Arhive autor: Cultura de sâmbătă

OCTAVIAN SOVIANY – Din „moartea lui siegfried” (2)

 

30 septembrie1942
Stalingrad

Dragă von Pfuel,

Octavian_SovianyIartă-mă că-ți răspund cu atâta întârziere, dar aici se dau lupte grele și nu prea ne mai rămâne timp pentru corespondență.

Nici nu știu dacă trebuie să mă bucur pentru că mai ești totuși în viață sau să mă întristez pentru amputația pe care ai suferit-o. Îmi dau seama că treci printr-o experiență îngrozitoare, dar, oricât aș fi de imatur și de romanțios, vreau să fii convins că inima mea o să bată Continuă să citești

IONUȚ CRISTACHE – CERCEI ÎN BURIC – episodul 3

 

Ionuţ_Cristache–Cum am ajuns aici știu, de unde vin nu-mi amintesc. Iar virtutea o mai ținem și pentru noi… Nu credeți ?

Cuvintele cădeau cu zgomot pe parchetul lăcuit de curând. Dana se întreba cum vor suna replicile acelea în transmisia pe care urma să o facă. Mai rămăsese doar o oră până la ediția de seară a știrilor, Coana Mare i-a sunat și le-a spus că a mai plecat o mașină spre spital, care să-i ajute la emisiunea în direct. Doctorul Maxim a invitat-o pe Dana în cabinetul lui, i-a adus o cafea și, a simțit fata, a început să-i facă un fel de curte, discretă și galantă. Continuă să citești

RADU PĂRPĂUȚĂ – POVESTITORUL

 

LA STROPIT VIA

Radu_PărpăuţăCând te uiți în sus „pe coastă”, vezi oastea de araci egali, fermi, parcă atingând cerul și păzind vița-de-vie. Adie ușor vântul. Lăstarii verzi fug în sus, tremurând spre lumină. Dedesubt, sub frunze, stau butucii: groși, întunecați, răsuciți ca niște coarne de berbeci de prăsilă.

Tata, Augustin și Răducu stropesc via. Bărbații merg înainte pe rânduri. Urcă îndoiți sub greutatea vermorelelor, potopiți sub arșița soarelui, cu cămăși și pantaloni înăspriți și îmbibați de vinețeala de la piatra vânătă. Vermorelele Continuă să citești

Petrică STOICA – Printre rânduri

 

Petre_StoicaDin când în când, la hotarul dintre noapte şi zi, înspre primul cântat al cocoşilor, răzbat din vremuri apuse amintiri, fâşii de gânduri, filme şterse, în nuanţe de gri. În buimăceala minţii, trecutul şi prezentul se confundă pentru o clipă, iar sufletul tresare bucuros în aşteptarea zilei ce va să vină. Apoi, negura se prelinge neştiută peste lumina leşinată a iluziei că timpul a stat pe loc. Trupul greoi începe să scârţâie iar din toate încheieturile, într-o mişcare ce pare a dura la nesfârşit, acompaniată de dureri surde şi indefinite, ascunse în locuri ce greu ar putea fi precizate în termeni anatomici. Continuă să citești

INVITAȚIE LA TEATRU

 

STIMATE DOAMNE ȘI STIMAȚI DOMNI,

Pentru că e Luni, 23 februarie, la ora 17.00, TEATRUL TONY BULANDRA VĂ PROPUNE SĂ VĂ IMPLICAȚI ACTIV ÎN STABILIREA REPERTORIULUI STAGIUNII VIITOARE.

ASTFEL, SUB GENERICUL ”TELECOMANDA TEATRALĂ” – TU ALEGI CE VREI SĂ VEZI!, VĂ INVITĂM LA O SERIE DE 5 SPECTACOLE LECTURĂ, ÎN CARE VĂ VOM PREZENTA, ÎN PREMIERĂ NAȚIONALĂ, 5 TITLURI IMPORTANTE ALE DRAMATURGIEI CONTEMPORANE UNIVERSALE. DUMNEAVOASTRĂ NU VA TREBUI DECÂT SĂ PARTICIPAȚI ȘI SĂ ALEGEȚI TEXTUL PE CARE VREȚI SĂ-L VEDEȚI PUS ÎN SCENĂ! Continuă să citești

PUIU JIPA – OBAMA (III)

 

Puiu_Jipa 1Clara: Ce mie tu nu-mi povestești mereu de cabana ta de la munte, de oile tale, de vaca ta, de prunii tăi din care faci palincă? Ce frumos povestești… Hai, mai zi-mi că așa e de mișto de parcă simt aerul ăla tare…

A: (mai bea): Da mă, și când vine dimineața să ieși asa pe rouă, să te spele pe picioare cu iarbă (începe să vorbească puțin ardelenește) și să înceapă pasărea să țiuie. Să vezi cum iese aburul din pământ. Și Continuă să citești

ALEXANDRA MOCANU – Cronică teatrală

 

Două liniuțe

 

Alexandra Mocanu 2Fost-am invitată la două liniuțe. Teatru. M-au ginit mi-am zis. Mă gândeam la cu totul altceva. După, am aflat că e gratis. Ceva dubios. Liniuțe gratis? Mai rar. Sau momeală pentru novici. N-am catadicsit să arunc un ochi pe internetul potent. Carevasăzică, liniuțe gratis, la Poli. Ceva cu schepsis. Și așa a și fost. Mi-am luat o amică întârziată și am răspuns prezentă. Nu faci ifose când un bilet ar costa 40 de lei. Studențește merge gratis. Continuă să citești

ANDREI MIHAIL RADU – Tom și Jerry la… Târgoviște

 

Tom, you did your way…

Andrei Mihai Radu 55Ca de obicei, holul e plin. Poate de emoții, poate de plictiseală, dar lumea vine. Vine să râdă, să trăiască, să vibreze odată cu actorii, să ia parte la povești. Nu vorbesc de șoareci sau de motani, nici de rațe cu oameni pe fund, că nu e vorba de grădina zoo. Am să vă povestesc (deși nu îmi stă în fire) despre Tom și Jerry. Da, ați citit corect, indiferent că sunteți după a 4-a bere sau nu. Probabil nu îmi dați mai mult de 10 ani, dat fiind faptul că „inculpații” sunt Tom și Jerry. Nu! Aici nu este vorba Continuă să citești

Daniel TACHE – Scrisori către tine

 

Despre gânduri şi cuvinte

Daniel_TacheCuvintele sunt şi nu sunt ale noastre. Le învăţăm şi învăţăm să fim, învăţându-le. Avem sentimente cărora cuvintele nu pot decât să le dea ocol. Şi avem cuvinte pe care gândurile le ocolesc îndelung.

Gândul şi cuvântul fac o pereche stranie. Cât din ceea ce gândim este influenţat de bagajul de cuvinte de care dispunem? Şi în ce măsură cuvintele au fost create de gândurile care îşi pretindeau dreptul de a fi? Mai degrabă Continuă să citești