Arhive autor: Cultura de sâmbătă

Octavian SOVIANY – Sovianysme

octavian_soviany_70

Sunt un monstru: sunt sărac, sunt scriitor, sunt hetero, fumez, am băut, mi-au plăcut femeile, mănânc carne, mi-am făcut teza de doctorat pe bune, am un nivel de instrucţie relativ ridicat, nu fac greșeli de ortografie, mama a fost pe jumătate unguroaică…. dar îmi place de mine așa cum sunt…

Nici nu trecut bine şocul operaţiei de polipi, când m-am îmbolnăvit iar. Febră mare, greţuri, vomitături, tot corpul acoperit de nişte erupţii urâte. Se bănuia că am pojar. Dar pentru că febra nu dispărea, a fost alertată salvarea. Aceasta a venit, m-a întors pe toate părţile, m-a cercetat în gât şi a pronunţat sentinţa: nu era pojar, era mult mai rău, era scarlatină. Trebuia să fiu dus urgent la spital. Continuă să citești →

OVIDIU  IVANCU  –  Marele dezgust

Ovidiu_IvancuÎncepusem să scriu aceste povești pe când încă eram în India. Atunci, însă, nu le-am putut publica, din motive evidente. Acum, la ceva ani distanță de la momentele în care ele s-au petrecut, poate că nu vor mai cauza atâtea probleme personajelor. Am scris deja patru povești, însă am abandonat momentan proiectul. Nu pot încă scăpa de senzația că, istorisindu-le, punându-le pe hârtie, comit o impietate.

Toţi eroii următoarei poveşti îmi sunt bine cunoscuţi. Am auzit întâmplarea de la chiar personajul ei feminin. Ceea ce m-a şocat atunci şi ceea ce voi încerca să redau acum este, într-adevăr, marele dezgust cu care ea mi-a fost istorisită. Mi-am adus apoi aminte de un mail pe care l-am primit cu câteva luni în urmă de la o cititoare a blogului meu. Şi ea îmi spunea, de data aceasta cu disperare, aceeaşi poveste. Continuă să citești →

Ionuţ CRISTACHE – Bătrâna Doamnă și aurolacul (roman în serial, episodul 1)

71_cristacheBătrâna Doamnă Arlette Pambuccian a încercat să înțeleagă jocul fremătător al culorilor. Fără speranță… Era prinsă într-o psihologie subterană și privea tulburată și crispată în jur, din sufrageria uriașă, încărcată cu mobilă masivă și prăfuită.  Avea chipul decupat dintr-o hârtie colorată și lucioasă. Când razele de soare se izbeau de geamul mare, rotund, cât jumătate din perete, ea tresărea cu mișcări domoale, cu grijă, de parcă n-ar fi dorit să deranjeze lumina așezată peste sticla umedă a ferestrelor.

     –A dracului păcătoasa asta de viață, îi spusese în seara trecută nenea Turda, vecinul de peste stradă, fost maistru la Timpuri Noi, drojdier de cartier agitat și unsuros, care o vizita tot mai des în ultima vreme. Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

Radu_Părpăuţă_2

UN  FRAGMENT… – dintr-un text la care scriu, cu mari ambiții acum: Mănâncă și se gândește la durere. La durerea lui, la durere în genere. Da, n-o simți la început aproape deloc, dar ea vine, te încalecă încetul cu încetul. Ca la rodeo. Ești sălbatic, inconștient de fericit și haști! îți sare în spate. Tu ești tânăr, fericit, inconștient deci, te simți iubit, dar durerea lucrează, borhotește încetul cu încetul, pe tăcute, iar tu habar n-ai că există. Însă pixelii ei se adună până ce rezoluția durerii devine clară. Tu crezi că fericirea e perpetuă… Ca-n copilărie, când se trezea duminica dimineața în dangătul clopotelor bisericii din apropiere. Razele soarelui se jucau pe patul lui, umbrele crengilor de vișin săltau tremurătoare pe pereți… Și viața i se părea îmbelșugată, încântătoare. Doar sărea fereastra și, gata, era în grădină, între pruni și vișini, nu-i mai sta gura cărăbănind prune, și cireșe, și zarzăre. Găsea „cucoși”, acei monștri acri ai prunelor, dar nu le dădea importanță – îi arunca cât colo! Însă acolo era diformitatea, urâțenia, durerea. Pe atunci nu-i păsa. Iar după aceea… Ce a mai fost după aceea în viață? La drept vorbind, nimic. Continuă să citești →

Petrică STOICA – Printre rânduri (Printre gânduri)

