Arhive autor: Cultura de sâmbătă

Cristian Gabriel GROMAN – SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI, DOMNUL VICTOR PONTA

 

Domnule prim-ministru,

Gabriel_GromanAm citit cu stupoare propunerea dumneavoastră, citez: „Ar fi bine dacă și cei din diaspora ar achita contribuții sociale”. Inițial, am avut impresia că este o glumă. Apoi mi-am dat seama de crudul adevăr. Dumneavoastră chiar vreți ca (de fiecare dată) noi să fim bătaia dumneavoastră de joc? Păi, domnule prim-ministru, o soluție pentru eradicarea sărăciei ar fi confiscarea averilor tuturor hoților care au supt vlaga țării, nu impozitarea celor ce muncesc în afara României! Ei deja plătesc taxe și impozite în țările în care trăiesc! Da, sunt unul Continuă să citești

Andrei Mihail RADU – Past will come…

 

Andrei Mihai Radu 55Dușumeaua e udă. Udă de salivă, lacrimi, durere și de lanțul de nopți nedormite, în care se reflectă ochii roșii și chiștocul de țigară cocoșat din scrumiera de pe sobă. Noaptea trecută se puteau vedea mâinile încolăcindu-i trupul cărnos, fin și cald, unghiile zgâriind pereții, și șoaptele indescifrabile de la poalele urechii stângi. Acum a mai rămas doar rujul trandafiriu în paharul de sticlă. I-am furat un sărut, cu consecința de a-mi petrece restul zilelor invocând amintirea buzelor moi, purtate de vânt pe gât, pe frunte și pe obrajii sensibili la orice atingere. E o durere surdă, ce inundă încăperea, iar lacrimile șiroiesc ca un pârâiaș din Continuă să citești

Marius Alexandru DINCĂ – Despre gânduri și mișcarea continuă a sufletului

 

Alexandru_DincăAm zis că nu o să iau de la alții ca să pun la mine, că acest mine este al meu, pur și deloc influențat. Mă uit la oameni, la viețile lor și câteodată le vreau ale mele, apoi realizez că stilul lor nu este compatibil cu ceea ce vreau eu și nu o să fiu așa pentru că nu mă reprezintă. Eu sunt eu, unic, cu gândurile, hainele, corpul și tipologia mea. Nimeni nu e ca mine și eu nu sunt ca nimeni. E minunat. Continuă să citești

Alexandra NEAGU – Anii inocenţei

 

MOTTO:

,, Odată ce picioarele cresc, aripile descresc

cs_logo_sq-300Pe o filă albă am încercat să-mi scriu trecutul şi să-mi gândesc viitorul, prezentul e tot aici, lângă mine, cadenţa secundelor răsună greu in adâncul cugetului meu. A mai trecut un an sau poate doi… dar până la urmă ce e TIMPUL? Un şirag de mărgele poreclite ani, un izvor de speranţă ce seacă într-o bună zi pentru unii şi rămâne veşnic pentru aceea ce-i cunosc tâlcul. Prea copil… prea fără griji… prea bucuros… trăind într-un univers ferit de ochii păcatoşi şi reci, într-o lume mică şi curată, Continuă să citești

Alina PREDA – O nemărginire cu inflexiuni albe

 

cs_logo_sq-300Un loc fantastic, de vis, rupt dintr-o amintire de mult uitată şi acum învăluită în stropi de melancolie dulce şi liniştită, un loc care prinde un contur din ce în ce mai viu şi mai clar pe măsură ce din ochii tăi răzbate zâmbetul unui prim şi fierbinte fior… Sau erau ochii lui? Totul în jur palpită de o stare hipnotizantă de calm şi linişte, iar fericirea molcomă şi lină cuprinde lent, dar total, cu degete lungi şi trandafirii trupul său amorţit de briza unui vânt proaspăt, de şoaptele albastre ale Continuă să citești

Sabin RUSU – Pădurea celor nebuneşte îndrăgostiţi

 

cs_logo_sq-300Deşi nu am voie în acest loc, iar totul este înconjurat de un gard electric, găsesc o mică gaură, un spaţiu pe unde să intru. Îmi ard puţin hanoracul, dar nimic mai mult.

Intru aici cu gândul de a mă întoarce. Dar nu sunt sigur de asta. Merg câteva zeci de metri şi dau de un copac. Continuă să citești

Andrei PETRESCU – Berlin – douăzeci şi opt de ani în umbra zidului (III)

 

cs_logo_sq-300După 1961 nu se mai cunoştea că Berlinul a fost cândva un singur oraş, fiind împărţit de una dintre cele mai criminale construcţii din istorie: zidul, o construcţie ce nu separa numai două sisteme politice şi economice ce erau paralele prin definiţia lor, ci prieteni şi familii, adică un popor. Continuă să citești

Gabriel ENACHE – CUȚITUL CU tEIȘ – facerea

 

Gabriel_Enacheatunci când marea cea mai mare era mare nostrum, atunci Eroul a ieșit din apa lină de lângă mal, și-a îndepărtat apa de pe ochi lăsându-i să vadă, și-a șters apa de pe față lăsând să o vadă și a privit spre soare.

și-a scuturat părul, a fornăit mulțumit ca un cal în alergare și a făcut primii pași.

odată ajuns l-a așteptat pe cel care trebuia să vină, pe cel care trebuia să îl povestească. Continuă să citești