Femeia şi copacul (I)
Dacă gândurile s-ar transmite, lumea ar fi într-un război permanent sau într-o tăcere absolută. Sau, cine ştie, mintea omenească ar inventa filtre, capcane, gânduri ascunse de altele, într-o învălmăşeală pe care nimeni n-ar mai înţelege-o. Vă închipuiţi ce repede s-ar şti cum şi ce invenţie a mai născocit cutare, ce gândesc marile puteri despre celelalte ţări, ce promisiuni fără acoperire se fac? Am fi oare mai bogaţi, mai săraci, mai liniştiţi sau mai neliniştiţi ca oricând? Ea citise de curând un articol despre gâlceava gaiţelor – un fel de parlamentari ai pădurii – şi pe loc se gândi ce minunat ar fi să ştie numai cei de-o teapă cu tine ce vorbeşti. Dacă s-ar citi gândurile, cine ar mai putea avea micile lui secrete? Continuă să citești
ÎNTÂLNIREA
Ferocitatea dragostei
Te-am urmărit cu ochii de la fereastră să văd când intri și când ieși de pe scară. În apartament nu pot să văd pentru că, în ciuda faptului că blocurile sunt foarte apropiate, tu stai „pe spate”. Te urmăresc de o vreme acum, să știi – sunt obsedată cu mersul tău egal, încălțat în pantofi eleganți tot timpul. Sunt obsedată de tine, ceea ce, în mod logic mă face pe mine nebună… Nu, dragul meu: mă face nerăbdătoare. Stau la geam și mă fâțâi de pe o talpă pe alta, țintind ușa din metal a scării „B”. Dar hai odată! Azi sunt curioasă cu ce femeie vii: ieri a fost una roșcată și cam vulgară comparativ cu restul damelor pe care le-ai adus pe scara aia. Bănuiesc că e o curvă pe care ai luat-o de la pod în trecere: bănuiesc de altfel că aproape toate sunt. 
Tor la Gerröd
TALK TO ME – Nu te plânge că ești neînțeles. Pentru cel cu care vorbești, viața ta nu este așa cum ai trăit-o tu, ci așa cum i-o povestești.
„Când vine iarna credeți că mai contează cine șade pe scaunul de premier? Puneți mâna pe lopeți!”(Joer Mormont, al 997-lea Lord Comandant al Rondului de Noapte)
Cine mă cunoaşte, ştie că sunt un om care se adaptează foarte greu schimbărilor de orice fel. Dacă aş vorbi cu un psiholog, mai mult că sigur ar începe să-mi investigheze tacticos copilăria, să scormonească în subconştientul meu, să vadă unde-i rana aia adâncă, să mă ia cu lucruri care mă plictisesc teribil şi de care nu am răbdare. Pentru mine, lucrurile sunt extrem de simple: totul a început pe la vreo 6-7 ani, când deja plecasem de la bunici şi începusem să locuiesc cu ai mei. 
Adrian Pancu. După nouă ani….