Petre_Stoica

Uneori intru într-un soi de amorţeală care mă împiedică să îmi adun gândurile răvăşite de atrocitatea vieţii, căzută iremediabil într-o rutină bolnăvicioasă. De fapt, este mai degrabă un soi de imponderabilitate a minţii, rămasă suspendată undeva în gol, de unde este greu de ghicit linia orizontului. Să zicem gol existenţial, deşi termenul este clar exagerat şi voit ales astfel încât să pară deplasat. Stau şi privesc aiurea şi îndelung, aşteptând să mă lovească brusc o clipă de inspiraţie, cea care dezleagă şirul vorbelor. Semăn oarecum cu o maşinărie descărcată peste noapte şi care are nevoie de nişte cabluri de curent să o ajute să pornească. Apoi, pusă în mişcare forţat, îşi vede singură de treaba ei. Totul e să iasă din acea stare amorfă, în care nici măcar silabele nu se mai articulează, ci zac dezlânate pe o aţă atemporală. Ei da, efortul de a mă direcţiona către un scop anume nu face decât să mă îndepărteze de el. Derapez în cu totul alte direcţii. Blocajul este la locul lui şi nu se dă bătut nicicum. Îmi zâmbeşte în bătaie de joc, din capătul opus al dexterităţii lingvistice, ca un adversar care ştie că a câştigat lupta înainte ca aceasta să înceapă cu adevărat. Continuă să citești →

Gheorghe SCHWARTZ – Proza de sâmbătă

gheorghe_schwartz_72

1.E bine sau e rău să-ţi rupi o mână?

Prima pildă a mâinii rupte. În mod obişnuit, spunem că e rău să-ţi rupi o mână. Gheorghe Roşu şi-a făcut bagajele şi, fluierând vesel, s-a îndreptat spre uşă. Totul părea luminos în dimineaţa aceea, iar perspectiva croazierei mult visate, iată, părea foarte aproape. Numai că Gheorghe Roşu s-a împiedicat de prag şi a căzut peste voluminosul geamantan. Nici vorbă să mai plece în croazieră, trebuind să se mulţumească doar cu un pat în spitalul unde a fost operat. (Şi n-a fost o operaţie tocmai fără complicaţii…)
În mod obişnuit, spunem că e rău să-ţi rupi o mână. Dar pentru Willy Reisz, accidentul acela a fost mană cerească: l-a scutit să meargă la unitate în zilele acelea cumplite, când toţi colegii lui au trebuit să muncească, timp de două luni, paisprezece ore pe zi. Continuă să citești →

Ioan VIȘTEA – O povestire

ioan_vistea_70

O proză scurtă, fără nicio legătură cu asasinarea lui Boris Nemţov, chiar dacă, în percepţia publică, titlul se potriveşte tragicei întîmplări de la zidul Kremlinului.

  

O CRIMĂ PERFECTĂ

Pe strada Eternităţii din oraşul S., chiar la lumina zilei, s-a petrecut o cumplită tragedie. Un ornament în formă de cap de leu, din piatră, se desprinse cu de la sine putere de pe frontonul clădirii pe care scria „Anno Domini 1921” şi în traiectoria sa spre trotuar, lovi în cap o femeie. Femeia muri pe loc. Şi pentru că „făptaşul” zăcea făcut şi el ţăndări lângă trupul însângerat al femeii, localnicilor nu le rămânea decât ca printr-o căutare minuţioasă, de detectivi particulari, să găsească, cum, necum, vinovatul. Continuă să citești →

Constantin CIUCĂ – Regele cu pene

Constantin Ciucă

DESPĂRȚIRE –  În apartamentul ei minuscul de pe Strada Grădinilor, numărul zece, Dulcineea începuse să se fardeze în faţa oglinzii şi chiar era uşor iritată de tuşul acesta de pleoape prost care se lua la cea mai mică atingere. Plânsese puţin, dintr-un motiv pe care nu şi-l mai amintea, şi trebuia deci să fie foarte atentă cum îşi decorează pleoapele. Adevărul era că săptămâna trecută îşi cumpărase şi un ruj nou pe care acum, dacă tot se ducea la Alicante, merita să îl încerce. S-ar putea să îi stea bine. Se pipăi din nou pe sânul stâng, îngrijorată. Bine că scăpase de individ. E adevărat că nodulii dispăruseră în tot timpul în care se culcase cu el însă, totuşi, ce pacoste pe capul ei atâţia ani de zile. Era liberă. Doamne! Ce senzaţie extraordinară! Era din nou liberă să facă ce vrea. Li-be-ră! Evident, trebuia schimbat cercul. Multe trebuiau schimbate.  Uf, ce tuş prost… Eeeh, na, că mi-a intrat în ochi! Continuă să citești →

Aura CIOBOTARU – Poveste (mic îndreptar pentru iubire)…

aura_ciubotaru_68

Ieșiseră în oraş şi uneori e aşa: o simplă idee pe care o sădești în minte și intră în inconştient, unde o pui fie și ca experiment, capătă o putere pe care nu o mai poți controla. Ci ea te poate controla pe tine, acum. Ideea nu e precum ceva la care tu te gândești, mai des sau mai puțin des. Ideea despre care vorbesc era ceva ce ea ştia. Fiindcă o încuiase adânc în mintea ei. Ea voise să facă un experiment. Și dacă ideea era acolo, ideea că ei doi vor trăi un moment frumos împreună, ea știa că orice ar fi, ei vor trăi momentul acela.. Continuă să citești →