1.E un castan la poartă şi-n curte e un nuc
Noi facem în verandă baloane de clăbuc
Şi spunem că veranda e submarinul Dox
Pe lângă gard bunica a pus un strat de flox
Iar camera din faţă e dată cu chirie
În timpul verii mama găteşte-n magazie Continuă să citești
Proiectivitate
Câteodată mă aflu în faţa
unui obiect pe care îl caut
şi nu-l văd
ştiu că se găseşte acolo…
periuţa mea de dinţi de pildă
pe policioara din faţa oglinzii…. Continuă să citești
Nu vreau să-mi obosească pașii,
nu am timp să ațipesc…
se topesc zăpezile peste umbra mea,
peste gânduri împrumutate,
devenite dorințe de Anul Nou,
păstrate într-un clopot cu limbă de foc…
e tot ce pot să fac în iarna asta,
la gura sobei îmbrățișarea mă îmbată
ca vinul vechi… Continuă să citești
Frumuseţea pierdută a acestei lumi
Întâi, am făcut munţii.
Exact aşa am făcut.
Am zis să fie nişte munţi care să despartă zările
şi din care să izvorască mereu
ziua şi noaptea,
viaţa şi moartea. Continuă să citești
1. să nu mă mai atingi
doar în somn
și nici atunci
mă arunci la gunoi
mă iei înapoi
și apoi te prefaci
în nimic
nimicul total
de-abia atunci fără egal
o să încep să te uit
Ça m’est égal
(aproape de nicăieri)
UN LEȘIN
Ea intra de fiecare dată în cetate
călare pe inima mea
în formă de armăsar,
trecea printre coloane şi descăleca în sala
mare
a tronului,
unde se așeza într-un ochi al meu
de chihlimbar. Continuă să citești
Haine din licheni și din brusturi
Haine din licheni și din brusturi
îmbrăcasem în atemporalul refugiu; soarele scăpăta,
șchiopăta pe deasupra pădurii, pînă cînd
fantasma ploii încețoșă privirilor drumul.
Prin artere coclite călătoria sîngelui
prindea să rupă tăcerea
și o stea căzătoare lăsa în țărîna primordială
semne înșelătoare de viață. Continuă să citești
1.Cuvinte, sunete, culori
dacă s-ar așeza pe o pânză,
cuvintele
preschimbate-n culori,
linii, unghiuri, lumină și umbră
născute din gânduri lăsate să zburde imprecis
aș avea în fața ochilor
un tablou care cântă…
~
Continuă să citești
ne autodistrugem toți șerpii ăștia metalici cară într-una povești oameni aparatură mai puțin
suflet și minte gândesc din postura de suflet sunt imaterial aș zice ei nu înțeleg fenomenul
totul e în contre-emploi față de motivul suprem pentru care trăim tot ce văd sunt suflete
cablate la autodistrugerea propriului suflet poleiala asta ieftină și totuși scumpă atrage
sufletele precum pânza de păianjen musculițele pași mulți și repezi spre ce și pentru ce îmi Continuă să citești
umberto eco
fiecare cuvânt al fiecărei cărți naște și
crește un labirint, unul din care minotaurul a fugit definitiv.
unul din care se poate ieși, după care poți fi văzut și adulmecat.
fiecare cuvânt al fiecărei cărți este
poveste. este povestea mult așteptată
fără de sfârșit, fără de început
fără capăt. Continuă să citești