Arhive etichete: proză

Ionuţ CRISTACHE – Bătrâna Doamnă și aurolacul (roman în serial, episodul 3)

71_cristacheBumbi și-a întins leneș brațele, oasele i-au trosnit peste tot, se făcuse frig în pivniță, iar sacul lui de dormit nu-i mai era de ajuns. Goanga a aprins aragazul mic, de voiaj, din colțul încăperii, apa fierbea în ibricul afumat și ea a căutat bucățile de zahăr, prin cutiile înșirate peste pervazul înfundat al ferestrei.

–E frig, frate, a mormăit Bumbi.

–Te-ai ramolit tu, nu e… i-a zis Goanga, scuturându-și pletele care-i atârnau peste umerii lați, de halterofilă în acțiune. Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

parpauta_681.FIECARE MOARE SINGUR

Viki ar fi fost o fată frumoasă dacă n-ar fi avut pe obrazul drept şi pe gât cicatricile hidoase ale unei arsuri. Când avea doisprezece ani, taică-său venise acasă beat şi o pusese să aprindă lampa abia stinsă şi încinsă. În urma exploziei rămăsese pe toată viaţa însemnată. După ce termină liceul, părinţii (tatăl în primul rând, dintr-o remuşcare transformată în ambiţie privind viitorul fetei) hotărâră ca fata să dea examen la medicină. Şi a tot dat de câteva ori fără să reuşească. Ei însă nu disperau, o angajaseră ca învăţătoare suplinitoare într-un cătun din apropiere, ca să aibă justificarea unui serviciu. Continuă să citești →

Gheorghe SCHWARTZ – Proza de sâmbătă

gheorghe_schwartz_721.Controversata Pirodondus Domestica

Pirodondus Domestica sau „Coada mâţei”, cum i se mai spune în popor, îşi are numele de la ciudata ei proprietate de a creşte doar în vecinătatea aşezărilor umane, având nevoie de dejecţiile oamenilor pentru a se dezvolta. Acest lucru a fost observat încă din antichitate, existând trimiteri în scrierile vechi despre efectele curative, dar şi despre primejdiile pe care le provoacă. De pildă, deja Epifantes din Rodos a menţionat situaţiile când Pirodondus Domestica are efecte miraculoase asupra sângerărilor de tot soiul, însă poate fi letală dacă este administrată unor persoane cu tulburări ale respiraţiei. Continuă să citești →

Ioan VIȘTEA – O povestire… altfel

ioan_vistea_70Mica sirenă

(basm de adormit peştii)

În vremea despre care glăsuieşte povestea noastră, trăia pe fundul mării în ape tulburi, reci şi neprietenoase o mică sirenă. Acolo venise pe lume într-o scorbură calcaroasă săpată de curenţii marini, în negura adâncurilor unde cu greu îşi făcea loc câte o rază de soare. Cu toată vitregia locului, mica noastră sirenă se născuse cu o coadă unduită ce mângâia cu graţie spaţiul lichid, avea înotătoare ce săgetau adâncul cu multă îndrăzneală, avea gene lungi şi părul de alge aurii că se mirau părinţii cum de ieşise din două fiinţe care împrumutaseră culoarea şi asprimea mediului lor, asemenea mândreţe de făptură. De cum făcuse ochi, cât era ziua de lungă, mica sirenă bătea apa din preajma casei, se aventura pe dealurile nisipoase ca mari cocoaşe răsărite pe fundul neted al mării în căutarea tovarăşilor de înot şi hârjoană, culegea planctonul firav în mici bucheţele pe drumul de întoarcere. Oriîncotro ar fi mers ori ar fi privit, nu vedea nicio fiinţă care să-i semene. Continuă să citești →

Pușa ROTH – Proză scurtă

pusa_roth_741.„Clownul a murit!”

