Arhive etichete: proză

Ionuţ CRISTACHE – Cercei în buric (1)

 

Ionuţ_CristacheAcest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…

 A mers încet și liniștit până în marginea scenei, simțea respirația spectatorilor lovindu-i obrajii, dogorind în căldura reflectoarelor.

–Încă o zi, încă o zi care a trecut ! Sărmane Anton ! Ce rușine ! Ce rușine ! Altădată nu eram atât de nenorocit, înainte de a se lumina de ziuă îmi făceam rugăciunile, apoi coboram la fluviu să aduc apă și urcam pe cărarea pieptișă cu burduful pe umeri, cântând imnuri. La ore hotărâte terminam lucrul și, rugându-mă cu brațele ridicate spre cer, simțeam cum parcă din slăvi mi se revarsă în inimă un izvor de milă și îndurare. Acum au secat… De ce oare ? Toți m-au dezaprobat când mi-am părăsit casa și m-am hotărât să devin schimnic în pustie. Continuă să citești →

Petrică STOICA – Printre rânduri (Viaţa pe scurt)

 

Petre_StoicaPrieten drag, se simte boarea bătrâneţii în depărtări, ne doare timpul trecut peste noi, se năruie încet spre apus stoluri gri de cocori, cu amintiri stinse, cu zări de care niciodată nu ne-am apropiat, oricât de mult ne-am străduit, oricât de mult am alergat. Am obosit tot căutând, am ostenit degeaba, viaţa s-a scurs prin vene până când eu m-am ales, din toate cele omeneşti, cu graba. S-au sleit pe mese întinse bucatele zemoase, ce aburind ne îmbiau să le gustăm. E vremea când regretele ne prind din urmă, cu paşi mărunţi, când oasele încep să Continuă să citești →

Gabriela MARIN – Ea

 

Gabriela MarinUneori cele mai grele întrebări sunt cele pe care ar trebui să ți le pui cel mai des… Ea, când era copil, se mira de multe dintre lucrurile petrecute în jur și le găsea un sens. Dar era sensul ei. Cerceta lumea, devenise grațioasă, dar temătoare, era iubită de familie și de prieteni, se raporta în toate la sora ei mai mare și la mama. Dorea să aibă mereu pe cineva care să o încurajeze și să o îndemne să meargă mai departe. Continuă să citești →

Sabin RUSU – Dezinsecţia

 

cs_logo_sq-300Anul 3000. Sărbătoarea de Anul Nou. Ora 00:42.

Toţi oamenii sunt evacuaţi din casele şi hotelurile unde petrec, de pe străzi, din cluburi. Absolut toţi. Nimeni nu e lăsat în urmă. Nimeni nu ştie ce se întâmplă. Totul se petrece rapid. Toţi sunt duşi în buncăre, nave şi camere anti-explozie. Se aştern zorii zilei şi odată cu ei, lumina rece a răsăritului. Lumea e goală. Nu poţi găsi pe nimeni nicăieri. Nu mai e nimeni care să spună ce s-a întâmplat noaptea trecută. Doar eu. Dar nu o fac. Mi-e frică să nu mă audă. Continuă să citești →

Ionuț CRISTACHE – Calendarul cu patimi, episodul șaptesprezece (ediţia a II-a)

Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața.

 

Ionuţ_Cristache4. Aici caietul pe care l-am primit de la Radu se termină brusc… Am mai găsit, mult mai târziu, câteva pagini scrise foarte aproape de ultimele lui zile de viaţă, pe care le voi aşeza la sfârşit. A venit 13 aprilie, scrie el şi se opreşte definitiv. Cum aş putea să uit? Plecasem de dimineaţă, singur, să vizitez o mătuşă a Irinei, găsisem greu locuinţa pe o stradă mică, la marginea Parisului. La întoarcere cumpărasem o sticlă cu vin, ceva de mâncare şi-mi amintesc fiecare clipă şi fiecare gest, chiar şi respiraţia mea obosită de scările pe care le-am urcat, cu mâinile încărcate de pungile pline. Am intrat în hol, uşa era deschisă şi l-am văzut pe Radu, aşezat în fotoliu, cu o figură de ceară, fără lacrimi, dar plânsă şi disperată. „Mircea, mi-a zis, Maria şi tatăl ei au murit într-un accident în această dimineaţă.” Mi-au căzut toate din mâini, sticla s-a spart pe cimentul din holul camerei, am rămas nemişcat, privindu-ne amândoi, fără să ne vedem. Continuă să citești →

Octavian SOVIANY – Banca lui Werther (1)

 

Octavian_Soviany_2Stau, cu carnetul deschis pe genunchi, pe această bancă, pe care o botezasem cândva banca lui Werther. Înainte de a dobândi o înclinaţie morbidă spre singurătate, nu dispreţuiam micile plăceri ale camaraderiei, aveam doi sau trei prieteni cu care zăboveam adesea în faţa unei sticle de vin, prin cârciumioarele de la periferia Berlinului, purtând discuţii interminabile despre artă. Ne întorceam în oraş abia când începea să se lumineze de ziuă, ţinându-ne de braţ şi Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

 

Radu_PărpăuţăRenunţ să mai merg spre pasarelă. Paşii mi se îndreaptă de la sine spre dreapta, peste calea ferată, unde pe vremea Împuşcatului era un punct feroviar de control grăniceresc. Atunci cînd îţi place un oraş, cînd eşti îndrăgostit lulea de acesta, după ani şi ani de plimbări prin el, paşii îţi găsesc de la sine o casă sau o stradă. Nu numai sufletul, ci şi trupul tău le recunoaşte. Continuă să citești →

Gabriel ENACHE – Ora lui Pan (din Marele tată )

 

Gabriel_EnacheFoșnetul frunzelor de pe tulpina porumbului. Foșnetul lor în momentul atingerii tale, a corpului tău. Răsuflarea lor la atingerea ta, la ruperea păpușii de porumb, la smulgerea ei. Mirosul adunat în apropierea nărilor mele, zgârietura severă și rea de pe mâna mea. Zgomotul făcut la ridicarea grămezii, la înălțarea ei, zgomot amplificat cu fiecare înălțare, cu fiecare ridicare. Continuă să citești →

Petrică STOICA – Printre rânduri (II)

 

Petre_StoicaÎn dimineaţa aceea se trezise buimac, încercând să desluşească noianul de vise alambicate de peste noapte. Uneori, îşi amintea limpede şi distinct fiecare moment, fiecare scenă, fiecare frază. Alteori, nu rămânea decât cu senzaţii neclare, dar care nu prevesteau nimic bun. Dimineaţa aceasta se încadra la „alteori”. Încercă să facă abstracţie de bâzâiala din minte şi se îndreptă din reflex spre bucătărie, luă ibricul din dulap, ignorând din nou filtrul de cafea care Continuă să citești →

Mihai Robert LUNGU – Cine sunt eu?

cs_logo_sq-30020.06.1997 a fost data în care a avut loc acest Big Bang pe nume Robert în familia Lungu. Al doilea fenomen de genul acesta, deoarece primul îi aparține fratelui meu. Am făcut această alăturare deoarece nu pot găsi un răspuns clar și concis la întrebare, doar unul ipotetic, la fel ca și Teoria Big Bang-ului, în ceea ce privește rădăcinile universului. Noi înșine suntem și avem propriile noastre universuri, de aceea suntem atât de complicați și neînțeleși, sau cel puțin e o problemă de perspectivă și nu știm să căutăm cu adevărat în noi. Continuă să citești →