectiv. Unele dintre ideile exprimate se apropie destul de periculos de ideile extremei drepte. De altfel, convingerea lui Le Bon (exprimată în altă lucrare) că femeile ar avea capacități intelectuale mai reduse decât bărbații și credința că școlile trebuie să fie diferențiate pe sexe vorbește de la sine despre exagerările sociologului francez (în spiritul secolului din care face parte). Cu toate acestea, există și remarcabile intuiții și observații. Continuă să citești
Dorin TUDORAN – Certocrația
1. O despărțire de Traian Băsescu. Înțeleg, înțeleg, dar cu ei cum rămâne?
Citesc un text plin de mâhnire al domnului Gabriel Liiceanu, text pe care aș spune că îl așteptam; și nu de ieri, de azi, ci de ani buni. Asta pentru că, domnul Liiceanu, deși sprijinitor al Proiectului politic Băsescu, a avut în câteva rânduri reflexul de a lăsa să se vadă că nu este un permanent suporter necondiționat, penalizând – e drept, mai degrabă cu umor, cu gentilețe, decât cu asprime – o boacănă sau alta a președintelui Băsescu. Un exemplu ar fi momentul în care s-au tras acele sfori penibile pentru a fi trimisă la Bruxelles, ca parlamentară europeană, inenarabila EBA. Despărțirea domnului Liiceanu de Băsescu nu vine nici prea târziu, pentru a putea fi ignorată, nu vine nici la timp, pentru a mai folosi la ceva. Greșesc. De fapt folosește. Ne ajută să înțelegem cât de înșelătoare poate fi clipa. Căci, deși pentru o vreme Deceniul Băsescu ni se va părea o tristă eternitate, va veni vremea când va fi perceput la adevărata sa mărime – o clipă tulbure de care nu doar Traian Băsescu a fost vinovat. Cu ale sale cele bune, și cu ale sale cele cu totul nebune, zilele acelui deceniu își vor fi avut noima lor de a exista. Cei care îl vor cântări peste o jumătate de secol o vor face cu alte unități de măsură decât ale noastre. Continuă să citești
Liviu ANTONESEI – Semnele timpului, octombrie…
1. Adam Zagajewski laureat al Premiului Panonius!
Marele poet polonez Adam Zagajewski este laureatul din acest an al unui din cele mai importante premii de poezie din lume, acordat de PEN Clubul maghiar. Din juriul internațional face parte și poetul Dorin Tudoran, care ne spune mai multe despre eveniment în linkul atașat. Eu mă bucur foarte mult pentru AZ, un poet extraordinar, pe care am avut prilejul și să-l întîlnesc de cîteva ori prin cafenelele și pe străzile Cracoviei, unde s-a repatriat din Franța în 2000, parcă. Cum avut ocazia să-i văd și pe cîțiva scriitori importanți, care nu mai sunt: Mrozek, Lem, Szymborska, ultima laureată a Premiului Nobel pentru literatură. Mai vreau să semnalez că între candidații din acest an la importantul premiu s-a numărat un alt excepțional poet polonez, Julian Kornhauser, al cărui fiu este absolvent de limba română al secției de la Universitatea Jagiellonă!
Cătălin STRIBLEA – Foc încrucișat de… octombrie
1. Cum să omori capra vecinului. Studiu de caz tipic românesc: Două Lozuri
Sâmbătă dimineață mă uit pe IMDb. Bag un ochi să văd câte ceva legat de Două lozuri că voiam să mergem la film. Wow, 8,90 nota de pe IMDb! Cred că e cea mai mare notă pe care am văzut-o la un film românesc în ultimii ani. M-am bucurat, mai ales că toată lumea care l-a văzut îmi spusese zilele astea că „am râs de m-am dat cu capul de scaun.” Am și văzut ulterior că oamenii au mers la film. Peste 27 de mii, cu o sută mai puțin decât cei care au văzut filmul săptămânii, Fata din Tren. M-am bucurat pentru Bucur, Papadopol și gașca de acolo, nu numai pentru că am lansat filmul la Digi FM, dar și pentru că e un film de public. Unul la care, vorba lui Dragoș, ”băi, nu am mai mâncat ciorbă”, deși mie mi-a plăcut și în Polițist Adjectiv. Doar că azi când am deschis IMDb-ul, filmul ajunsese la nota 5,60. WTF? Nimic nu se pupa cu ce-am auzit. Am intrat la ratings și-a văzut că cineva a avut amabilitatea să le dea în ultimele ore 340 de note de unu. 340. Continuă să citești
Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri și de azi
1. E adevărat? Circulă zvonul prin stațiile de metrou „Universității” – peron pe dreapta, și „Izvor-parc”- peron tot pe dreapta, că toți ăia care semnează pentru Nic’șor, Clocilde și cu ailaltă, mai nouă – Cozzetta pare-mi-se – ca să poată și ei candida, că doar-doar o nimeri vreunul în Parlament și după aia să salveze România – toți care semnează vor intra primii în Schengen!
Acum știți cum e o vorba, arde focu’n paie ude, fiindcă văd că – pe lângă unele voci celebre ale elitei societăți civile – a ieșit la bătaie, mobilizând conștiințele electoratului – întru salvarea României și „îndrăgitul” artist – așa am citit pe net – „cant-autorul” Tudorică Chirilă – cred că unii măcar îl știți, cel cu
hit-ul anti-sistem „nu ne mai trageți pe dreapta”! Ați auzit? Știți ceva? Continuă să citești
Nicolae STAN – Ceață pe…Tamisa?
1. Vin alegerile parlamentare… Fiecare votează ce vrea, desigur. Dar vă propun o metodă; să eliminăm pe acei candidați (partide) care vorbesc numai în generalități, în lozinci, în limbaj prefabricat.
Să suspendăm această atitudine naivă, ignară, șmecherească despre actul de a guverna.
Să ni se spună în fraze cât se poate de clare, de ferme, CUM se va ameliora viața românului, cu ei la putere. Continuă să citești