Arhive etichete: proză

Daniel TACHE – amintiri din țara de carton

Sticle și borcane

Pentru că blocul în care locuiam era unul respectabil, avea la parter o băcănie. Dovadă de netăgăduit a permanentei preocupări a partidului pentru bunăstarea tuturor cetăţenilor ţării, fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie, amplasarea câte unei alimentare la fiecare două-trei blocuri îţi asigura participarea la cotidianul performance cu rafturi goale fără a mai fi nevoit să baţi pentru asta drumul până în centru. În plus, aveai un spaţiu care îţi era destinat, ce-i drept, nu în exclusivitate, dar un spaţiu în care puteai socializa cu cele două vânzătoare, mereu aceleaşi, care te întâmpinau de fiecare dată cu acelaşi surâs ireal, de madonna dolorosa, pe post de scuze pentru faptul că, nemaiavând ce face, erau nevoite să concureze în imobilitate cu manechinele din Femeia. Continuă să citești →

Octavian SOVIANY – Am fost un copil reușit? (18)

Bunică-mea, despre care am tot vorbit în rîndurile de faţă, nu era, de fapt, bunica mea adevărată, era o mătuşă a maică-mii. Mama îşi pierduse părinţii de timpuriu. Tatăl ei, un ungur din secuime, se numea Ráduly Mihály şi avea un atelier de croitorie în Sfântu Gheorghe. Era o fire boemă, îi plăcea să bea şi adesea i se întîmpla să doarmă peste noapte pe cimentul din atelierul de croitorie. De aici i s-a tras probabil şi moartea: s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a murit la 30 de ani, lăsând în urma lui trei copii: pe mama şi doi băieţi: István şi Béla. Pe Pista-bacsi am apucat să-l cunosc şi eu; Béla a murit de copil de nu ştiu ce boală de oase şi tot ce am aflat despre el e că avea un talent deosebit la desen. Continuă să citești →

Ionuț CRISTACHE – Cercei în buric (episodul 9)

Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…

Primul mesaj era de la Miruna. mâine, scria, îți trimit povestea promisă, folosește-o, dacă e cazul, în emisiunile pe care le mai faci. Cel de-al doilea mesaj i s-a părut ciudat, parcă rătăcit în căsuța ei electronică, îndesat peste marginile ecranului, înghesuit ca și literele lui mici, greu de citit. Continuă să citești →

Radu PĂRPĂRUȚA – Povestitorul

LĂMPIȚA – Cred că lăcrița cu amintiri a copilăriei este mai degrabă un fel de vestibul, care duce spre celelalte cămări ale vieții noastre, luminează sau întunecă toate vârstele. Această lăcriță-vestibul fer(m)ecată cuprinde nu numai merele de aur ale lui Prâslea, nu numai chei minunate, care deschid ușile bucuriilor, ci ține ascunse și alte cheițe, care închid porțile spre ținuturi pline de făgăduinți, alte mere, otrăvite de data aceasta, care ucid suflete. Sigur, copilăria este întotdeauna fericită, tot repetăm după un dicționar al ideilor de-a gata, fie în opinci, fie în botine. Dar… Îmi amintesc de o poveste chinezească, pe care am auzit-o în copilărie la radio (la Noapte bună, copii! o emisiune pe care o ascultam cu sfințenie) și pe care, uite, o țin minte și astăzi: Un împărat a voit ca băiețelul lui să fie mereu fericit. Și i-a făcut toate voile, i-a dat tot ce acesta a vrut. Dar într-o zi căluțul de porțelan al copilului s-a spart. Atunci micul prinț a început să plângă Oricâți alți căluți la fel i-a dat împăratul, copilul plângea, fiindcă numai cu cel spart a călătorit în lumile feerice ale imaginației. Continuă să citești →

Teodor Constantin BÂRSAN – La 3

Sunt puţine lucruri mai rele decât plictiseala. Cancerul, gingivita, statul Islamic. Un avion trecând pe deasupra blocului acoperă un mic scandal alături la… 3. Se ceartă iarăși. Motorul avionului acoperă scandalul doar pentru câteva secunde. Îmi imaginez că cineva ar fi programat cearta asta. Începe uşor, are un build, în 30 de minute se termină. Vecinul de la 3 lucrează că Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

1.DIN SLUGĂ LA UN CRÂȘMAR BOIERIT MARE SERDAR (din Arhondologia Moldovei de Constantin Sion): BENCOVICI. sârb, pe la 1810. Având tata meu în posesie moșiea Bahnarii din ținutul Vasluiu au venit acolo un Constantin Bincovici gol ca vai de el, s’au tocmit slugă, la Angheluță, ce era crâșmar la ratoșul de la gura Muntenilor, unde au slujit câțiva ani, și mai în urmă s’au făcut tovarăș cu Angheluță, și s-au Continuă să citești →

Petrică STOICA – Printre rânduri

DICTEU – Aşadar, gândurile mi s-au fracturat exact în secunda când credeam că totul capătă o formă palpabilă. Gândurile bolnave de hemofilie latentă, pe care boala lor intrinsecă le împiedică să se coaguleze, au căzut răpuse de o forţă venită de pe un tărâm ce ignoră logica. Castelul de nisip s-a prăbuşit în el însuşi, într-o implozie necontrolată, târând cu sine către hăul uitării bruma de adevăr Continuă să citești →

Călin POPA – Ar putea exista o clipă care să nu existe

Ar putea exista o clipă care să nu existe. Un străfulger al unei vitalităţi de mult uitate, care să nu fi existat nicidecum în afara propriei ei manifestări. Iată-mă pe mine, un scaun trezit din el însuşi, povestindu-se. Dar ce ar putea fi mai puţin ciudat decât propria mea reverie? De ce să fie ciudată naşterea mea în acest Continuă să citești →

Pompiliu ALEXANDRU – Un ghimpe în inimă (I)

Motto: N-am cer. Ce e mai departe de mine

sunt eu, negrul şi înlăuntrul.

Cerul meu este de carne neagră.

Cer îngropat.

(Nichita Stănescu – Lupta inimii cu sîngele)

Am să vă povestesc despre căderea unui sfînt şi despre înălţarea unui animal.

Eram tentat iniţial să vorbesc în termeni ştiinţifici despre aceste personaje – sfîntul şi animalul – avînd în vedere contextul în care i-am cunoscut, şi mai ales pentru că modificările produse în mine în urma Continuă să citești →

Ionuţ CRISTACHE – Cercei în buric – episodul 7