Arhive etichete: Cultura imaginii

Erica OPREA – Despre întreg

Erica_Oprea

Grafic

 

Corpuri încremenite,

nenumărate fragmente.

Dar eu vreau

Întregul.

Duh, piatră și carne,

zvâcnire și liniște

mântuitoare.

 

Pot fi

și nu pot fi.

Pot fi ei

sau pot fi

eu.

Poți fi

tu?

 

Jocuri ierarhice

pe socluri sau pe umeri,

bloc de marmură

albă

cu reliefuri

latente

ce se închid

sau explodează

și se înalță

mereu.

Căutarea continuă

a formei,

înțelegerea raportului

dintre plin și gol.

Completare.

 

Care este limita

când tinzi la infinit?

oprea_74_1

ERICA OPREA e studentă la UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de Carabella…

Pompiliu ALEXANDRU – Despre mine şi fotografie…

pompiliu_alexandru_68„Din punct de vedere imaginar, Fotografia (cea pe care o doresc) reprezintă acel moment foarte subtil în care, la drept vorbind, eu nu sunt nici subiect, nici obiect, ci mai degrabă un subiect care se simte devenind obiect: trăiesc atunci o microexistenţă a morţii (a parantezei): devin cu adevărat spectru” –  Roland Barthes – Camera luminoasă

Ceea ce mă atrage nespus de mult la fotografie este o curiozitate-fascinaţie de genul celei expuse de Barthes; Fotografia este pentru mine terenul explorator, cutia cu jucării şi cutia Pandorei în acelaşi timp. Sunt fascinat de acest joc serios care pune în mişcare reprezentarea interioară cu care operează pictorul, cel care îşi expune în tablou realitatea psihică pe de o parte, iar pe de altă parte, mişcarea reprezentării numită „obiectivă” dată de lentila foto – cea care ne-ar prezenta realitatea „aşa cum este ea” (sic). De fapt, cu cât iscodesc mai mult fotografia, ca şi pictura, nu văd decât un joc al imaginarului şi într-un caz şi în celălalt. Şi acest joc este minunat şi în a-l inventa (ca actor principal) şi a-l consuma (ca spectator)! Continuă să citești →

Andrei Mihail RADU – Jazz pe câmp…

Andrei Mihai Radu 55O turmă repezită de oi se îndreaptă spre jazzist. De undeva, din nori, un elicopter parchează un pianist (pentru o zi) în mijlocul câmpului. Pianul însuflețește și amuțeşte florile, spicele de grâu, sare printre acorduri, vin tancuri imaginare din cel mai apropiat oraș și spun „Bună ziua, azi e rândul nostru la păscut”.

Un flăcău de sub nuc își spune solo-ul de trei măsuri. „Tăiați copaaaaciiii” se aude din mijlocul orașului. Subit, toată pajiștea se transformă în circ, iar același pianist se suie pe frânghia din bolta cortului. Gâdilă ușor frânghia în formă de spaghetti cu ochi. Apoi sare… Continuă să citești →

Erica OPREA – Cu umor despre seriozitate

Erica_OpreaCred că de multe ori mă iau prea în serios, ceea ce se întâmplă și în cazul articolelor pe care le scriu pentru Cultura de Sâmbătă. Ca de obicei, caut un subiect profund, pe care să îl tratez, bineînțeles, cu seriozitate, doar sunt o studentă serioasă a celei mai prestigioase instituții de formare în artele vizuale din țară. Cu o atitudine preocupată, așa cum îi stă bine persoanei prezentate mai sus, mă așez în fața laptop-ului, cu intenția să produc un text ale cărui idei să transforme lăuntric indivizii și societatea. Încep să tastez. Deodată observ, în ciuda baletului meu frenetic  pe tastatură, că literele încetează să apară pe ecran. Curând, cursorul se alătură lor în călătoria spre ținutul invizibil și nepalpabil al lui 0 și 1, în ceea ce eu calific a fi un boicot al unui demers cultural cât se poate de… serios.  Îmi spun: “Ce mă fac? Trebuie să scriu și să trimit articolul.” Se pare, însă, că tovarășul meu nu dorește să coopereze, în ciuda insistențelor mele. Continuă să citești →

Pompiliu ALEXANDRU – Despre mine şi fotografie…

pompiliu_alexandru_68„Din punct de vedere imaginar, Fotografia (cea pe care o doresc) reprezintă acel moment foarte subtil în care, la drept vorbind, eu nu sunt nici subiect, nici obiect, ci mai degrabă un subiect care se simte devenind obiect: trăiesc atunci o microexistenţă a morţii (a parantezei): devin cu adevărat spectru” –  Roland Barthes – Camera luminoasă

