ELPENOR: Salutare, Ulise.
ULISE: Fii drăguţ, Elpenor, n-ai vrea să vii altădată?
ELPENOR (Uitîndu-se urât la acvariul adus de Ulise.): Mi se pare că deranjez. (Pauză.) Să-ţi fie ruşine, Ulise, ai ajuns o momâie.
ULISE: Momâie? De ce tocmai momâie?
ELPENOR : Fericiţii se gudură pe lângă tine ca nişte căţeluşi, căpitane. Nu-i frumos că le încurajezi pornirea către idolatrie.
ULISE : Te înşeli, dragul meu. Dimpotrivă, eu mă străduiesc să-i aduc pe calea raţiunii. Continuă să citești
Arhive autor: Cultura de sâmbătă
Constantin CIUCĂ – Regele cu pene
GÂNDITOR LA HAMANGIA – Trecusem binișor de pubertate și, pentru că după vârsta asta te apucă așa, un fel de spleen universal, am început într-o zi să îl citesc pe Kant. Immanuel, vreau să zic. Ăla cu Rațiunea. După cum se vede însă și din poza de mai jos, a trebuit să ies foarte des la aer. Nu am înțeles nimic! Continuă să citești
Aura CIOBOTARU – În seara de acum…
O prietenă de pe facebook scria că își dorește să se întâmple o magie pentru ea, în seara asta…
Magia e uneori fără ca „ceva” special să „se întâmple”. Eu simt, de exemplu, seara asta, mai plină de magie decât altele. Sau într-un loc, uneori, e mai multă magie decât în altul. Ce e magia? Magia pe care și-o doresc oamenii care pot și să mai viseze. În viața de lucruri obișnuite, o viață frumoasa, de altfel, pentru cine știe asta… Continuă să citești
Maria STĂNESCU – O altă duminică
În seara asta mi-e dor de o magie, fie ea cât de simplă… Nu știu ce va fi mai deplină, dacă se va produce: uimirea mea, sau bucuria că nu mi-am dorit-o degeaba? Nu aleg neșansa, nu îmi tai elenul din start. Ce consider eu că ar fi pentru mine o magie? S-a produs ca întotdeauna, atunci când nu mă așteptam. Am și tresărit. Fie ca ea să vi se arate și vouă, când o doriți. Continuă să citești
Andreea GHICA – Tanti, ne uităm și noi la o reclamă bună? (1)
Mă uit la televizor foarte rar spre deloc, iar daca nu l-aș vedea stând pe dulap, cred că nu l-aș deschide niciodată. Cu toate acestea, după o zi de muncă, facultate și îmbrânceli de la niște domnițe mai… în vârstă, le-am putea numi, care vor să prindă neapărat un loc în metrou, ajung ostenită acasă. Dau drumul la televizor, mai mult ca să am un sunet de fundal, și încep să-mi văd de treabă. Când deodată, mă izbește! Cum ce? Reclama care, pe cuvânt, chiar ajunge să-mi facă ziua mai bună prin simpla constatare că cineva e nițel mai prost ca mine (bine, acel cineva e şi mult mai bine plătit, moment în care se rupe firul și mă deprim cumplit). Continuă să citești
Gabriel ENACHE – Playbook; Ionuț Cristache – Nero brac german
Literatura ca ecorșeu desăvârșit.
Ionuț Cristache. Nero brac german. Editura KOOB, 2014.
Mă lipisem de o vitrină și nu puteam să-mi dezlipesc ochii… ar putea fi una dintre propozițiile care arată exact și sigur starea (în)spre care te duce, te îndrumă proza scrisă de Ionuț Cristache. Ceea ce scrie domnia sa este atât de… palpabil, de încărcat vizual încât procesul de nedezlipire care are loc în timpul lecturii este ceva cu adevărat firesc. Proza lui Ionuț Cristache nu este o proză ieșită acum și aici din mintea, din… mantaua autorului, este o proză hrănită îndelung cu lecturi care vin de departe, din adânc, cu stări și imagini amplificate de-a lungul a multor probabil trăiri ale autorului. Continuă să citești
Cătălina CRISTACHE – Aravind ADIGA – Tigrul Alb…
India este ca două țări într-una singură: o Indie a Luminii și una a Întunericului. Oceanul aduce lumină în țara mea. Fiecare loc de pe harta Indiei care se află lângă ocean o duce bine. Dar râul aduce întunericul în India – râul negru.