 Bietul clown și-a petrecut viața pe scenă împărțind spectatorilor bucuria râsului, oferind fără reținere dragostea lui celor care îl aplaudau sincer, sau pentru că așa se obișnuiește la un spectacol. Nici măcar nu băgase de seamă că viața se scurgea între două măști și serile de aplauze, iar mirajul scenei îi furase bucuria de a fi alături de o ființă dragă. Dar cine să iubească un clown care toată viața nu a știut decât să aștepte serile sau diminețile în care intra în scenă, chiar dacă uneori gândul fugar al singurătății îi dădea târcoale? Continuă să citești →

Nicolae STAN – O povestire

BULGARIZAREA   ROMÂNCUŢEI

nicolae_stan_70O chema Eva. Un nume prea grav, prea greu, care impunea prea mult respect, până la crispare sau resentiment. Căutând în mintea lui isteaţă, Jean o rebotezase pe cea care avea să fie stâlpul aurit al unei lumi pline de vocaţie, de frenezie şi de uitare de sine în aspiraţia ei către o chemare încă neauzită de muritorii cei comuni.

– Evelyn va fi numele tău de scenă! Te numesc Evelyn! Continuă să citești →

Petrică STOICA – Printre rânduri

Petre_StoicaTe-am tot așteptat. Așteptarea mea nu are însă nimic de-a face cu răbdarea, e o luptă ce îmi macină liniștea, un foc mocnit, care mă mistuie pe dinăuntru, mă roade ca un vierme adânc ascuns sub aparenta fericire a cojii ce mimează starea de bine. Și voi aștepta, până când mă voi prăbuși în nimicul rămas înăuntru, până când sufletul mi se va întoarce pe dos, precum pielea unui animal proaspăt jupuit. Prea multe burți de pește, zicea pe bună dreptate Iona. Prea multe și afară și înăuntru. Așteptarea mea are toate șansele să vadă chiar și sfârșitul timpului, dincolo de granițele infinite ale universului care ne joacă destinele la zaruri. Nu caut răspunsuri, nu pun întrebări, nu am pretenția să mi se dezvăluie taine, nu vreau epifanii inexistente. Continuă să citești →

Puiu JIPA – Maria și rochia cândva indigo…

jipa_74lui G.G.M.

Asta s-a întâmplat demult, Maria nici nu știa să scrie, de fapt n-a știut să scrie niciodată, avea un fel de a gândi care o făcea să confunde literele dar citea literele de tipar cu mare ușurință, chiar dacă le citea tare, prea tare, încât speria trecătorii când răsuna din trupul ei firav un „atenție, câine rău” sau „nu parcați, garaj” și asta mai ales dacă era singură, îmbrăcată în rochia albă cu flori mov primită de la bunica ei, da, rochia aia după care toți întorceau capul, nu se uitau la Maria, doar rochia era cea care îi făcea pe mulți bărbați să aibă vise erotice, să treacă prin fața curții Mariei când rochia era întinsă pe sârmă, la uscat, iar privirile galeșe ale oamenilor opreau vântul și rochia rămânea neclintită în așteptarea Mariei care privea arar de la fereastră cohorta bărbaților veniți în pelerinaj la rochia ei udă, Continuă să citești →

Octavian SOVIANY – Sovianysme

octavian_soviany_70AM FOST UN COPIL REUȘIT?  ( 25 )

Sunt un monstru: sunt sărac, sunt scriitor, sunt hetero, fumez, am băut, mi-au plăcut femeile, mănânc carne, mi-am făcut teza de doctorat pe bune, am un nivel de instrucţie relativ ridicat, nu fac greșeli de ortografie, mama a fost pe jumătate unguroaică…. dar îmi place de mine așa cum sunt… Continuă să citești →

Ionuţ CRISTACHE – Bătrâna Doamnă și aurolacul (roman în serial, episodul 2)

71_cristacheS-a pregătit toată dimineața, a sunat-o cineva chiar de la prima oră, de la cabinetul  președintelui Academiei, a spus vocea de femeie tânără din telefon.

–Va veni o mașină să vă aducă la noi, la ora 14, așa cum ați vorbit cu domnul președinte.

–Bine, am înțeles… a răspuns și a rămas cu ceașca plină cu cafea suspendată la jumătatea drumului obișnuit.

Își pregătise textul, erau adunate în ele noutăți despre geriatria medicală, așezase paginile într-o mapă veche, lăsată de Acti în biroul său de la mansardă. Cartonul acela mirosea a tutun aromat, din pipa decolorată a soțului ei. Dulceagă bucurie, îi venea să recunoască, își amintea cum striga el din baie uneori: caută răspunsul, Doamnă, nu clăbucii! Continuă să citești →