Ceea ce mă atrage nespus de mult la fotografie este o curiozitate-fascinaţie de genul celei expuse de Barthes; Fotografia este pentru mine terenul explorator, cutia cu jucării şi cutia Pandorei în acelaşi timp. Sunt fascinat de acest joc serios care pune în mişcare reprezentarea interioară cu care operează pictorul, cel care îşi expune în tablou realitatea psihică pe de o parte, iar pe de altă parte, mişcarea reprezentării numită „obiectivă” dată de lentila foto – cea care ne-ar prezenta realitatea „aşa cum este ea” (sic). De fapt, cu cât iscodesc mai mult fotografia, ca şi pictura, nu văd decât un joc al imaginarului şi într-un caz şi în celălalt. Şi acest joc este minunat şi în a-l inventa (ca actor principal) şi a-l consuma (ca spectator)! Continuă să citești →

Andrei Mihail RADU – O melomană de modă nouă…

Andrei Mihai Radu 55Nu aș fi vrut să scriu aici, dar m-am săturat să tolerez la nesfârșit nesimțirea și prostia. În 17 martie, la Ateneul Român, la ora 19, a avut loc un concert al Filarmonicii „George Enescu”, avându-l ca solist pe violonistul David Grimal. Sărind peste alegerea inspirată a interpretării concertului de Ceaikovski (de aceea sala a fost arhiplină, câțiva din studenți, elevi și chiar oameni de rând fiind nevoiți sa stea în picioare sau pe scări), după 10 minute de la începerea concertului, își face apariția o doamnă (deși nu știu cât de doamnă era… Mi-a inspirat mai mult o educație primită în grajd, de la o vacă) trecută de prima tinerețe, este oarecum confuză și nemulțumită că trebuie să îl suporte pe Ceaikovski în picioare. Continuă să citești →

Erica OPREA – Imagine și construcții superficiale

Erica_OpreaNu ne putem închipui realitatea lumii în care trăim fără diversele și numeroasele manifestări  ale imaginii în cadrul cinematografiei, a fotografiei și în ultimi ani, a noilor forme de media, fie ele artistice, informative, de divertisment sau toate împreună. Nu ne putem sustrage avalanșei de imagine care ne acaparează viețile, care ne deservește, care ne fascinează, ne manipulează, ne formează sau ne deformează opinii și convingeri, un produs al creației noastre, o unealtă a intereselor individuale sau de grup, un mijloc devenit scop, uneori superficial, alteori incontrolabil. Continuă să citești →

Pompiliu ALEXANDRU – Despre mine şi fotografie…

pompiliu_alexandru_68„Din punct de vedere imaginar, Fotografia (cea pe care o doresc) reprezintă acel moment foarte subtil în care, la drept vorbind, eu nu sunt nici subiect, nici obiect, ci mai degrabă un subiect care se simte devenind obiect: trăiesc atunci o microexistenţă a morţii (a parantezei): devin cu adevărat spectru” –  Roland Barthes – Camera luminoasă

Ceea ce mă atrage nespus de mult la fotografie este o curiozitate-fascinaţie de genul celei expuse de Barthes; Fotografia este pentru mine terenul explorator, cutia cu jucării şi cutia Pandorei în acelaşi timp. Sunt fascinat de acest joc serios care pune în mişcare reprezentarea interioară cu care operează pictorul, cel care îşi expune în tablou realitatea psihică pe de o parte, iar pe de altă parte, mişcarea reprezentării numită „obiectivă” dată de lentila foto – cea care ne-ar prezenta realitatea „aşa cum este ea” (sic). De fapt, cu cât iscodesc mai mult fotografia, ca şi pictura, nu văd decât un joc al imaginarului şi într-un caz şi în celălalt. Şi acest joc este minunat şi în a-l inventa (ca actor principal) şi a-l consuma (ca spectator)! Continuă să citești →

Ioana PIOARU – O luptă asimetrică

Ioana_PioaruMă plimbam acum câteva zile, cam fără țintă, printre rafturile unei librării, când am dat din întâmplare peste o carte pe care am deschis-o la întâmplare și din care am citit câteva rânduri la întâmplare. Acum, gândind retrospectiv, nu știu să zic dacă chiar a fost o întâmplare sau dacă nu cumva cartea mă aștepta acolo, fatidic, în timp ce în jurul ei plutea certitudinea faptului că eu voi veni la un moment dat și voi citi mesajul plantat acolo special pentru mine, ca apoi să merg și să-mi împlinesc destinul. Continuă să citești →

Erica OPREA – Univers imaginar

Erica_OpreaExistă momente în viață când ne dorim evadarea din această lume și o depășire a regulilor ei, de obicei presiunea fiind interioară, fiind implicit o problemă de percepție. Atunci când modul în care percepem lumea cu evenimentele ei exterioare devine insuportabil, ajungem să căutăm o modificare de percepție, sau, când acest lucru nu e posibil, o transformare sau o renaștere a exteriorității pentru a ne distorsiona viziunea. Continuă să citești →