Tigrul Alb, romanul de debut al lui Aravind Adiga, câștigător al premiului Man Booker 2014, este o incursiune brutală în lumea Întunericului din India. Este povestea unui om din Întuneric – cum numește autorul partea săracă a Indiei – care ajunge un antreprenor de succes omorându-i stăpânul și furându-i banii. Balram Halwai nu primește niciun nume în familia lui, este pur și simplu „munna” (băiat), devine Balram fiind remarcat de un profesor pentru inteligența lui și mai apoi primește numele Tigrul Alb. Balram reușește să iasă din lumea rurală a Întunericului și să evadeze din mijlocul unei familii dominate de figura bunicii. Continuă să citești
Daria STEMATE – Basmul are alte trăsături
Prâslea cel voinic a ieșit în piață la 1 Mai ca să vândă merele de aur. I-a părut rău desigur, însă nu mai avea ce mânca împreună cu soțioara lui, prințesa salvată de zmeu. Spera să le dea la un preț bun mai ales că, se gândea el, nu ar avea concurență. Ajunge acolo și descoperă cu stupoare că, printre lanțuri de bicicletă, mașini de tocat și sute alte de nimicuri, se dau și o grămadă de replici chinezești ale prețioaselor sale obiecte; iar lumea nu cumpără de la el pentru că le dă prea scump. Continuă să citești
Iuliana Elena DUMITRAȘCU – Despre iarnă
Iarna e frig și nevoie de căldură, e sfârșitul anului, acoperirea naturii în alb, e un tărâm părăsit de păsările călătoare, e un tablou nedefinit atârnat pe peretele ficțional al timpului trecător, al vieții ce se scurge în voia sa. E IARNA… E anotimpul cel mult așteptat în care copiii încă mai cred în Moș Crăciun, iar adolescenții tânjesc după timpul mult apus când și ei credeau în Moș Crăciun și așteptau de cu seară, treji, gata să îl prindă în „flagrant” pe Moșu` și cadourile mult râvnite. Iarna e momentul în care toți ne facem timp pentru familie; e dorința de a bea un pahar de vin fiert cu prietenii, de a face cozonaci cu mama, de a viziona filme de Crăciun și de a face cadouri pline de semnificație. Cred că iarna e singurul anotimp în care simțim nevoia de afecțiune, din toate părțile, multă, multă, să fie…Vrem să facem lucruri care să ne facă fericiți, ne gândim de altfel și la fericirea celorlalți. În fiecare iarnă știm că tradițiile ar trebui să rămână aceleași, dar noi le schimbăm în fel și chip, păstrând doar un gust amar al anilor trecuți, când totul era altfel, era mai bine, mai puțin, dar mai bine. Continuă să citești
Laura Andreea STOICA – În cinstea cui sărbătorești Crăciunul?
Vine Crăciunul! Toată lumea vorbește despre portocale, cozonaci, curățenie, șorici, colindători, bradul împodobit, cheltuieli sezoniere. Copiii așteaptă nerăbdători să primească în dar alte lucruri de care nu au nevoie, femeile intră într-o stare de panică generală ca totul să fie perfect în ultima săptămână din an și cu toții visăm acea zăpadă feerică în seara de Ajun, care bineînțeles, nu va apărea decât prin ianuarie. Și, ca întotdeauna, ne va prinde din nou Crăciunul ca pe niște zombii obosiți, nemulțumiți, sătui de stat în bucătărie și spălat vase după musafiri, în ciuda dorinței universale de a ceva mai bun, mai darnic, mai primitor. Deși trec din nou pe lângă locuințele împopoțonate cu zeci de luminițe, anul acesta simt că spiritul Crăciunului nu mai este același ca atunci când eram copil. Continuă să citești


